Rusia despre ″nazificarea″ României: amenințare directă? | România | DW | 13.09.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Analiză

Rusia despre "nazificarea" României: amenințare directă?

Recentul Raport privind glorificarea nazismului, publicat de diplomația rusă, face un rechizitoriu bazat pe date false la adresa României. E vorba de un document care la o adică să justifice o eventuală agresiune.

Vladimir Putin

Vladimir Putin

România rămâne în prima linie a sprijinului pentru Ucraina, după cum rezultă și din formatul restrâns de discuții al occidentalilor din care fac parte doar Polonia și România, ca reprezentante ale Europei de Est. La cea mai recentă rundă de discuții au luat parte cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, Liz Truss, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda și Klaus Iohannis. Aici în acest format se iau deciziile esențiale în legătură cu Ucraina. 

Oficialii de la București spun că România a contribuit la evacuarea a circa 60% din cerealele ucrainene, din februarie și până în prezent, folosind mai ales transportul pe Dunăre: peste 2 milioane de tone au venit prin Constanța și alte 2,5 milioane de tone au trecut prin Sulina.

Prin România ajung în Ucraina multe ajutoare umanitare și strategice. Practic, România, la fel ca Polonia, a pus la dispoziție un culoar sigur de aprovizionare a Ucrainei cu cele necesare. Activitatea intensă a Bucureștiului pe axele care leagă Occidentul de Kiev se vede și în semnalele nervoase pe care le dau rușii pe canale diplomatice și nu numai.

La mijlocul săptămânii trecute, Ambasada Rusiei la București a republicat Raportul privind glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată, cu traducerea unor pasaje în limba română. Documentul este o combinație între informațiile deformate și ajustate cu cele reale. Din acest amestec de adevăr, exagerare și fals, ministerul de Externe de la Moscova încearcă să demonstreze că legionarismul, nazismul, neonazismul ar fi mișcări continue și de profunzime în România, iar politica autohtonă ar fi de fapt subordonată acestui curent de la cel mai înalt nivel. Pe scurt, documentul ar vrea să arate, folosind informații mincinoase, că țara ar fi nazificată, că ar vrea să-și retraseze granițele până spre Odessa, că ultranaționalismul și rusofobia sunt la ordinea zilei. 

Acest Raport, publicat pe site-ul oficial al ministerului de Externe de la Moscova, datat 30 august 2022, a fost răspândit zilele trecute pe rețelele sociale la care au acces românii. Documentul e plin de argumente care nu pot fi dovedite nici istoric, nici factual, dar care la o adică ar putea fi folosite ca justificare pentru un atac împotriva României. Datele contrafăcute sunt puse pe masă pentru a putea fi transformate la comandă într-o provocare hibridă sau de alt fel. Firește, România nu e singura țintă, raportul are tușe la fel de groase și în cazul Poloniei, unde neonazismul apare ca o mișcare consolidată, iar scoaterea în afara legii a tuturor simbolurilor Uniunii Sovietice apare ca un act de nerecunoștință, fiindcă Rusia continuă să confunde invadarea cu eliberarea Poloniei.

Clișeele politice și rescrierea istoriei sunt folosite în ambele cazuri pentru construirea unor false demonstrații justificative, care ar putea legitima o eventuală agresiune. Concluziile, aluziile și alterarea adevărurilor din Raportul privind glorificarea nazismului, seamănă izbitor cu demonstrația pe care a făcut-o Moscova, înainte și după invazia Ucrainei. 

Aflată într-un punct în care slăbiciunea ei armată e văzută de o lume întreagă, Rusia amenință și face publică lista dușmanilor ei din vecinătate, sugerându-le că nu-i va uita, chiar dacă acum e prea ocupată cu Ucraina. Deocamdată, Ministerul de Externe de la București nu a luat în seamă acest raport. Nu e clar însă dacă ignorarea e calea cea mai bună de a nu da apă la moară propagandei.