1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sancţiunile ruseşti împotriva SUA sau "Goodbye, America"

16 aprilie 2018

Metalele rare, medicamentele şi produsele IT sunt, între altele, vizate de riposta Rusiei la sancțiunile americane. Însă Moscova sancţionează inclusiv aliaţii Americii.

https://p.dw.com/p/2w9Wc
Relaţiile bilaterale ruso-americane, tot mai precare
Relaţiile bilaterale ruso-americane, tot mai precareImagine: Imago

"Scrisoarea de rămas bun", sau "Goodbye, America", scrisă în 1985, a fost cândva un hit al trupei rock sovietice "Nautilus Pompilius". Un imn melancolic al generației "perestroika", pro-occidentale, în care se vorbea despre despărţirea de mitul american: "Blugii tăi uzaţi nu mă mai încap. Multă vreme, învățați am fost să iubim ale tale fructe interzise".

Proiectul de lege care a fost discutat luni în cadrul unei sesiuni de urgență a Dumei de Stat, ar putea fi, de asemenea, numit "Goodbye, America", pentru că reflectă fidel versurile de mai sus, în sensul în care "fructele" americane ar putea fi interzise din nou în Federaţia Rusă.

Într-o demonstraţie de unitate, proiectul de lege a fost introdus vineri pe ordinea de zi de președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, și de liderii tuturor celor patru facțiuni politice.

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir PutinImagine: Getty Images/AFP/M. Klimentyev

El reprezintă răspunsul rusesc la sancţiunile impuse Moscovei de Statele Unite. La 6 aprilie, Washingtonul a impus sancţiuni substanţiale împotriva oamenilor de afaceri, companiilor şi oficialităţilor guvernamentale din Rusia, afectând aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Aceasta a fost una dintre cele mai agresive măsuri luate de Washington pentru a pedepsi Rusia pentru presupusa sa implicare în scrutinul prezidenţial din SUA din 2016 şi pentru alte "activităţi maligne" la nivel mondial. 

Scoarţă de stejar în loc de medicamente americane?

Rusia răspunde astfel la adoptarea de către Congresul SUA a legii CAATSA (Countering Americas's Adversaries Through Sanctions Act): un temei juridic pentru sancțiuni suplimentare, mai cuprinzătoare.

Comerțul între Rusia și SUA nu este deosebit de consistent. Potrivit RIA, agenţia rusească de stat, anul trecut volumul schimbului comercial între cele două ţări a fost de 24 miliarde de dolari în 2017. Rusia a vândut în mod semnificativ mai multă marfă în America: 17 miliarde față de numai şapte miliarde. În acest context este dificil pentru Moscova să lovească în mod dureros Washingtonul.

Acţiunile ruseşti includ restricții asupra unui spectru larg de bunuri americane: produse agricole, alimente, alcool, tutun și medicamente. Lista exclude medicamentele pentru care nu există înlocuitori în Rusia. În acest context, un parlamentar rus a făcut o propunere controversată într-un talk-show, afirmând că ar trebui încercată înlocuirea medicamentelor alopate americane cu scoarţă de stejar sau păducel. Politicianul s-a ales cu o reacţie furibundă pe reţelele sociale, precizând ulterior că a făcut o glumă.

Boeing şi Microsoft, afectate

Proiectul de lege ar putea, de asemenea, să pună capăt cooperării Rusiei cu SUA în domeniul tehnologiilor nucleare, aerospațiale și de rachete. Potrivit calculului de la Moscova, acest lucru ar trebui să afecteze în mod simţitor producătorul american de aeronave Boeing, care importă titan din Rusia. De asemenea, vânzarea altor metale rare ar putea fi oprită sau restricționată.

Karikatur von Sergey Elkin

În ceea ce priveşte tehnologia în domeniul rachetelor, legea ar putea crea dificultăți pentru compania spaţială americană "United Launch Alliance" (ULA), în care este implicată și Boeing. ULA utilizează pentru rachetele sale propulsoare ruseşti tip RD-180. După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, Congresul american a cerut industriei spaţiale autohtone să nu mai cumpere propulsoare din Rusia. Din cauza lipsei de alternativă, cooperarea a continuat.

În plus, parlamentarii ruși vor să limiteze utilizarea software-urilor americane în agențiile guvernamentale. Măsura afectează în special Microsoft, ale cărei produse sunt utilizate de majoritatea instituţiilor din Rusia.

Nu numai America

Nu este încă foarte clar cum trebuie interpretat paragraful 11 al proiectului de lege, care se referă la sfârșitul "dreptului exclusiv asupra mărcilor" în ceea ce privește bunurile stabilite de guvern. Unii observatori speculează că Rusia ar fi pe cale să dea undă verde piratării anumitor produse. De asemenea, noua lege ar putea să îngreuneze situaţia cetățenilor americani care doresc să călătorească și să facă afaceri în Rusia, iar companiile aeriene din SUA ar putea fi solicitate să plătească taxe suplimentare aeroporturilor ruseşti.

Space Shuttle X-37B
Imagine: picture-alliance/AP Photo

Se preconizează că prima lectură a proiectului de lege va avea loc pe 15 mai. Se poate afirma cu o doză mare de certitudine că documentul va parcurge rapid paşii legali necesari, va fi semnat de președintele Vladimir Putin, urmând apoi să intre în vigoare şi aplicată de noul guvern, care va fi format după inaugurarea lui Putin, la începutul lunii mai.

Aceste contra-măsuri ruseşti afectează nu numai America, ci și pe aliații acesteia - ţări care se alătură sau sprijină sancțiunile americane împotriva Rusiei.

Spațiul și industria cinematografică sunt singurele sectoare care au fost scutite de noile măsuri gândite de ruşi. Însă nu pare de neimaginat că Rusia ar putea refuza în cele din urmă să-i ducă pe astronauții americani la Stația Spațială Internațională (ISS) sau să mai difuzeze producţiile de la Hollywood. Despre aceste lucruri deja se discută. Despărţirea de America, pe care mulţi ruşi o urăsc atât de mult, pare să fie din ce în ce mai aproape.

Autor: Roman Goncharenko