“Să calculăm indicele de infectare, coane Fănică!” Săptămâna în care Pristanda a intrat la guvernare și face politici sanitare (SpotMedia.ro) | România | DW | 16.10.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

“Să calculăm indicele de infectare, coane Fănică!” Săptămâna în care Pristanda a intrat la guvernare și face politici sanitare (SpotMedia.ro)

În România, de multe ori, în mijlocul tragediei își face loc și comedia care ne amintește tuturor de Caragiale, scriitorul care a descris cu subtilitate haosul general creat de o problemă serioasă.

De exemplu, de câteva zile, opinia publică e martora unei scene care amintește de piesa “O scrisoare pierdută”, în care polițistul Pristanda numără pentru prefectul Tipătescu steagurile plătite de la buget.

“Steagurile” de azi, din mijlocul pandemiei, sunt reprezentate de cifrele indicelui de infectare. Aceste cifre reprezintă rezultatul unui raport între numărul de noi infectări și numărul populației din teritoriul în care se calculează, cumulat pe o perioadă de 14 zile.

Cât e indicele și cum se calculează?

Măsurile luate de Guvern pentru protejarea populației sunt corelate cu valoarea acestui indice. Cu cât cifra este mai mare, cu atât măsurile devin mai multe și mai stricte.

De exemplu, la un indice de infectare 3, toate școlile din teritoriul respectiv sunt închise, iar masca devine obligatorie pe stradă.

În București, în mod real, pe modul de calcul de până acum, acest indice de infectare 3 a fost depășit încă de duminică, conform Institutului Național de Sănătate Publică, o instituție aflată în subordinea Guvernului României.

Anunțul făcut de această instituție a creat o criză în interiorul Executivului care, în aceeași zi, raportează un indice mult mai mic, unul de 2,69 la mia de locuitori.

Pe bună dreptate, mulți oameni au fost intrigați de faptul că același guvern publică două date diferite despre gradul de infectare cu coronavirus la nivelul Capitalei.

Explicația oficială a fost că INSP a luat ca referință o populație mai mică a orașului, doar rezidenții și cei cu viză de flotant, pe când Grupul de Comunicare Strategică a folosit o cifră a populației mai mare, una care include și nerezidenții sau persoane aflate în tranzit.

Iohannis, despre cifrele contradictorii privind rata de infectare din Bucureşti: Aștept ca Guvernul să clarifice de urgență această problemă

Partea comică apare după această criză când Guvernul ia decizia să se refacă toate calculele, ajungându-se în situația în care joi, 15 octombrie, GCS nu mai comunică niciun indice de infectare. Asta se întâmplă în aceeași zi în care s-au înregistrat din nou peste 4.000 de infectări, 73 de decese, a doua cifră ca mărime raportată într-o singură zi, și un record de 721 de persoane internate în secțiile de terapie intensivă (ATI).

Puteţi citi articolul integral AICI.