Seism politic european | Europa | DW | 15.10.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Seism politic european

Ce cauze are rezultatul bombă al alegerilor bavareze pentru Germania şi stânga? Ce înseamnă scrutinul pentru români, europeni şi relaţiile globale? Dar pentru politica antiimigraţionistă?

Angela Merkel imediat după alegerile bavareze, la 15 octombrie 2018.

Angela Merkel imediat după alegerile bavareze, la 15 octombrie 2018.

Urmată în rezultate de ecologişti, Uniunea Creştin-Socială a obţinut victoria în alegeri, dar a pierdut peste 10 la sută, un procentaj realizat de populiştii de dreapta ai AfD şi neegalat de social-democraţi, ajunşi, cu 9 % la pragul insignifianţei. Din acest punct de vedere şi nu numai, scrutinul bavarez a fost calificat drept un ”cutremur politic”.

Aşa l-au descris şi observatorii germani, şi editorialistul ziarului spaniol El Mundo. Şi unii, şi alţii au parţial, desigur, dreptate. În fond, în Bavaria s-au înregistrat la 14 octombrie scoruri inedite, pierderi fără precedent şi victorii istorice, semnificative însă mai degrabă naţional şi european, decât regional.

Or, în mod straniu, o veritabilă inerţie, în fond misterioasă, împiedică presa clasică să abordeze judicios tocmai aceste aspecte naţionale, europene şi globale, ale scrutinului bavarez. Care se distinge nu doar prin paradoxul mult dezbătutului record negativ, implicat de victoria cu peste 37 la sută a creştin-socialilor.

Atribuit în genere gâlcevilor interne din coaliţia guvernamentală la nivel federal, din tabăra conservatoare şi din CSU, acest eşec i-a deposedat pe creştin-sociali de majoritatea absolută, spre a le ceda voturile pierdute fie dreptei formate din Alegători Liberi respectiv AfD, fie ecologiştilor. 

Metamorfoza celor din urmă e nu mai puţin remarcabilă. Dotându-se cu o nouă conducere şi poziţionaţi în centrul spectrului politic, verzii au profitat şi ei de pierderile CSU, obţinând, cu aproape 18 la sută, un scor dublu faţă de social-democraţi, spre a se prezenta, la nivel naţional, ca o alternativă şi pentru stânga, şi pentru dreapta clasică.

În fine, ca aproape peste tot în Europa şi, nu în ultimul rând, în Luxemburg, unde alegeri concomitente au adus o nouă înfrângere stângii socialiste, diminuată cu 3 procente din sufragii, social-democraţii se confruntă în Bavaria şi Germania cu un rezultat catastrofal.

Acestea fiind spuse e clar că rezultatul insolit al scrutinului baverez nu e consecinţa unor eventuale nemulţumiri economice. Nemulţumiri care, în foarte prospera Bavarie, nu prea există, cum vor admite toţi observatorii. Cei din urmă se despart, esenţialmente, doar în atribuirea vinovăţiei pentru evidenta fărâmiţare a spectrului politic bavarez.

Stânga îl vituperează in corpore pe şeful Uniunii Ceştin-Sociale. Horst Seehofer se vede osândit la unison şi fără drept de apel pentru implacabila sa atitudine în chestiunea restrângerii migraţiei, o poziţie care l-a plasat şi în guvern, şi în coaliţie într-o dură şi ireductibilă adversitate faţă de Angela Merkel. Or, alegătorilor nu le place discordia.

Dar şi mai puţin le place imigraţia debordantă. Dacă i se adună toate voturile, platforma anti-imgraţionistă a adunat în Bavaria aproximativ 60 la sută din sufragii, însumând cele acordate CSU, AfD şi, nu în ultimul rând, Listei Alegătorilor Liberi.

Curios e doar, în acest context, că mulţi îi atribuie unilateral şefului CSU vina pentru o dihonia cu Merkel şi pentru pierderile suferite de creştin-sociali. Căci, în fond, vrajba care i-a iritat pe alegători fusese iscată de opţiunile politice ale CDU şi ale unei cancelare care nu s-a mulţumit, în 2015, să deschidă larg şi unilateral frontierele pentru migranţi. Ci, spre a răpi orice şansă opoziţiei şi a-şi prelungi astfel perpetuarea la butoane, a îmbrăţişat consecvent politici de stânga.

