Schimbarea la faţă a Chinei?

ONU de pildă a salutat reacţia oficialităţilor de la Beijing. Nu altfel sunt şi unele ecouri apărute în presa apuseană. Care n-a uitat însă nici reversul acestui regim. S-a schimbat el oare, la faţă?

Chinezii, din care mulţi sunt superstiţioşi, se aşteptau ca 2008 să fie un an bun. Cifra 8, e una de noroc, numai bună pentru un an olimpic în China. Dar anul şobolanului rău a început. L-a precedat năvala zăpezilor, în sudul ţării, în ianuarie. A continuat apoi cu revolta oprimaţilor tibetani în martie, şi cu sângeroasa represiune declanşată, în reacţie, de regimul comunist chinez. Au urmat protestele occidentale şi viforoasele contraproteste, pline de o ură, pe cât de virulentă, pe atât de naţionalistă, ale multor chinezi.

Cataclism cu urmări nebănuite

Mai nou s-a abătut asupra ţării un cataclism, al cărui bilanţ funest, la două zile de la devastatorul seism, e departe de a fi clar.

Dar, în mod suprinzător, regimul n-a recţionat după obişnuitele tipare comuniste. China oficială a răspuns provocării într-un stil occidental, fără să cosmetizeze, fără să muşamalizeze şi fără ca să oculteze.

In mod normal, propaganda regimurilor totalitare se simte silită să pretindă că sub "luminoasa conducere a ţării", toate lucrurile merg din bine spre mai bine. Nici dezastrelor naturale nu li se permite să deranjeze imaginara armonie pusă în scenă de buletinele de ştiri.

De această dată însă mediilor chineze li s-a dat voie, din capul locului, să spună adevărul. De atunci încoace, televiziunea prezintă hărţi, imagini, bilanţuri ale victimelor şi actualizări ale acestora. Reporterii informează despre imensa tragedie umană şi problemele uriaşe cu care se confruntă echipele de salvare. Experţii n-au fost împiedicaţi să afirme că zona sinistrată este extrem de ameninţată de cutremure. Ziariştii străini n-au fost opriţi de altfel ultra-severa cenzură să se deplaseze în regiunea afectată de criză şi să relateze de la faţa locului. Şi nici voinţei de a ajuta a străinătăţii nu i s-au pus uzualele beţe în roate.

Neobişnuită s-a vădit şi reacţia oficialilor. Ca niciodată, premierul Wen Jiabao a decolat la două ore după catastrofă, spre a se îndrepta, însoţit ce-i drept de reporterii televiziunii de stat, către provincia pustiită de seism.

Regula regimurilor totalitare, comuniste, sau nu, este să-i arate pe liderii politici doar în clipa în care pot afirma că ar fi rezolvat o problemă. Despre care se pretinde că nici n-ar exista, înainte de a fi fost soluţionată. Până acum, China n-a făcut excepţie de la această regulă.

Învăţămintele trecutului

Pare, ca atare, că anumite personaje cheie din conducerea chineză au început să înveţe din greşelile trecutului. S-ar putea ca unii demnitari să considere că nu-şi mai pot permite titluri negative înaintea Jocurilor Olimpice. În acest caz se pune întrebarea de ce nu intervin spre a obliga regimul dictatorial birman, al cărui principal susţinător e China comunistă, să-şi modifice atitduinea destructivă faţă de propria populaţie?

Oricum, schimbarea este salutară. Se va putea impune însă, la conducerea de la Beijing, grupul reformiştilor şi al liderilor care mai gândesc? Sau vor reveni în prim plan capetele de beton?

Multe vor depinde de reacţia populaţiei la noua deschidere a executivului, devreme ce în China comandamentul suprem e unitatea, căreia i se atribuie prioritatea maximă.

În ce-o priveşte, superstiţia nu favorizează schimbarea. Fiindcă, din unghiul multor chinezi, cutremurele sunt o piază rea.