Scriitorii români pentru cauza națională

 

”Într-un interviu recent pentru Le Monde, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a arătat că unirea Republicii Moldova cu România ar reprezenta rezolvarea integrării teritoriului actual al Moldovei de peste Prut în Uniunea Europeană ca parte a unui singur stat, România, cu toate consecințele benefice care decurg de aici”, spune comunicatul celor două uniuni scriitoricești.

”De asemenea, Maia Sandu a subliniat faptul că decizia reunificării aparține exclusiv cetățenilor moldoveni. Președintele Republicii Moldova a declarat în repetate rânduri că ar vota pentru reunirea cu România. Totodată, a reamintit că deține și cetățenia română.

La rândul său, Președintele României, Nicușor Dan, a declarat cu referire la acest proiect că din partea României nu s-a schimbat nimic față de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018, conform căruia România este pregătită în orice moment pentru reunificare. <<Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata>>, a adăugat Președintele României”.

Cităm mai departe din comunicatul scriitorilor: ”Susținem introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate națională, transpartinică, a românilor din România și Republica Moldova. Indiferent de opțiunile ideologice, diferite în pluralismul democratic, românii de pe cele două maluri ale Prutului au o tradiție, un teritoriu, o istorie, o limbă, o cultură și o literatură comune; și, în fond, aceeași identitate națională.”

Nevoia unui scenariu elaborat al unificării

Spre deosebire de alte apeluri similare care au răsunat în spațiul public, comunicatul celor două uniuni ale scriitorilor cere să se treacă de la declarații de intenții la fapte, mai exact la formarea unui grup de experți de la București și de la Chișinău, care ar analiza toate aspectele acestui obiectiv și ar elabora un plan minuțios fără de care Unirea va rămâne un obiectiv la nivel pur declarativ, nimic mai mult.

Mai rău, se poate spune că în caz de forță majoră, o străpungere rusească spre Nistru dinspre Odessa ar surprinde nepregătite cele două capitale, Chișinău și București, care nu vor ști ce ”plan de criză” să pună în aplicare, pentru că nu va fi timp de referendumuri și de alte formalități firești pe timp de pace.  

Pentru Moldova va fi o chestiune de ”a fi sau a nu fi” sub o altă (a câta?) ocupație rusească.

Una ”caldă”, alta ”rece”

Cele două asociații scriitoricești, de la București și Chișinău, formează de fapt o singură breaslă. Nu doar pentru că scriu în limba română și servesc aceeași literatură. Ele interferează și la nivel administrativ, întrucât Uniunea Scriitorilor din România are o filială și la Chișinău, cu care desfășoară activități și proiecte comune.

Unul dintre acestea este Festivalul ”București-Chișinău. Două state, o literatură”, care după o pauză de câțiva ani urmează a fi reluat în 2026, pe ambele maluri ale Prutului, sub dublul patronaj al președintelui Nicușor Dan și al președintei Maia Sandu.

Caracterul special, simbolic, al relației dintre București și Chișinău e pus în valoare de imaginile oficiale: în cea mai recentă, făcută la puțin timp după declarațiile șefei statului moldovean pentru Le Monde, cei doi lideri români, Maia Sandu și Nicușor Dan, se văd la bordul aceluiași avion prezidențial care zboară către a opta reuniune a Comunității Politice Europene, din 4-5 mai 2026, de la Erevan.

Din păcate, criza politică din România, izbucnită tot pe 5 mai, recte debarcarea guvernului Bolojan, s-ar putea să pună surdină acestui proiect. Politicienii români au alte priorități acum decât a elabora un scenariu al reunificării cu Moldova și o strategie prin care să promoveze această idee în cancelariile europene, așa cum cere comunicatul USR-USM.

Adâncirea crizei la București va afecta, de asemenea, capacitatea autorităților române de a pleda cauza integrării europene a Republicii Moldova într-un moment când este așteptată deschiderea negocierilor politice pentru aderare.

Responsabilități versus convingeri

Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, vorbea la una din ședințele Consiliului USR despre ”etica responsabilității” și ”etica convingerilor”, făcând o distincție între ele.

