Schimbări de accent în discursul oficial anti-corupţie

O schimbare de accent privind subiectul corupţiei s-a făcut simţită de mai multă vreme. E semnificativ, de pildă, că preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe fostul ambasador SUA la Bucureşti, Nicolas Taubman, care continuase să vorbească despre corupţia din România la fel ca în anii anteriori.

Încetul cu încetul, Traian Băsescu şi ministrul său de Externe, Cristian Diaconescu – care a fost şi ministru de Justiţie în Cabinetul condus de Adrian Năsase – au început să adopte aceeaşi poziţie defensivă în faţa criticilor occidentale.

Cristian Diaconescu era cît pe ce să strice relaţiile diplomatice cu Olanda din cauza criticilor pe care guvernul olandez le adresase incapacităţii instituţiilor româneşti de a combate corupţia.

Dar nici preşedintele Traian Băsescu nu fusese prea departe de această atitudine, atunci cînd a combătut cu iritare ideea olandezilor de a se institui sancţiuni palpabile, care să oblige România să facă, pînă la urmă, reformele asumate.

Se pare că alianţa dintre PD-L, partidul preşedintelui, şi PSD a început să însemne mai mult decît părea să fie în prima clipă. Cel puţin cît priveşte tema corupţiei, această alianţă a făcut ca preşedintele şi vechii săi adversari să vorbească două idiomuri destul de asemănătoare.

Ce a spus în Parlament preşedintele?

În primul rînd a constatat un succes, şi anume acela că a reuşit sa reformeze parchetele astfel încît să existe procurori care să nu se mai teamă să-i ancheteze pe miniştrii bănuiţi de corupţie.

Cu toate acestea, tot preşedintele este acela care a umilit-o public pe Laura Codruţa Kövesi, procurorul general al Republicii, în legătură cu nişte dosare de care nu poate fi cu adevărat răspunzătoare, e vorba de dosarele Revoluţiei.

La capitolul insuccese, preşedintele a reţinut faptul că „nu există nici o condamnare definitivă a unui înalt demnitar – şi– a precizat Traian Băsescu – aici este responsabilitatea judecătorilor“, că „există încă o neîncredere a partenerilor europeni faţă de justiţia din România“ şi, în sfîrşit că „Parlamentul încă blochează unele dosare de presupusă corupţie“.

Dincolo de tonul mult mai prudent ca altădată (a spus acum „presupusă“ corupţie) se poate remarca că, în viziunea preşedintelui, nu corupţia în realitatea ei socială şi politică continuă să fie o problemă, ci „neîncrederea partenerilor europeni“.

Adrian Năstase, pe cînd era şef al guvernului, repeta insistent că subiectul corupţiei este de fapt o chestiune subiectivă, una legată de percepţii şi se poate remarca astăzi că, după cinci ani de progrese neconcludente, administraţia de dreapta ajunge, încetul cu încetul, la acelaşi discurs.

Dacă, în 2004, candidatul Traian Băsescu îngroşase probabil tonul justiţiar din motive electorale, acum îl catifelează din aceleaşi motive, căci altfel ar trebui să admită că, pe jumătate măcar, a fost înfrînt.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Alexandra Sora