Simonida. Sandra. Scena

Romano Svato, tradus din limba romani, înseamnă practic "a ridica vocea". Numele se potriveşte şi celor două surori, care prin munca lor au contribuit la punerea în scenă a unora dintre cele mai palpitante producţii din ultimul deceniu. În piesele lor de teatru se amestecă performance în mai multe limbi cu rap, scenografie şi intervenţii în spaţiul public: "Vizibilitatea este pentru noi cheia discursului - deci o reală abordare a temelor care ne privesc pe noi, societatea în întregul ei".

Au atras atenţia deja din 2013 cu "Gipsy Stop Dancing". Piesa prezintă povestea campionului german de box din 1933 Johann "Rukeli" Trollmann, într-o nouă lumină. În locul unui bărbat, de această dată luptă o femeie pentru câştigarea titlului. Povestea nu se desfăşoară în Germania nazistă, ci într-un oraş fictiv din Ungaria, condus de un lider totalitar. Întocmai ca şi Rukeli, Sandra refuză să cedeze şantajului şi să transforme victoria într-un cadou.

Puţin mai târziu, Simonida şi Sandra înfiinţau "Mindj Panther" - echivalentul grupului punk "Pussy Riot", o parte dintre membrele acestuia fiind arestate la momentul respectiv în Rusia. Mindj Panther alegeau rap în loc de punk pentru muzica lor de rezistenţă şi limba romani pentru interpretarea melodiilor împotriva rasismului şi a discriminării. Faptul că au decis să poarte costume de ninja are probabil legătură cu ideea de luptă din care s-a născut piesa de teatru "Armata de romi". Ele povestesc: "Noi romii nu am purtat niciodată războaie. Dar am fost urmăriţi şi ucişi. Ce ar fi dacă ne-am apuca să ne răzbunăm pentru toată suferinţa îndurată?"

Teatrul ca paradigmă de schimbare a perspectivei

"Armata de romi" a devenit un surprinzător succes european, celebrat fiind în egală măsură de presă şi de public. Surorile joacă rolurile principale în piesa pusă în scenă de Yael Ronen, la Teatrul Maxim Gorki din Berlin. Diverşii protagonişti şi protagoniste abordează prin prisma autobiografiei şi a conflictelor propria identitate: "Trebuie să prezentăm mai multe poveşti despre succesele noastre, despre spiritul nostru de luptători şi despre diversitatea noastră. Trebuie să ne prezentăm solidari şi să ne punem unii pe ceilalţi în lumină".

Dar tocmai lumina reflectoarelor este ceea ce mulţi din comunitatea romilor preferă să evite, mai ales atunci când este vorba despre originea lor. Din perspectiva istoriei comunităţii nici nu este de mirare, spune Sandra: "Istoria persecutării noastre nu a fost demult şi nici în profunzime procesată şi sub nicio formă recunoscută. Cu atât mai mult nu avem voie să ignorăm, acceptăm sau minimalizăm atacurile împotriva noastră".

Simonida îşi aminteşte cât de complicat a fost pentru ea să îşi ascundă identitatea. Deşi, atât ea, cât şi familia ei au fost mereu mândri de originea şi de cultura lor, în perioada adolescenţei nu se simţea în largul ei când trebuia să vorbească despre aceste aspecte. Uciderea romilor în masacrul de la Srebreniţa din 1995 este şi astăzi învăluită în tăcere, explică Simonida. Era mai simplu pentru ea să se prezinte drept italiancă sau portugheză: "Mă durea că trebuia să îmi ascund originea. Dar erau atât de multe stereotipuri legate de ea, încât preferam să nu mă identific cu ele".

Ca mamă, Simonida are astăzi o abordare mult mai relaxată: "Copiii mei nu şi-au ascuns niciodată originea. Ei au o crescut cu o mamă artistă, care vorbeşte deschis despre aceste lucruri". Fiind un exemplu, pune mult preţ şi pe aspectul fizic, care contează mult în activitatea ei. De multe ori încerca să îşi dovedească din plin calităţile actoriceşti, pentru a nu fi considerată o frumuseţe fără fond: "Primeam roluri de prostituată, femeie de serviciu sau frumuseţe răpitoare. Sandra a remarcat şi ea. Aşa încât am început cu Romano Svato să producem propriile noastre piese, să scriem roluri pentru noi".

