Sindromul de mușamalizare în cazul ministrului de pe contrasens (SpotMedia.ro) | România | DW | 14.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Sindromul de mușamalizare în cazul ministrului de pe contrasens (SpotMedia.ro)

După trei săptămâni de la producerea unui accident unde fusese implicat ministrul Transporturilor, cazul este ca și mușamalizat.

Nu zic că nu s-ar fi deschis un dosar penal și n-ar fi demarat deja cercetările, dar parcă simt că s-a cam umplut paharul numai cu dosare penale grele, ba cu mineriadele, ba cu revoluția din ’89, ba cu cazul din 10 august 2018,  ba cu altele multe, rămase mai toate în coadă de pește.

Unele au fost chiar închise după ce fuseseră deschise, altele redeschise după ce fuseseră închise și ne-am obișnuit să le vedem mai curând pe tradiționalul traseu dintre Ana și Caiafa, decât terminându-se cu vreo sentință definitivă, executorie și irevocabilă.

S-a dat sentința, dar nu s-a judecat încă

În cazul de față, mușamalizarea mi-o sugerează însuși viceprim ministrul Raluca Turcan, care, chiar înainte de a se începe vreo cercetare, s-a pronunțat ca o adevărată instanță: Poate este bine de ştiut că ministrul se deplasa cu maşina SPP, că stătea pe bancheta din spate, că dormea şi că, practic, nu are nicio vină în privinţa acestui accident”.

Observați că niște detalii precum apartenența mașinii, bancheta pe care stătea ministrul, faptul că dormea sau că era treaz, toate acestea urmează să le stabilească procurorii, numai ei și nu alții. Totul pe baza dosarului, a probelor sau altor dovezi de acolo, în niciun caz prin declarația viceprim ministrului, investit cu alte prerogative.

Nu mai zic de concluzia că ministrul Bode „nu are nicio vină în privinţa acestui accident”.  Cum adică nici o vină, într-un caz încă nejudecat? Nimic nu prevestește mai bine o mușamalizare iminentă, decât sentința rostită de o persoană nechemată, dar cu foarte multă autoritate în fotoliul său. Ceva, ca să ne zicem noi, în sinea noastră: „dacă așa a zis Cutare, înseamnă că așa e”!

N-aș fi atât de insistent, dacă n-aș fi observat că însuși premierul – deși nici dânsul  nu este instanță – s-a lansat cu propria sentință, privindu-l pe respectivul ministru: „nu are niciun fel de răspundere, nu a fost la volan, nu a avut practic niciun fel de răpundere directă în acest eveniment”.

Trei decenii de somn pe bancheta din spate

Măi, să fie!  Și prim ministrul, ca și doamna viceprim, amândoi le știu pe toate, chiar înainte de a se fi făcut vreo anchetă și trag concluziile lor, când încă niciun magistrat n-a apucat să judece ceva! Aici, vorba unui mare poet, e ceva putred în Danemarca.

Poate mă înșel, dar senzația este că se pregătește o mare mușamalizare. Este exact ce trebuie pentru ca, de acum încolo, justiția să-și facă datoria imparțial, pedepsindu-l exemplar pe acarul Păun, dacă el se face vinovat, sau vreun alt țap ispășitor, dacă așa va rezulta din probele aflate la dosar.

Numai președintele Iohannis, întrebat de ziariști în aceeași speță, s-a ferit să se lanseze în aprecieri juridice, oferind un răspuns politic, care merită citat: „putem să tragem cel puţin două concluzii clare. Prima, că nu este bine să te grăbeşti (…) Doi – se vede încă o dată, din păcate, foarte clar nevoia dezvoltării infrastructurii”.

Gândind cel puțin la cea de a doua apreciere, mi se pare evident că deplasarea pe un drum fără prea multă siguranță ar trebui să-l îndemne pe un  ministru al Transporturilor mai curând la reflexie și la atenție, decât la somn. Prea mulți titulari ai acestui minister au dormit buștean pe bancheta din spate în ultimele trei decenii, pentru ca somnul să poată fi o scuză și nu o acuză.

E greu să te ascunzi după deget, atunci când ești prins cu cioara vopsită

Aș pune însă problema și altfel. Dacă un oarecare motociclist n-ar fi fost acolo, cu totul întâmplător, dacă n-ar fi văzut cum circulă mașina ministrului, fără să știe că se va produce un accident, dacă n-ar fi avut curiozitatea să filmeze și, mai ales, dacă n-ar fi oferit presei cele filmate, atunci ce s-ar fi întâmplat?

Evident, nimic. Cel mult, un fapt divers. S-au ciocnit două mașini și atât. Poliția l-a amendat deja pe unul din șoferii în cauză, dar opinia publică n-a produs cine știe ce zarvă. Punct. Sau, cum ar zice un contemporan de-al nostru, altă întrebare!

Puteţi citi articolul integral AICI.