Prima ține de ceea ce trebuie sau de ce îți permiți să spui dacă te afli într-o funcție publică, în așa fel ca vorbele sau atitudinile tale să nu dăuneze intereselor instituției pe care o conduci.

În schimb, domnul Vosganian îi îndemna pe confrații săi, care nu poartă povara unor obligații politice sau administrative, să nu aibă ezitări în a spune ceea ce cred, să-și exprime fără ezitare convingerile, altfel de ce-ar mai fi nevoie de scriitori?

De-a lungul dificilei tranziții de după 1989, intelectualii, scriitorii basarabeni, au profesat adesea ”etica responsabilității” în raporturile cu România. Au trebuit să nuanțeze, să-și pună opțiunile intime între paranteze, să se ferească de partizanate și opțiuni radicale, pentru a asigura, pe fundalul schimbărilor de guverne de la București, susținerea financiară a unor reviste de cultură sau edituri din Basarabia, fără a face rabat de la valoare.

Și nu doar atât. Scriitorii basarabeni au trebuit să țină seama și de contextul de acasă, să aibă grijă de felul cum își exprimă anumite nemulțumiri legate de ineficiența unor instituții românești sau de prestația unor persoane cu funcții de răspundere, pentru a nu face jocul inamicilor României din Republica Moldova, acea ”coloană a cincea” rusească, pripășită în birouri de partid și-n media, care doar vânează pretexte pentru a arăta cu degetul în direcția Bucureștiului, acuzându-l de aroganță, discriminare și de ”pretenții imperialiste”.

Și azi, în plină criză politică în România și cu pericolul rusesc  în preajmă, scriitorii basarabeni tot la etica responsabilității sunt obligați să recurgă. Comunicatul pe care-l semnează împreună cu confrații lor din România este primul lor Apel Civic comun, într-un moment de răscruce al națiunii române.

Cauza națională și Unirea

Există o legătură indestructibilă între aceste noțiuni, chiar dacă nu una neapărat evidentă pentru toată lumea.

Comunicatul comun al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Moldova evocă contribuția intelectualilor și scriitorilor basarabeni la păstrarea limbii și culturii române sub ocupație sovietică, însă trebuie spus apăsat că nu am fi vorbit azi despre posibilitatea re-Unirii celor două maluri ale Prutului, fără rezistența cărturarilor români în temnițele comuniste, fără curajul antitotalitar al unor scriitori și intelectuali, precum Gheorghe Ursu, Ion D. Sârbu, Doina Cornea, Paul Goma, Dorin Tudoran, Ana Blandiana, Radu Filipescu, Dan Petrescu ș.a. Fără intransigența morală a Monicăi Lovinescu, a lui Virgil Ierunca, Neculai Constantin Munteanu, Gelu Ionescu, la microfonul Europei libere, și fără sacrificiul istoricilor și jurnaliștilor români de la același post de radio: Noël Bernard, Vlad Georgescu și Emil Georgescu, asasinați de agenții Securității lui Ceaușescu.

Nu am fi putut vorbi azi despre re-Unire, dacă România nu și-ar fi dobândit libertatea prin Revoluția din Decembrie 1989.

Un ”proiect de țară” mai presus de conjuncturi

Va reuși comunicatul scriitorilor români de o parte și alta a Prutului să adune clasa politică din România și din Moldova în jurul idealului național?

Un sondaj INSCOP, dat publicității ieri, 7 mai 2026, arată că pentru Unirea cu Republica Moldova ar vota 71% din românii din dreapta Prutului. De cealaltă parte, în Basarabia, numărul unioniștilor a crescut constant, ajungând la 42% și chiar peste 50%, potrivit ultimelor estimări, dacă am pune la socoteală diaspora basarabeană.

Unirea cu Republica Moldova, după modelul reunificării germane, afirmă scriitorii români, poate oferi mult căutatul ”proiect de țară” după aderarea României la UE și NATO. Ar putea fi liantul unei națiuni care are nevoie de reforme și modernizare, pentru a nu părăsi Europa civilizată și a nu permite o nouă tiranie, o nouă ocupație rusească.