Rusia față cu Ucraina și Vestul, ajutată de autosabotajul german | Global | DW | 22.06.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Rusia față cu Ucraina și Vestul, ajutată de autosabotajul german

Obosit să fie criticat, cancelarul a autorizat publicarea listei armelor date sau promise Ucrainei. Pare impresionantă. Dar e departe de a fi. În fapt, nu e mult mai mult decât praf în ochi. Un document al neputinței.

Obuzierul blindat Panzerhaubitze 2000

Obuzierul blindat Panzerhaubitze 2000

E adevărat că, marți, s-a confirmat în fine primirea celor șapte obuziere blindate, mobile, de tip Panzerhaubitze 2000, promise de germani Kievului, pentru care Berlinul a organizat și derulat un curs de instrucție menit să-i învețe pe ucraineni să le mânuiască. Iată fapte, indiscutabil, bune.

Dar aceste arme nu ajung nici pe-o măsea. Iar cancelarul, căci ministra apărării Lambrecht contează în acest context prea puțin, știe bine că nu sunt suficiente ca să întoarcă soarta războiului.

Situația nemachiată și lumea civilizată

Pe moment, Rusia avansează în Lugansk și-a început bătălia pentru Lisiciansk, pisând cu bombele orașul după model siriano-cecen, în timp ce la Severodonețk luptele de stradă continuau. Căderea Toșkivkăi a deschis larg poarta ofensivei ruse în zonă. Care i-ar putea livra regimului Putin Luganskul, cu prețul unui număr enorm de militari.

Ucraina afirmă a fi ucis peste 34 de mii de ruși de la 24 februarie încoace. Între altele și cu armele antitanc expediate de germani. Iar conform unor calcule datorate serviciilor secrete britanice, pe baza cifrelor furnizate de așa-zisa republică ”Donețk”, pare că rușii au pierdut până acum, cu tot cu separatiștii rusofoni din autoproclamatele lor ”state”, aproximativ 55 % din forța lor combatantă inițială. Nu e mult, ci enorm. Dar nu ajunge.

Nu ajunge ca Rusia să fie învinsă. Or, nu de altceva este nevoie. O lume civilizată și liberă, bazată pe forța dreptului, care luptă pentru supraviețuirea ei în fața unui asalt fascist, de felul celui declanșat de regimul Putin în Ucraina, nu se poate lipsi de victoria ei asupra Kremlinului. Și va trebui să fie o victorie, clară, netă, decisivă. Ca parte a acestei lumi, Ucraina nu e doar departe de triumf. E aproape de înfrângerea în Donbas. De unde ar putea începe drumul lung și amar al capitulării.

Ce-ar urma? Doar naivii și vânduții mai pot închide ochii la avertismentele repetate ale celor mai sagaci și lucizi analiști ai planurilor Moscovei. Ar urma confruntarea, după o perioadă de refacere a armatei ruse, cu restul Europei, cu NATO, cu SUA.

Adevăratul scop al listei armelor germane livrate Ucrainei

Văzută pe acest fundal, lista furnizată internetului de guvernul Scholz e jalnică, în ciuda celor 15 mii de mine antitanc care ar fi ajutat la apărarea Kievului, în debut de război deplin. Un ziar german din Ulm are dreptate să releve că, ”la patru luni de la debutul războiului, armele decisive pe care le-ar fi putut livra ucrainenilor Germania continuă să le lipsească, pe front. În schimb, se găsesc la rubrica în pregătire”. Nu s-au dat, deși s-au promis. S-au făgăduit. Dar nu s-au oferit. Pentru că n-a vrut cancelarul. Pentru că, tacit, e de acord cu Macron, că Rusia n-ar ”trebui umilită”. Sau poate pentru că dorește în taină izbânda militară a Rusiei? Motiv pentru care, spre deosebire de Ursula von der Leyen, a refuzat timp de patru luni să evoce, textual, ”înfrângerea Rusiei”?

Oricum ar fi, lista lui de arme probează că Germania a rămas mult în urma aliaților ei occidentali în materie de ajutor militar. Scholz lasă, aparent liniștit, Rusia să umilească și Ucraina, și Europa și NATO și G7 și întreaga lume civilizată. Lasă liniștit? Nu tocmai.

