Sediul Stasi, luat cu asalt: ″Dosarul meu îmi aparține″ | Germania | DW | 15.01.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Sediul Stasi, luat cu asalt: "Dosarul meu îmi aparține"

La 15 ianuarie 1990, cel mai important bastion al regimului RDG cădea la Berlin. Un proces pus în mișcare de oameni curajoși. Ultimul act al prăbușirii regimului RDG s-a petrecut însă abia în septembrie.

Saci cu dosare Stasi

Saci cu dosare Stasi

"Scutul și sabia partidului" - aceasta a fost concepția de sine a Ministerului pentru Securitatea Statului (MfS) din Republica Democrată Germană (RDG), fondat în 1950. În practică, asta însemna spionaj, suprimare, distrugere. Principalul grup țintă: propria populație. Stasi, cum era denumit în popor MfS, a fost cel mai important sistem de avertizare timpurie și aparat de suprimare al Partidului Socialist Unitar din Germania (SED).

"Aduceți pietre de zid"

Asaltul asupra centralei Stasi

Asaltul asupra centralei Stasi

Totuși, Stasi nu a putut împiedica prăbușirea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989. Și nici propria-i cădere. La nouă zile după deschiderea surprinzătoare a frontierei, poliția secretă a RDG a fost redenumită Oficiul pentru Securitate Națională (AfNS). Nume nou, sistem vechi – așa crede majoritatea covârșitoare a celor 17 milioane de est-germani.

La 15 ianuarie 1990, Stasi a fost subiectul dominant la întâlnirea Mesei Rotunde Centrale (ZRT) din Berlin. Reprezentanții vechiului regim condus de prim-ministrul Hans Modrow și activiștii pentru drepturile civile au discutat despre viitorul sistemului falimentar al RDG.

În această zi, Noul Forum îndeamnă la un miting în fața sediului Stasi. "Aduceți calcar și cărămizi!", se putea citit pe broșuri. Demonstranții doreau să închidă serviciul secret RDG, zidindu-l simbolic. "Cu imaginație și fără violență", imensul perimetru al instituției trebuia luat cu asalt.

"Statul încă nu abdicase"

Arno Polzin

Arno Polzin

Mii de oameni urmează apelul, inclusiv Arno Polzin din Berlinul de Est. Tânărul de atunci (27 de ani) nu va uita niciodată un detaliu: "Faptul că la miting s-a putut veni fără a întâmpina probleme". Fără rezistență, fără controale. Dimpotrivă. Când a pătruns în această zonă închisă ermetic până atunci, mecanicul profesionist Arno Polzin vede polițiști în uniformă la ultimul etaj al unei clădiri.

În mod evident, aceștia nu se aflau acolo pentru a intimida sau a respinge intrușii, a povestit Polzin pentru DW. În schimb, ei ar fi urmărit cu "interes și curiozitate" ce se întâmplă jos.

Odată cu asaltul asupra sediului Stasi, cade ultimul și cel mai important bastion al serviciului secret al RDG. Acest proces fusese însă pus în mișcare la aproximativ 300 de kilometri sud-vest de Berlin. La Erfurt, pe 4 decembrie 1989, artista Gabriele Stötzer și un grup de femei organizează ocuparea clădirii locale a Stasi. Granițele dintre est și vest sunt deschise, dar doamnele nu au încredere în aparenta pace. "Statul încă nu abdicase", relatează Gabriele Stötzer pentru DW. Poliția, armata și Stasi erau încă înarmate. "Peste RDG plutea încă întunericul".

În pofida acestei confuzii și a situației emoționale, femeile se încurajează și caută să intre în clădirea Stasi - iar ușa se deschide. În fața privirilor mirate ale angajaților, ele afirmă: "Ne-ați făcut dosare, aceasta este proprietatea noastră. Vrem să o salvăm acum. Vrem să vedem dacă o distrugeți."

Primarul din Erfurt este informat

Gabriele Stötzer

Gabriele Stötzer

Gabriele Stötzer și prietenele ei nu se temeau. Scopul lor era clar, erau multe de făcut. Femeile procedează conform planului. Oricât de nebunesc pare, ele îl informează pe edilul din Erfurt despre acțiunile pe care urmează să le întreprindă. Iar procurorul este solicitat să sigileze încăperile Stasi pentru a salva dosarele. "Știam că este o mare comoară, comoara noastră".

Viața ei era scrisă în dosare. Dosarul era metoda prin care Stasi încercase să o controleze. În ochii Stasi, tânăra fusese un inamic al statului încă de la o vârstă fragedă. Infracțiunea? În 1976, Stötzer a protestat cu alți activiști pentru drepturile civile împotriva expatrierii compozitorului Wolf Biermann. Pentru aceasta, Gabriele Stötzer a fost condamnată la un an de închisoare în închisoarea de femei Hoheneck.

"Se intră înăuntru, se cer dosarele și nu se trage în oameni"

În pofida acestei pedepse umilitoare, ea a refuzat să plece în Vest, găsindu-și propriul drum ca artist independent în RDG. Stasi a continuat să o monitorizeze. Gabriele Stötzer crede în continuare că modul în care ea și oamenii cu orientări similare au eliminat ulterior serviciul secret în 1989 a fost "ingenios" și "grandios". Vestea incredibilă de la Erfurt se răspândește în întreaga RDG: "Se intră în Stasi, se cer dosarele și nu se trage ". Halle, Leipzig sau Gotha - Stasi se predă peste tot.

RDG, 1990. La apelul făcut de Noul Forum, mii de oameni iau cu asalt sediul Ministerului pentru Securitatea Statului (Stasi).

RDG, 1990. La apelul făcut de Noul Forum, mii de oameni iau cu asalt sediul Ministerului pentru Securitatea Statului (Stasi).

La Berlin, lucrurile durează mai mult. Markus Meckel, ministru de externe al RDG pentru scurt timp după primele alegeri libere din 1990, are o explicație plauzibilă: RDG era pur și simplu un stat centralizat. "Exista centrul puterii, inclusiv aparatul represiv". Stasi nu putea fi înlăturat decât "dacă guvernul însuși devenea instabil, fără a mai vedea nicio altă ieșire". Acest lucru s-a întâmplat la 15 ianuarie 1990.

Prim-ministrul Hans Modrow cedează 

La trei zile după asaltul de la sediul Stasi, ultimul lider comunist al guvernului RDG, Hans Modrow, renunță și el, ordonând dizolvarea serviciului secret. Deschiderea ulterioară a dosarelor Stasi este o "realizare foarte mare" a Camerei Populare a RDG, a spus Meckel pentru DW. O realizare "care trebuia aplicată împotriva reprezentanților guvernului federal".

La acel moment, cancelarul vest-german Helmut Kohl a preferat să țină materialul exploziv sub tăcere. Pentru a preveni acest lucru, Arno Polzin și alți oameni ocupă a doua oară, în septembrie 1990, Stasi. Cu succes. Cel mai important obiectiv al activiștilor pentru drepturile civile din RDG devenea realitate: "Dosarul meu îmi aparține".