1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Shape of Water", distins cu patru Premii Oscar

5 martie 2018

Filmul lui Guillermo del Toro a primit nu doar cele mai multe trofee, dar și pe cele din categoriile principale. Cea de-a 90-a Gală a decernării Premiilor Oscar a fost dedicată mai multor filme și unei teme.

https://p.dw.com/p/2thRP
Regizorul Guillermo del Toro la Gala Premiilor Oscar
Regizorul Guillermo del Toro la Gala Premiilor OscarImagine: Reuters/L. Jackson

"Shape of Water", filmul lui Guillermo del Toro, regizor, scenarist, scriitor, producător, a fost evident favoritul serii, ceea ce nu a surprins deloc. Să nu uităm că pelicula cineastului mexican fusese nominalizată în nu mai puțin de 13 categorii și obținuse deja două Golden Globe pentru regie și pentru coloana sonoră, semnată de Alexandre Desplat și cucerise publicul și juriul, în august anul trecut, când a fost prezentat în premieră absolută la Festivalul de Film de la Veneția, distinsă fiind cu Leul de Aur. Dar basmul fermecător "Shape of Water" nu a obținut chiar toate trofeele Oscar în categoriile în care fusese propus, dat fiind concurența puternică din acest an.

Academia Americană de Film (AMPAS) a împărțit practic Oscarurile rămase în așa fel încât toate filmele propuse în una sau mai multe categorii au ieșit câștigătoare. Frances McDormand a primit un Oscar pentru cel mai bun rol feminin principal (o mamă frustrată, mânată de sentimente de răzbunare, după ce fata ei fusese violată și ucisă) în pelicula "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", în timp ce pentru cel mai bun rol principal masculin distins a fost Gary Oldman, care a interpretat rolul fostului premier britanic Winston Churchill în "Darkest Hour".

Frances McDormand, distină pentru cel mai bun rol principal
Frances McDormand, distină pentru cel mai bun rol principalImagine: Reuters/L. Jackson

"Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" a mai cucerit un Oscar în categoria celui mai bun rol masculin secundar, acesta revenindu-ui lui Sam Rockwell. Cu un premiu pentru cel mai bun rol secundar feminin (în pelicula "I, Tonya") a fost distinsă Allison Janney.

Un alt film apreciat de Academia Americană de Film a fost coproducția internațională "Dunkirk", care descrie cu mijloace tehnice remarcabile acțiunea teribilă de evacuare a soldaților britanici de pe frontul din nordul Franței în 1940, filmul obținând trei trofee. Alte două au revenit "Blade Runner 2049". Printre câștigători s-a numărat și un german - Gerd Nefzer fiind unul dintre cei patru responsabili pentru efectele vizuale ale acestui film de ficțiune.

Nu a surprins foarte mult nici decizia juriului cu privire la categoria filmului într-o limbă străină, alta decât engleza. Distinsă a fost astfel producția chiliană „Una mujer fantástica”, de Sebastián Lelio. Și filmul documentar "Icarus" despre practicile de dopaj instituționalizate în Rusia, precum și cel de animație "Coco" se numărau printre favoriți și au obținut premii în categoriile în care fuseseră nominalizate.

Jordan Peele este primul afroamerican distins cu un Oscar pentru un scenariu original ("Get Out"), iar regizorul James Ivory, în vârstă de 89 de ani, a primit un bine meritat trofeu în categoria celui mai bun scenariu adaptat ("Call Me by Your Name"). Să mai amintim și Oscarul pentru cele mai bune costume cu care a fost distinsă cu prilejul Galei din Dolby Theatre pelicula lui Paul Thomas Anderson "Phantom Thread" - deloc de mirare, fiind povestea unui... creator de modă.

Prezentatorii au folosit ocazia, cum era și de așteptat, pentru a face aluzie la subiectul care a preocupat intens lumea filmului, mai ales la Hollywood, în ultimele luni: campania „#MeToo”, în sprijinul femeilor victime ale abuzurilor - nu numai în acest domeniu. Moderatorul Jimmy Kimmel a făcut, în context, cea mai dură remarcă: "Oscarul este în prezent cel mai îndrăgit și respectat bărbat", adăugând că Oscar "își păstrează mâinile la vedere" și, de aceea, "de așa bărbați e multă nevoie în acest oraș".

Autor: Jochen Kürten/maw