Singurul popor fără ţară din Europa şi-a sărbătorit ziua naţională

Chiar dacă ei au fost primii locuitori ai acestui colţ de lume, ţara lor - Sapmi - nu a fost recunoscută oficial nici până acum. În prezent, samii luptă pentru drepturile lor şi pentru supravieţuirea într-o lume modernă în care ţin să-şi păstreze valorile.

Comuniunea cu natura şi dragostea de ţară răzbat din fiecare vers al imnului naţional. Aceleaşi versuri vorbesc şi despre problemele lor. În secolul al XVI-lea, în ţinuturile populate de sami, au sosit tot mai mulţi europeni din centrul continentului care au început să defrişeze păduri şi să împuşte vânat. Poporul paşnic, în a cărui limbă nici măcar nu există cuvântul "război", a început să se refugieze în cele mai izolate regiuni ale nordului. Au urmat apoi vremuri grele: creştinizarea forţată, interzicerea limbii materne şi sclavia în mine.

Începând din 1973, samii suedezi, cei norvegieni şi cei finlandezi au un Parlament comun. "În prezent problema este că deşi suntem cetăţeni suedezi nu avem aceleaşi drepturi funciare precum populaţia majoritară. În Suedia încă mai există o mentalitate colonialistă. Uneori e mai uşor să convingi întâi Bruxelles-ul, apoi trebuie să-şi dea acordul şi politicienii de la Stockholm." - spune Lars Andreas Bear, preşedinte al parlamentului samilor în Suedia.

Suedia criticată pentru atitudinea faţă de minorităţi

Samii (laponii) au nevoie de pământ; în primul rând pentru renii lor. Şoselele şi construcţiile îngrădesc libertatea de mişcare a animalelor, iar companiile de exploatare forestieră le distrug habitatul. Cu toate acestea, laponii încearcă să-şi apere tradiţiile. Toamna, când pădurea de mesteceni rugineşte, are loc târgul de reni; locul în care samii au ocazia să se întâlnească, să-şi vorbească limba şi să simtă că aparţin acestei comunităţi, povesteşte, nu fără mândrie, Nilas Blind: "Da, tatăl meu este crescător de reni. Bunicul meu la fel. Fiecare generaţie duce mai departe această tradiţie chiar dacă, în ziua de azi, e greu să comercializezi carne de ren pentru că piaţa e suprasaturată cu alte produse din carne."

Niciun membru al comunităţii nu mai poate trăi astăzi numai din creşterea renilor. Mulţi pratică meserii obişuite, iar faptul că încă se mai consideră un popor cu o cultură proprie e aproape o minune. Timp de o jumătate de secol, în şcolile suedeze, samii nu au avut voie să-şi vorbească limba maternă. Abia în anul 2000 a fost recunoscută ca limbă oficială a acestei minorităţi. Oricum, de clarificat ar mai fi multe - afirmă Katrina Hüllgren, jurnalistă. "Suedezii nu ştiu mai nimic despre noi; nici măcar cei care trăiesc în comunităţile cu mulţi laponi. În manualele şcolare nu există informaţii despre poporul nostru. Cu toate acestea, tinerii sami sunt mândri de originea lor. Cu câţiva ani în urmă situaţia era diferită..."

Lupta pentru drepturile funciare şi pentru conservarea culturii lor continuă. În 2008, Naţiunile Unite au criticat Suedia pentru atitudinea discriminatorie faţă de minoritatea laponă.