Momentan, cele două surori pot fi văzute în proiecte faimoase. Chiar dacă se bucură mult de colaborare, cele două artiste au şi proiecte separate, pentru a găsi inspiraţie din noi surse. Până de curând, Simonida a fost pe platourile de filmare pentru producţia "Bibi Sara Kali", care tocmai a avut premiera la Viena. Gândită iniţial ca piesă de teatru, producţia a fost transformată în regia Ninei Kusturica, în timpul pandemiei, într-un film, care poate fi vizionat şi pe platforma de streaming "Romflix", de pe site-ul Romano Svato.

Filmul prezintă istoricul zilei de sărbătoare "Bibijako Dive" - "Ziua mătuşii" - marcate în fiecare an la 31 ianuarie cu o procesiune. După cel de-al Doilea Război Mondial, toţi romii care supravieţuieseră au revenit în Balcani şi au instaurat această sărbătoare. Ziua este aniversată, în funcţie de regiuni, şi la alte date, depinzând de momentul în care familiile au revenit acasă, după eliberarea din lagărele naziste.

Faptul că o procesiune religioasă face parte din serbări are o motivaţie istorică cu rădăcini mult mai adânci. Romilor li se interzisese să se închine la vreun zeu de origine indiană sau străină. Prin procesiune se ocolea interdicţia, pentru că procesiunile erau permise. În plus, reprezentarea era adaptată la condiţiile regionale. De la terifianta Kali cu multiple braţe s-a ajuns la o femeie bună şi frumoasă pe nume Sara sau Bibi. Simonida însăşi spune că nu este religioasă, dar are propriile ei măsuri morale: "Nu mă interesează prea mult normele religioase. Cred în bunătatea oamenilor. Este uşor să fii rău dar să cauţi bunătatea este cu adevărat dificil. Înseamnă să cauţi şi să găseşti soluţii. Înseamnă să supravieţuieşti."

Artă politică

Primul rol pe care Sandra l-a primit la Burgtheater din Viena este deja un apogeu actoricesc. Piesa "Doctoriţa", care se joacă în luna februarie 2022, nu este mai puţin politică decât propriile ei producţii - analizându-se antisemitismul din Austria pe baza piesei din 1912 jucate la Berlin, scrise de Arthur Schnitzler şi intitulată "Profesorul Bernhardi". Întrebată dacă şi-ar putea imagina să facă şi ceva fără tentă politică, Sandra face ochii mari: "Arta este mereu o formă de activism. Arta este, dacă ne place sau nu, şi politică. Teatrul are o atitudine politică. Chiar dacă uniii pretind că nu ar fi aşa". Simonida aprobă cu entuziasm şi adaugă: "Suntem socializaţi de mediul înconjurător. Am fost toţi la şcoală. Avem părinţi, rude. Suntem toţi fiinţe influenţate politic". 

În următorul lor proiect comun, surorile se vor ocupa de provocările unui stat digitalizat: cum se poate folosi spaţiul online pentru a dezintegra graniţele? Cum ar fi să salvezi istoria şi moştenirea intelectuală a unei ţări într-un cloud? Cum poate deveni spaţiul digital sigur pentru toată lumea? Mai ales cea din urmă întrebare vizează condamnarea pe nedrept a romilor în timpul pandemiei, ei devenind ţinta urii şi a ştirilor false: "În Serbia au fost izolate întregi cartiere pentru a-i segrega pe romi. Mai ales în situaţii de criză, ei devin ţapi ispăşitori."

În ciuda implicării lor în acţiunile pro-comunitate, surorile nu doresc să fie clasificate unilateral. În primul rând, ele se consideră artiste - ceea ce este universal: "Arta înseamnă creaţie nouă. Proiectele noastre apar dintr-o pasiune pentru lucrurile care nu există, dar ar trebui să existe."

Pe romblog.net acest portret este publicat în engleză, germană şi romani.