Ruşinea votului în parlament

Democrat liberalii au votat în cazurile lui Codruţ Sereş şi Paul Păcuraru, dar şi şi la Camera Deputaţilor în cazurile Năstase şi Mitrea, cu bilele la vedere. Intenţia lor declarată a fost aceea de a se delimita de stilul sinuos şi derutant al social democraţilor şi liberalilor. Votul secret, aşa cum este votul cu bile albe şi negre, (dar şi acela al cetăţeanului din cabina de vot)nu este obligatoriu secret, ci pur şi simplu oferă protecţie acelora care au nevoie de ea. Aceasta este desigur interpretarea sumară a votului secret, pentru că, în practica parlamentelor, secretul votului a ajuns să aibă multiple funcţiuni.

Istoria votului democrat

La începuturile exprimării democratice, dacă ar fi să le aşezăm în antichitate, votul era deschis. Cicero arăta că în vechile comunităţi tribale deciziile se luau prin vot la vedere, exercitat cavalereşte. Şi tot el deplîngea coruperea moravurilor politice care duseseră, începtul cu încetul, la instituirea votului secret. După Cicero, votul secret a fost chiar cauza de căpătîi a prăbuşirii republicii romane. J.J. Rousseau, deşi admitea superioritatea morală a votului deschis, se îndoia că, ţinînd seama de firea omului, votul deschis ar putea garanta libertatea exprimării politice.

În modernitate, aşadar, votul secret avea deja o venerabilă carieră politică. La Bucureşti însă în primăvara lui 1990, după căderea comunismului, se punea din nou în discuţie votul secret.

Cum să se voteze în noul parlament democratic?

În CPUN, Mircea Dinescu, de exemplu,cerea să se voteze “cu mîna dreaptă sus, la vedere, şi cu mîna stîngă la inimă” şi au fost destui alţi deputaţi care s-au raliat punctului său de vedere.

Ţărăniştii, în schimb, care aveau experienţa parlamentelor antebelice şi erau mai avizaţi asupra complicaţiilor vieţii politice democratice, au cerut să se recurgă la toate tipurile de vot, după împrejurări. Preşedintele CFSN, Ion Iliescu, şi grupul masiv care alcătuia majoritatea politică au optat la rîndul lor pentru varianta complexă care le oferea o mai mare capacitate de manevră. Un argument important ea desigur şi acela că toate democraţiile vechi din lume practicau votul secret fără să-i mai pună în discuţie valabilitatea.

În toţi anii care au urmat am asistat înaintea fiecărei şedinţe decisive la o mare bătălie pentru tipul de vot. În funcţie de interesele politice unii cereau vot deschis, ca să se vadă cum s-a votat, alţii dimpotrivă solicitau votul secret. Dar care sînt intenţiile reale din spatele votului nu pot fi aflate întotdeauna, deoarece votul indiferent de felul în care este el exercitat păstrează o anumită ambiguitate.

Adrian Năstase la secret

De exemplu, deputaţii PSD au cerut insistent vot secret în cazul percheziţiei locuinţei lui Adrian Năstase, în 2005. Ne putem întreba însă dacă ei au cerut vot secret ca să ascundă opiniei publice că se opun percheziţiei sau ca să nu afle Năstase că au votat împotriva lui?

Votul deschis este indiscutabil mai franc, cu toate acestea nici aceia care pretind vot deschis nu sînt întotdeauna inocenţi, întrucît ei pot solicita votul transparent tocmai ca să îi constrîngă pe unii dintre colegii lor să voteze altfel decît şi-ar dori. La o moţiune de cenzură de pildă unii opozanţi au votat în favoarea Guvernului ca să nu-şi piardă mandatul prin dizolvarea parlamentului, dar nu ar fi dorit ca şefii lor politici să afle acest lucru. Secretul votului protejează nu doar libertatea de conştiinţă, dar şi intenţiile cele mai ruşinoase, după cum cererea de vot deschis poate fi adesea o formă de presiune morală. Iată de ce Nicolae Văcăroiu este pur şi simplu părtinitor şi ne putem întreba care sînt de fapt intenţiile sale.

Recent, în contextul dezbaterilor despre reforma sistemului politic a fost propusă din nou, ca în epoca CPUN-ului, instituirea votului deschis în toate situaţiile. Dar după o experienţă de 18 ani de viaţă parlamentară s-a adunat suficientă încredere ca şi suficient scepticism pentru ca lucrurile să fie lăsate neschimbate.