Care au sfârşit, pe de o parte, prin a-i sugruma partenerii, de pildă pe liberali ori social-democraţi. Iar pe de alta, prin a crea un amplu spaţiu de manevră la dreapta conservatoare, un vid numai bun să fie umplut de apariţia şi ascensiunea vertiginoasă ale populiştilor de dreapta şi ale ultranaţionaliştilor.

Spre a opri această ascensiune, creştin-socialii au încercat să reocupe, în special în contenciosul cheie, al migraţiei, vechi redute conservatoare, abandonate cu superbie şi complexe de superioritate de către Merkel. Or, insistenţa ei de a rămâne la putere în ciuda sancţionării dure, în 2016, de către electorat, a duplicitarei prestaţii a marii coaliţiei cu social-democraţii, alianţă de centru-stânga care a părut a nu fi decât un aranjament de prezervare a establishmentului, a alimentat mefienţa unor ample segmente ale burgheziei nemţeşti.

În consecinţă, alegătorii au replicat inerţiei puterii diversificându-şi rapid şi perceptibil adeziunile. Au renunţat, deci, la unele din cele vechi, erodate şi decredibilizate. Au renunţat, nu în ultimul rând, ca peste tot în Europa, la social-democraţie, dar şi la ralierea la un partid plicticos, prea puţin mobil, ca CSU, aflat neîntrerupt, de 6 decenii, la putere în Bavaria şi resimţit, deci, de tot mai mulţi, inclusiv prin asocierea cu infatigabila Merkel şi uniunea ei creştin-democrată, ca un soi de partid-stat. În mod notabil însă, electoratul n-a abandonat dreapta.

Fără să favorizeze, neapărat, extrema, oamenii şi-au lărgit plaja de opţiuni de la centru şi liberalism clasic, la poziţii naţional-conservatoare ferme. Văzut astfel, scrutinul bavarez nu e decât încă un cui la sicriul elitelor stângist-globaliste care au condus, în ultimii 50 de ani, Europa.

Cu tot cu Merkel şi aripa stângă a creştin-democraţiei, care mai are de trecut, în curând, un hop decisiv la apropiatele alegeri regionale din Hessa, aceste se văd, treptat, dar nemilos alungate de la putere şi substituite, pe măsură ce alegătorii repudiază relativismul, ultraliberalismul şi progresismul dezlănţuit, preferând o prudentă reapreciere a valorilor naţionale şi conservatoare.

Declinul social-democraţilor apuseni îi întăreşte pe moment, paradoxal, pe falşii lor tovarăşi, alcătuind coloana vertebrală a regimului Dragnea. Căci, SPD are mai multă nevoie decât oricând, în Parlamentul European, de PSD, în ciuda nefăcutelor acestui partid al dispreţului faţă de români, faţă de statul lor de drept şi faţă de interesele lor naţionale, care tocmai asasinează ultimele resturi ale independenţei justiţiei şi ale democraţiei româneşti. 

Or, ambele partide se vor menţine, inexorabil, pe drumul autodemolării, dacă nu se înduplecă să înţeleagă cauzele seismului politic european care le-a zguduit şi le-a şubrezit din temelii. Dacă nu-şi găsesc resursele necesare să se sustragă mirajului puterii şi robiei duplicităţii, ce le guvernează, înnoindu-se moral radical, aşa cum e limpede că vor europenii.

Din unghi global, rezultatul scrutinului bavarez documentează o nouă anemiere a Europei. Aflat în plină revoluţie paşnică, una soldată cu răsturnări şi schimbări de elite şi, deci, la răscurce de drumuri politice şi ideologice, Bătrânul Continent e tot mai vulnerabil la provocări şi propagande extremiste şi la tendinţele centrifugale. Rămâne de sperat ca această anemie să fie pasageră.