Siria, Libanul şi asasinarea lui Hariri

Mehlis a subliniat în documentul remis responsabilitatea ce revine serviciilor secrete siriene în atentatul cu bombă comis la 14 februarie la Beirut.

Atentatul se soldase cu moartea lui Hariri şi a altor 20 de oameni. Raportul lui Mehlis confirmă astfel acuzaţiile formulate de opoziţia antisiriană de atunci, care între timp alcătuieşte majoritatea în nou alesul parlament libanez.

Bănuielile ei s-au dovedit aşadar întemeiate. Siria s-a implicat în asasinarea fostului premier libanez. Această constatare, oficializată prin raportul lui Mehlis, reprezintă chintesenţa documentului pe care magistratul german l-a remis joi secretarului general al organizaţiei mondiale, Kofi Annan. Potrivit procurorului berlinez, serviciile de informaţii siriene şi cele libaneze au cooperat strîns în comiterea sîngerosului atentat.

Rezultatul anchetei întreprinse de Mehlis ar putea avea consecinţe serioase. Mai întîi pentru Liban. In august fuseseră arestaţi 4 generali din serviciile secrete libaneze suspectaţi de complicitate la crima din februarie. Raportul ONU validează suspiciunea în baza cărora fuseseră arestaţi. Dar cei 4 n-au acţionat de bună seamă singuri. Ci în colaborare cu grupările prosiriene din Liban, în speţă cu marionetele regimului de la Damasc, pe care sirienii le-au folosit decenii la rînd spre a-şi perpetua dominiaţia în Liban şi a tranforma această ţară în provinicia occidentală a „Siriei mari”.

Timp de 30 de ani conducerea de la Damasc a tras sforile şi a manipulat cum a vrut scena politică de la Beirut. Pentru a-l menţine în funcţie pe preşedintele prosirian Lahoud, Siria a impus chiar o schimbare a constituţiei libaneze.

Elementele prosiriene din Liban au toate motivele să se teamă de reacţiile pe care le-ar putea provoca raportul ONU. Totodată nu este exclus ca aceste elemente să încerce să riposteze prin violenţe, un motiv suficient pentru ca autorităţile libaneze să declare o stare de urgenţă semioficială şi să trimită patrule militare pe străzi.

Consecinţe ample i-ar putea rezerva raportul mai cu seamă Siriei. In ciuda dezminţirilor repetate formulate chiar de şeful statului, în pofida reacţiei recente a subalternilor lui, care susţin că raportul lui Mehlis ar fi „părtinitor” şi „antisirian”, regimul preşedintelui Assad e obligat să producă mai mult decît simple negări ale faptelor. Or, cărţile regimului sirian sunt dintre cele mai proaste. Atît SUA cît şi Franţa au cerut de mult să se procedeze la sancţiuni, în cazul în care se dovedeşte implicarea Damascului în omorârea lui Hariri. In plus Siria se află în colimator şi din alte motive. Damascul permite infiltrarea în Irak a rebelilor şi insurgenţilor care poartă război împotriva guvernului de la Bagdad, a populaţiei irakiene şi a forţelor internaţionale din zonă. Simultan, dictatorialul regim sirian sprijină organizaţiile teroriste palestiniene, care se opun unui acord de pace cu Israelul.

Preşedintele Assad nu are decît o singură soluţie spre a încerca să se scoată din încurcătură. Liderul de la Damasc e silit să treacă la pedepsirea riguroasă a celor responsabili pentru asasinarea lui Hariri. In această tentativă, nu va fi desigur de ajuns, ca Assad să dea vina pe fostul ministru de interne sirian, Ghazi Kanaan, decedat recent în circumstanţe dintre cele mai misterioase. Kannan, înrudit cu preşedintele, girase timp de 22 de ani afacerile libaneze. Dar chiar şi cele mai teribile suplicii aplicate ciracilor săi riscă să-l nu spele pe Assad de bănuiala de a fi el însuşi autorul băii de sînge, care a curmat 21 de vieţi şi a zguduit în februarie nu numai Beirul, ci întregul Orient Mijlociu.