Sesiune extraordinară pentru legea electorală

Este încă neclar ce argumente ar putea invoca judecătorii Curţii Constituţionale pentru respingerea unui sistem electoral clasic. Neobişnuitul situaţiei aproape că interzice orice comentariu. Un sistem de vot care se practică de mai bine de două secole în Statele Unite este considerat la Bucureşti neconstituţional. În SUA, membrii Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor se aleg prin scrutin majoritar într-un singur tur, cu excepţia statului Louisiana în care se practică două tururi.

De mai bine de 150 de ani, în Marea Britanie a rămas, de asemenea, neschimbat sistemul majoritar într-un singur tur. Recent britanicii au reconfirmat prin referendum ataşamentul pentru sistemul lor de vot, în ciuda dezbaterilor tot mai aprinse privitoare la pretinsa inechitate a acestui tip scrutin. Acelaşi sistem se mai aplică în Canada, Mexic, Coreea de sud etc, iar În Franţa se practică un sistem majoritar în două tururi de scrutin.

Sistemele proporţionale (cu corectivele majoritare implicate) sunt mai numeroase, dar atâta vreme cât mari şi prestigioase democraţii continuă să folosească această regulă electorală simplă, decizia CCR rămâne ciudată. România dă de înţeles că ar avea o Constituţie orginală, care impune exigenţe speciale de reprezentare politică, fapt care nu este deloc adevărat.

Cert este că PDL dobândeşte, graţie deciziei CCR, un impuls electoral consistent, ceea ce face ca teoreticienii democrat-liberali, susţinători fervenţi ai majoritarismului, să treacă sub tăcere natura acestei decizii. Se pare că în viaţa publică românească ideile sunt mereu subordonate intereselor de moment, fiind subit abandonate atunci când devin neavantajoase.

În orice caz, grupurile politice parlamentare trebuie să decidă dacă elaborează o nouă lege electorală sau dacă vor urma legea din 2008. În ianuarie 2009, preşedintele PDL, Emil Boc, declara apăsat că principala prioritate a partidului său va fi aceea de a modifica o lege electorală absurdă şi nedreaptă care a permis unui candidat de pe locul al doilea sau al treilea să obţină un mandat în Parlament. Au trecut patru ani şi promisiunea aceea era abandonată.

Astăzi, după decizia CCR, lumea politică românească se află din nou în situaţia politică de acum patru ani, generată la rândul ei de grave tensiuni politice. După referendumul declanşat de preşedinte pe tema sistemului de vot, scrutinul în circumscripţii uninominale a fost adaptat în aşa fel, încât distribuţia mandatelor să respecte proporţionalitatea voturilor.

Liberalii, care se simţeau ameninţaţi de intenţiile neascunse ale preşedintelui şi UDMR (limitat mereu de opţiunile etnice) au decis să conserve proporţionalitatea. Dar corecţiile proporţionale prost gândite au dus la aberaţia ca, în anumite circumscripţii, un candidat plasat pe primul loc să nu obţină mandatul.

În plus, alegerile parţiale interziceau candidatura unui independent tocmai pentru a nu strica proporţionalitatea iniţială. Graţie unei campanii bine conduse de ecologistul Remus Cernea, Curtea Constituţională a sancţionat la un moment dat această discriminare, dar legea în întregul ei a rămas neschimbată.

Toată lumea, de la stânga la dreapta, toţi observatorii europeni şi toţi specialiştii interesaţi de subiect au declarat că aşa nu se poate continua şi că România ar trebui să adopte un sistem de vot în acord cu practicile democratice din lumea largă. Este oare o sarcină prea grea?