Scholz e îngrijorat că unii aliați și observatori s-ar putea prinde că, întrucât prietenul adevărat la nevoie se cunoaște, ajutoarele lui sunt ”admirabile, sublime, putem zice, dar lipsesc cu desăvârşire” cel puțin în ordinea schimbării sorților războiului. Ca atare, cancelarul repetă în neștire ipocrita aserțiune, potrivit căreia tot ce-ar face ar fi rezultatul consultărilor cu aliații și cu partnerii Germaniei, când de fapt Berlinul nu acționează în consens decât cu francezii și cu țările, tot mai insignifiante pe plan european care, ca România, ascultă de ei.

Și pentru ca praful să ajungă la timp în ochii cui trebuie, cancelarul și-a programat astfel cadourile militare încât să nu rateze, după cum sugera Süddeutsche Zeitung, ședința Bundestagului de miercuri și summiturile UE, NATO și G7, când va trebui să se explice și să apere, la pachet, o credibilitate germană serios avariată, defectă, demontată și decapitată.

Carență catastrofală de leadership

Unii, din stânga spectrului politic, s-ar putea să obiecteze că, după ce s-au cantonat decenii la rând în cel mai găunos împăciuitorism, social-democrații germani ar mai avea nevoie de timp ca să-și revină și să fie gata să îmbrace cămașa războiului, ba chiar, cum vrea mai nou SPD, să conducă, (inclusiv, cine știe, militar) într-o comunitate internațională confruntată cu agresiunea militară rusă.

Chestiunea este că nici Ucraina și nici Europa nu mai au timp de așteptat. Războiul are loc acum. Sângele morților lui irigă glia Europei de patru luni încoace. Fiecare zi care trece îl răsplătește, în ciuda pierderilor sale colosale, pe agresor. De cealaltă parte a Atlanticului domnește un președinte obosit, uituc, care cade și dacă nu se mișcă de pe loc de pe o biată bicicletă, astfel încât e temerar să se nădăjduiască în capacitatea lui de a încăleca pe-o șa spre a conduce în bătălie lumea liberă.

SUA au avut nevoie de zile înainte de a avertiza Kremlinul să nu se atingă de mica Lituanie, amenințată fioros de Moscova pentru că și-a făcut datoria în raport cu sancțiunile occidentale și a blocat tranzitul feroviar de produse interzise către enclava rusă din Prusia orientală, Kaliningrad. Și nici până acum administrația Biden, care a dat lamentabil chix în Afganistan, n-a catadicsit să descurajeze Rusia credibil, cu propriul arsenal convențional, sau atomic, ca să determine Moscova să nu se mai folosească de muniție interzisă de dreptul internațional și să nu mai șantajeze nuclear.

Simultan, dincoace de malul oceanului, doar premierul britanic Boris Johnson se comportă onorabil. Franța, luată cu asalt de extremiști (aproape in corpore) putiniști, a devenit practic neguvernabilă. Va deveni un Liban european, cum se temea Eric Zemmour în campania electorală? În răstimp, Germania continuă, vai, să importe gaz rusesc. Iar reducerea masivă a cantității celui livrat de către ruși (care, la prețurile actuale, găsesc piețe de desfacere în Asia ori aiurea pentru cele reținute) n-a diminuat semnificativ, din cauze scumpetei exorbitante a gazului și a țițeiului, veniturile gigantice realizate zilnic de Moscova din exporturile de energie.

Dincolo de neajunsurile grave ale elitei ei politice, Germania nu stă nici economic pe roze. Recesiunea bate la ușă. Iar economia ei se va resimți grav. După cum avertizează liderul liberal Lindner, ministrul economiei, criza economică s-ar putea s-o afecteze nu un an sau doi, ci poate patru sau cinci. Iată de ce e nevoie pe de o parte de lepădarea urgentă a elitei nemțești de ochelarii ei ideologici progresiști și marxiști, care o împiedică să treacă la măsuri obligatorii. Cum e prelungirea urgentă a funcționării centralelor nucleare. Sau reducerea impozitelor pentru stimularea unei economii cumplit amenințate de prețuri energetice masiv crescute, de întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare, de inflație, de stagnare. Și de ideologie.

Pe de alta, e nevoie de leadership, de fermitate, determinare și hotărâri clare, care să scurteze războiul din Ucraina, să-l împiedice să-i depășească frontierele și să înlesnească relansarea economică după conflict. După capitularea Rusiei. A Rusiei? Evident.

Căci alternativa ar fi neagră, din perspectiva lumii libere. Care, dacă NATO se dezintegrează sub povara crizelor, a pacifismului, a defetismului și a umilirii Vestului de către ruși, riscă să dispară, înlocuită fiind de o tiranie globală, ruso-chineză. Să fie oare chiar atât de greu de înțeles?