Rusia faţă cu prostia, ignoranţa, laşitatea şi ipocrizia

Nu ştiu ce învinge. Ignoranţa şi prostia din pricina cărora nu mai ştim să optăm corect?

Ori ipocrizia şi laşitatea care-i determină pe mulţi să se prefacă ori  să închidă ochii efectiv la dezastre şi crime înspăimântătoare, încurajând astfel comiterea altora. Ceea ce le ipotechează propriul viitor, nu doar pe al victimelor unor catastrofe sau prigoane evitabile.

Rusia e un caz în speţă. Problema, să ne înţelegem din capul locului, nu este Rusia. Ci Putin. Orbiţi de propaganda sa antieuropeană şi antioccidentală, eficientă, din păcate, în măsura în care UE chiar este o organizaţie cu deficite democratice reale, mulţi români oscilează între Comunitatea Europeană şi eurasiatismul ideologilor Rusiei lui Putin.

Dar cum este de fapt această Rusie neoimperială? Cât de atrăgătoare este ea? Se dă creştină. Dar chiar este? Dacă ar fi fost realmente, n-ar fi sărit ea de mult, în mod sistematic, în apărarea creştinilor supuşi de teroriştii islamişti unui genocid în Orientul Mijlociu? N-ar fi transformat protecţia lor în prioritate zero? În raţiune de stat?

Aproape şase milioane de creştini etiopieni sunt ameninţaţi în prezent de o foamete cumplită. Una cum n-a mai fost în această ţară care flămânzeşte, parcă, dintotdeauna. Dar nici bisericile ortodoxe nici patriarhul moscovit Chiril nu s-au arătat din cale afară de alarmate. Nici de Paşti, nici înainte şi nici după sărbători.

Estimp, Rusia lui Putin nu şi-a oprit astronomicele cheltuieli militare destinate încălecării Ucrainei creştine, precum şi ajutorării unui criminal în masă ca tiranul sirian Bashar al Assad, omul care-şi extermină propria populaţie, între altele cu arme de distrugere în masă. 

Prea puţini îşi pun întrebări cheie cu privire la o ţară despre care prejudecata xenofobă afirmă, greşit, că ar fi dus întotdeauna o politică antiromânească. În 1877-78, în războiul ruso-turc care a adus principatelor independenţa, s-a dovedit cât se poate de benefică pentru români.

Ceea ce nu înseamnă că pro-rusismul unor ultranaţionalişti români n-ar contraveni flagrant intereselor românilor. Cărora li se ascund ori li se falsifică fapte, cifre, date extrem de importante despre o Rusie perisabilă. Una situată, aparent, pe dric. E vorba de o ţară aflată realmente demografic, politic, economic şi psihologic pe cale de dispariţie.

Demografic, pentru că se depopulează în ritm alert. Politic, pentru că e un imperiu al tiraniei şi al unei oligarhii de tip feudal. Psihologic, pentru că largi segmente sunt pradă angoaselor, bolilor psihice, drogurilor şi  alcoolismului. Iar economic, pentru că, tipic pentru o tiranie, a ratat modernitatea. Industrializată, cândva, forţat, nu e şi nici n-a fost vreodată realmente în stare să fie tehnologic competitivă, veniturile ei bazându-se în proporţie de jumătate pe resurse epuizabile şi mai cu seamă pe exportul de minereuri şi hidrocarburi.

Or, sumele încasate nu sunt în stare să acopere necesităţile războiului hibrid iscat global de Putin, cu tot cu separatismele pe care Kremlinul le finanţează la marginile fostului imperiu stalinist. Cercetătorul american Joss Meakins, care furnizează în context o serie de date edificatoare despre Rusia, relevă că regimul Putin s-a văzut silit să-şi reducă pentru prima dată cheltuielile militare în 2016.

Rusia lui Putin pare, deci, a-şi juca ultima carte precum un cartofor dostoievskian, drogat, pervers şi agresiv, pentru care nu mai contează decât să i se dea şansa, în esenţă inutilă, de a mai paria odată.

În consecinţă, a început să exporte minciuni şi conspiraţionisme, muncă de trolli şi hackeri care fură date, spionează, spală creiere ori şantajează.

Vai de-o asemenea ţară. George Soros e promotorul unor idei de stânga discutabile şi criticabile despre naţiuni, globalizare, democraţie şi migranţi. Dar are dreptate când afirma anul trecut în ziarul britanic The Guardian, că occidentul comite o greşeală serioasă dacă liderii săi cred că se pot alia cu Putin în vederea combaterii statului islamic. Nimic mai fals.

Căci Moscova face tot ce-i stă în puteri spre a obţine dezintegrarea Uniunii Europene. „Tactician dotat”, Putin a reuşit să creeze mari probleme Comunităţii, declanşând prin intervenţiile sale militare în Siria criza refugiaţilor, afirmă, nu fără oarece temei, magnatul evreu american originar din Ungaria. Care uită doar faptul că el însuşi a încurajat fenomenul migraţionist, punând astfel umărul la acutizarea lui. 

Pe moment însă, oligarhiei ruse par să-i bată clopotele. Potrivit lui Soros, ”regimul Putin se află în 2017 în pragul bancrutei”, deficitul economiciei ruse, de 7 la sută, riscând să scape de sub control într-o fază în care mare parte din datorii încep să-i fie scandente. Spre a scăpa de colaps, Kremlinul ar promova din răsputeri dezintegrarea UE.

Această estimare sorosistă pare irefutabilă. Nu mai puţin adevărat e însă că democraţiile europene sunt ameninţate nu doar de putinism şi islamism, ori de populismele şi extremismele promovate în vest de ruşi, de turci şi islamişti arabi, ci şi de relativismul "corect politic" al stângii apusene.

În aceste condiţii, a susţine putinismul ori a pendula între un spaţiu al libertăţii, fie el şi împovărat de birocraţie ca UE, şi un imperiu al crimei, agresiunii, tiraniei şi înapoierii economice aşa cum e Rusia lui Putin, reprezintă în sine o aberaţie. Una imposibilă în absenţa unei cantităţi incomensurabile ori de prostie şi ignoranţă, ori de ipocrizie şi laşitate. Sau a câte puţin din toate.