Miercuri, cancelara Angela Merkel a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele american Barack Obama pe această temă. Într-un comunciat al guvernului federal se arată că Berlinul a obţinut informaţii care afirmă că telefonul mobil al cancelarei ar fi putut fi ascultat de serviciile secrete americane.
În comunicat se mai precizează că în cazul în care se confirmă existenţa unor astfel de practici, Merkel le respinge categoric şi le consideră inacceptabile.
Preşedintele Obama i-a oferit asigurări cancelarei că Statele Unite nu îi supraveghează comunicaţiile, a informat miercuri Casa Albă. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a confirmat că Obama şi Merkel au purtat o convorbire telefonică miercuri, în timpul căreia preşedintele a asigurat-o pe Merkel că "SUA nu supraveghează şi nu vor supraveghea comunicaţiile cancelarei".
Informaţiile cu privire la interceptarea telefonului mobil al cancelarei Merkel au provocat reacţii puternice în Germania, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite.
Scandalul NSA a ajuns în cancelaria federală
24 octombrie 2013Publicitate
Ambasadorul american în Germania, John B. Emerson, a fost convocat în această după-amiază pentru o discuţie cu ministrul federal de externe, Guido Westerwelle. Cu această ocazie, va fi comunicată poziţia guvernului german legată de interceptarea telefonului mobil al cancelarei Angela Merkel, a confirmat un purtător de cuvânt al ministerului.
Publicitate