1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Shimon Perez vizitează Germania

25 ianuarie 2010

Preşedintele Israelului, Shimon Perez, vine la Berlin pentru o vizită de stat de trei zile. În centrul vizitei stau manifestări consacrate împlinirii a 65 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz.

https://p.dw.com/p/Lg34
Shimon Perez şi cancelarul Angela MerkelImagine: AP

Shimon Perez a fost membru al Knessetului vreme de 48 de ani. El a fost de două ori prim-ministru, de două ori viceprim-ministru, ministru de Externe şi şef al celor mai variate portofolii. Perez este un împătimit al politicii şi iubeşte statul Israel.

Actualul preşedinte este ultimul părinte fondator, care, la 62 de ani de la proclamarea Israelului, continuă să aibă un cuvânt de spus în privinţa destinului ţării sale. Perez pare a fi încă motivat în tot ce întreprinde de dorinţa de a asigura Israelului un loc pe hartă. De cel puţin două decenii, el este cunoscut la nivel internaţional drept om al păcii.

"Cred că nu există alternativă pentru pace în Orientul Apropiat. Cred că avem nevoie toţi în egală măsură de pace. Ştiu că există contradicţii, dispute şi greutăţi. Probabil că mai este nevoie de timp", a spus Perez.

Înainte ca el să se împace cu duşmanul numărul unu, Yasser Arafat, în preajma semnării Acordurilor de la Oslo, în 1993, pentru care a primit premiul Nobel pentru Pace, împreună cu premierul israelian Itzak Rabin şi cu Arafat, Perez a fost responsabil pentru asigurarea militară a existenţei tânărului stat. Deja în 1953, premierul David Ben Gurion l-a numit director general al Ministerului Apărării.

Perez a pus bazele "Comitetului israelian pentru Energie Atomică" şi este perceput drept părinte al programului nuclear al ţării. La fel ca şi Itzak Rabin, el s-a transformat însă în decursul timpului dintr-un om al armatei într-un vizionar al păcii. În 1998 el a declarat: "Oslo a schimbat radical situaţia în întreg Orientul Apropiat. Şi această evoluţie este ireversibilă."

În primăvara anului 1996, Perez a pierdut însă alegerile în favoarea concurentului său, Benjamin Netanyahu, exponent al blocului Likud. Laureatul premiului Nobel pentru Pace a cerut însă succesorului său:

Treffen Peres und Arafat
Shimon Perez şi fostul lider palestinian, Yasser Arafat, în 2001Imagine: AP

"Este neapărat necesară continuarea dinamicii păcii cu palestinienii. Nu mă ruşinez că m-am întâlnit cu Yasser Arafat, fiindcă şi dumneavoastră veţi fi nevoit să vă întâlniţi cu el dacă doriţi pacea. Şi dumneavoastră îi veţi strânge mâna dacă vă luaţi în serios cuvântul dat. La fel va fi şi cu sirienii şi cu libanezii."

De la cea de-a doua Intifadă palestiniană, dintre anii 2000 şi 2004, Perez a adoptat un ton mai realist, la fel ca şi întreaga clasă politică israeliană. Ţelurile au devenit mai mărunte. În guvernul de uniune naţională format cu conservatorul Ariel Sharon, Perez a militat pentru retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza.

"Cred că retragerea este posibilă. Cine vrea să preîntâmpine uciderea de copii şi soldaţi trebuie să fie atent ca retragerea să funcţioneze şi să nu încerce s-o împiedice. Noi am plătit scump Intifada şi nu trebuie să o prelungim pe o cale sau alta", a spus Perez în 2005.

În noiembrie acelaşi an, Perez, deja în vârstă de 82 de ani, s-a mutat dintr-un partid în altul. A Părăsit Partidul Muncii pentru a se alătura nou-creatului partid Kadima, condus de Ariel Sharon. De atunci, Perez a devenit un om al soluţiilor negociate, abandonând viziunile politice riscante.

În 2007, Knessetul l-a ales în fruntea statului. Cu ocazia controversatului război de acum un an împotriva grupării Hamas din Fâşia Gaza, Perez a elogiat acţiunile armatei. În Israel, acest părinte fondator se bucură astăzi, când are venerabila vârstă de 87 de ani, de un mare prestigiu, fiind considerat un om integru, o autoritate - spre deosebire de predecesorul său, Moshe Katzav, judecat în prezent pentru hărţuire sexuală şi viol.

Autor: Sebastian Engelbrecht / Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu