Schimbare de atitudine în retorica lui Andrei Năstase și Igor Dodon? | Moldova | DW | 22.03.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Schimbare de atitudine în retorica lui Andrei Năstase și Igor Dodon?

Unul din co-președinții blocului pro-european ACUM, Andrei Năstase, și-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni cu pro-rusul Igor Dodon, pentru a-i vedea „realele intenții” în ceea ce privește deoligarhizarea țării.

Andrei Năstase, 1 iulie 2018 (E. Covalenco)

Andrei Năstase la protestele din 1 iulie 2018

Reacția lui Năstase vine la scurt timp după discursul împăciuitor, rostit joi, în Parlament, de către președintele Dodon, liderul de facto al PSRM după vizita întreprinsă de Năstase la Bruxelles și după ce, în presa rusă, au apărut joi informații, din surse apropiate Kremlinului, precum că Rusia ar fi ”împotriva oricărei înțelegeri între PSRM și PDM”.

”Ieșirile mele din ultima vreme au fost apeluri către… să nu ne ascundem după deget și să credem că nu ne vede nimeni… Nu! Eu mă adresam altor deputați decât deputaților lui Plahotniuc și Șor, care tot ai lui Plahotniuc sunt. Deci e vorba de socialiști. Ce să umblăm atâta încolo-încoace… Am spus foarte clar că nu facem alianță cu cutare și cutare(cu oligarhii și cu partidele anti-europene - n.r.), dar avem un mesaj către cei care pretind că sunt altfel decât Plahotniuc, care spun că nu ar fi făcut alianță cu Plahotniuc, deși au făcut… Iată acum pot să se dezlege și să voteze inițiativele noastre de deoligarhizare”, a spus Năstase, joi seară, la ”JurnalTV”.

Năstase: ”Nu am venit în Parlament să fac mofturi!”

Deși susține că nu are deloc încredere că ”PSRM nu va face mâine-poimâine o alianță cu Plahotniuc și PDM”, Andrei Năstase a spus că va da curs invitației lui Dodon la Președinție, deoarece vrea să vadă ”demonstrația faptului că se vrea schimbarea în bine a lucrurilor în justiție, economie și demararea proceselor anticorupție”.

”Eu nu am încotro! Nu am fost trimis în Parlament ca să fac mofturi. Dodon, astăzi, reprezintă Președinția Republicii Moldova - ne place nouă asta sau nu. Eu respect legea și instituțiile statului. Iar în ceea ce privește discuțiile vizând crearea unei majorități - bineînțeles, va trebui să mergem acolo (la Președinție - n.r.), să discutăm, să-i vedem realele intenții, să ne uităm în ochii lui Igor Dodon și să vedem dacă nu trișează, dacă chiar a ajuns să înțeleagă că nu poți face pact cu diavolul fără să suporți consecințe, s-a explicat liderul PPDA.

De asemenea, Andrei Năstase i-a reproșat lui Dodon faptul că nu a luat atitudine față de condamnarea activiștilor PPDA, Sergiu Cebotari și Gheorghe Petic, iar Igor Dodon a ”soluționat” imediat această ”problemă”. Președintele a declarat la un post de televiziune care îl deservește că ”sunt semne de întrebare” cu aceste condamnări și că speră ”că nu este vorba de dosare politice”.

Totuși, Andrei Năstase a reiterat că despre o coaliție ACUM-PSRM nu poate fi vorba. ”Să avem un pic de  răbdare. Blocul ACUM nu a făcut niciodată jocuri pe sub masă. Nu a trișat. Am venit cu acest pachet de acte legislative pe care l-am ajustat așa încât să fie compatibil cu oricare dintre deputații din Parlament care au măcar un pic de dragoste de țară, a spus liderul PPDA. Năstase nu consideră ideea organizării alegerilor anticipate (exprimată de Igor Dodon în discursul de joi din Parlament) ca fiind una bună în condițiile în care nu este anulat sistemul electoral mixt impus în 2017, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, prin votul PDM+PSRM+PPEM. ”Să nu se supere domnul Dodon, că nu este vorba de un atac, dar unde am greșit - trebuie să recunoaștem”, a îndemnat Năstase.

Dodon face presiuni asupra PSRM

De partea cealaltă, Igor Dodon susține că săptămâna viitoare va invita, pe rând, Partidul Socialiștilor, Partidul Democrat și blocul ACUM la discuții privind formarea unei majorități. ”Voi discuta ca să înțeleg poziția lor - dacă sunt sau nu premise de a crea majoritate parlamentară. Apoi, poate îi voi invita și împreună”, a spus Dodon. El a precizat că dacă partidele nu vor conlucra, el va dizolva Parlamentul. ”Dacă se va merge pe procedura de cumpărare a deputaților, eu nu voi desemna candidatura la funcția de premier. Aceasta înseamnă blocaj politic”, a conchis Dodon.

El le-a transmis un semnal indirect și socialiștilor din Parlament. Potrivit lui, dacă la guvernare nu va participa PSRM, vor fi probleme cu tariful la gaze și cu exporturile moldovenești în Rusia, ori ”socialiștii sunt partenerii în care are încredere Federația Rusă”, a spus Dodon.

Rusia îl presează pe Dodon să nu se alieze cu Plahotniuc

Pe de altă parte, publicația moscovită ”Kommersant” scrie, cu referire la surse apropiate Kremlinului, că Rusia este împotriva oricărei înțelegeri între PSRM şi PDM și că Moscova aşteaptă ca socialiştii pro-ruşi, împreună cu Igor Dodon, să înceapă activ să lupte împotriva liderului PDM, Vlad Plahotniuc, oligarhul care controlează ţara şi e anunțat în căutare în Rusia. ”Dacă Dodon nu va satisface aceste aşteptări, se speculează diverse scenarii despre viitoarea politică în raport cu Moldova, până la cel al refuzului de a-l mai sprijini pe Dodon şi găsirea unor noi parteneri ai Rusiei în Moldova”, scrie publicația citată.

PDM vrea să îmbrățișeze blocul ACUM ca să nu vină ”tancurile rusești”

Această situație încearcă să o speculeze democrații lui Vlad Plahotniuc, care și-au construit strategia din ultimii ani pe pericolul rusesc care amenință Moldova și pe necesitatea menținerii unei guvernări pro-europene cu participarea lor. ”O cleptocrație care, sub paravanul steluțelor de pe drapelul UE, fură de la cetățeni și distruge Moldova” - precizează analiștii politici.

La nivel de retorică, PDM insistă asupra unei coaliții cu blocul ACUM - combinație pe care cei din blocul ACUM o resping categoric. Joi, în ședința de constituire a noului Parlament, în anunțul despre componența fracțiunii PDM, deputatul democrat Sergiu Sîrbu a spus că aceasta va număra 30 de deputați, dar a făcut o precizare: ”Alte anunțuri vor fi făcute în cadrul altor ședințe!”.

Poziția UE

Imediat după alegerile din 24 februarie din Republica Moldova, UE a transmis politicienilor moldoveni, prin intermediul presei, un mesaj în care sugera că nu-și dorește o majoritate parlamentară din transfugi sau cu implicarea lui Șor la Chișinău. Mesajul a fost transmis de ”Europa Liberă” cu referire la ”un oficial de rang înalt de la Bruxelles”. Într-un interviu difuzat de postul public de televiziune din Republica Moldova ”Moldova 1”, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a declarat că ”UE nu are preferințe bazate pe persoane sau forțe politice în formarea noului Guvern de la Chișinău. Relațiile noastre cu Republica Moldova sunt construite pe dialogul cu autoritățile, care se bazează pe alegeri și cu un Guvern care este rezultatul scrutinului, precum și pe agenda pe care o avem împreună cu Republica Moldova - care este Acordul de Asociere UE-Moldova”, a precizat Michalko.

Vă mai recomandăm