1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rusia a preluat Aeroportul Internațional Chișinău

24 decembrie 2019

La o lună de la preluarea guvernării de către Igor Dodon, Aeroportul Internațional Chișinău a ajuns în mâinile miliardarului rus Andrei Goncearenko.

https://p.dw.com/p/3VIf8
Aeroportul de la Chisinau
Imagine: DW/C. Grigorita

Acesta a preluat controlul asupra companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd – firmă prin care offshore-ul din Guernsey (insulele Channel) „NR Investments Limited” (deținut de baronul britanic Nathaniel Rothschild) deținea, de câteva luni, concesionara Aeroportului Internațional Chișinău – compania moldovenească „Avia-Invest”.

Tranzacții la limita trădării de patrie

În 2013, Guvernul de la Chișinău a cedat dreptul de gestiune a Aeroportului Internaţional Chişinău, pe o perioadă de 49 de ani, companiei „Avia Invest”, controlată de controversatul om de afaceri Ilan Șor. Contractul a fost semnat la 30 august 2013, „Avia Invest” fiind fondată cu 28 de zile înainte - la 2 august 2013. În iunie 2017, Șor a fost condamnat de prima instanță la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru escrocherie și spălare de bani, dar a fost lăsat în libertate până la pronunțarea instanței de apel (aici dosarul stă nemișcat și azi). În iunie 2019, cu câteva ore înaintea căderii regimului Plahotniuc, Șor a fugit din țară, iar în perioada care a urmat a încercat să-și vândă proprietățile din Moldova.

Societatea civilă din Moldova atenționa încă în 2013, că aeroportul este profitabil, „afacerea cu concesionarea fiind croită pentru un client special”. Premierul de atunci, Iurie Leancă, spunea că Ministerul Economiei l-a convins de necesitatea concesionării Aeroportului: „Ministerul Economiei mi-a vorbit despre necesitatea concesionării, pentru că şi pista era deteriorată. Nu am reuşit un împrumut de la BERD. Poate nu trebuia ca acest lucru să fi fost făcut prin acea licitaţie închisă. Poate trebuia să cer suplimentar informaţii. Mi s-a spus atunci că sunt acţionari şi din Coreea de Sud”, a spus Iurie Leancă în februarie 2015.

Mai târziu, în luna mai 2015, următorul premier Chiril Gaburici declara (cu referire la un raport primit de la Centrul Naţional Anticorupţie) că Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesiune în baza unor informaţii eronate. Potrivit lui Gaburici, fosta conducere a aeroportului ar fi prezentat Guvernului informaţii eronate în baza cărora autorităţile au fost determinate să dea în concesiune aeroportul pentru 49 de ani.

Într-un raport transmis în august 2015 premierului de atunci, Valeriu Streleţ, Centrul Național Anticorupție recomanda anularea contractului de concesionare a aeroportului.

La 19 august 2019, jurnaliștii au aflat că Aeroportul Internațional Chișinău a ajuns în gestiunea familiei Rothschild „pe ușa din spate”. Firma lui Rothschild „NR Investments Ltd” a cumpărat 95% din pachetul „Avia Invest” SRL. Adică, „Avia Invest” (firma care a luat în concesiune aeroportul) a fost vândută cu tot cu contractul de concesiune companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd – un offshore din Guernsey (insulele Channel).

La 4 septembrie 2019, guvernul codus de Maia Sandu a abrogat patru hotărâri de guvern din anii 2012 - 2013 care au făcut posibilă concesionarea aeroportului către „Avia Invest”, iar la 10 septembrie 2019 a cerut în instanță anularea (nu rezilierea) contractului de concesiune. Au trecut trei luni de atunci, Guvernul Maia Sandu a fost demis cu votul PDM+PSRM, iar procedura de examinare a cererii de anulare a contractului cu „Avia Invest” nici nu a început în instanță. În schimb, președintele Igor Dodon acuză acum guvernul Maiei Sandu că nu a făcut nimic pentru readucerea aeroportului în gestiunea statului.

A girat sau nu Igor Dodon tranzacția?

Luni, 23 decembrie 2019, la scurt timp după revenirea lui Igor Dodon din Rusia, moldovenii au aflat că Rothschild i-a vândut compania „Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține concesionara aeroportului din Moldova („Avia Invest”), omului de afaceri din Rusia, Andrei Goncearenko, fost top-manager la „Gazprom”. Opoziția îl acuză pe președintele Dodon că ar fi girat tranzacția. Dodon susține însă că în spatele acesteia ar sta aceeași „grupare infracțională” care a preluat aeroportul la etapa inițială: „Din informațiile pe care le am la această etapă, în spatele celor care au preluat acum controlul asupra concesiunii aeroportului se află aceeași grupare care, împreună cu Șor, a preluat acest contract de concesiune la etapa inițială”. El a promis că, în calitate de președinte al țării, nu va permite „ca grupările infracționale să ajungă să dețină obiective strategice în Republica Moldova” și nu va accepta ca siguranța oamenilor „să depindă de niște criminali care se ascund în străinătate, după ce au furat ani de zile țara”.

Potrivit lui Igor Dodon, singura soluție legală și corectă rămâne întoarcerea aeroportului la stat: „Instituțiile statului trebuie să asigure reintrarea în legalitate și normalitate a singurei porți aeriene a țării. Dacă instituțiile statului nu vor reuși să facă acest lucru într-o perioada rezonabilă, vor urma demisii până când vom găsi oameni curajoși care să aplice legea așa cum trebuie”, a amenințat președintele.
Pe de altă parte, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, susține că guvernul condus de Maia Sandu „a fost dat jos anume pentru că nu a acceptat și nu ar fi acceptat vreodată ca obiective strategice ale statului să ajungă pe mâna celor care nu vor binele Republicii Moldova”. PAS a anunțat în legătură cu această ultimă tranzacție că analizează opţiunea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului actual, condus de Ion Chicu și va sesiza Procuratura Generală.

La fel și deputații Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA) au comunicat că, după Revelion, vor examina oportunitatea depunerii unei moțiuni de cenzură împotriva actualului Guvern. „Imediat după sărbători, vom colecta semnături pentru convocarea şedinţei extraordinară a Parlamentului (e nevoie de 1/3 din deputaţi), pentru a solicita venirea prim-ministrului cu un raport privind ultima tranzacţie”, a declarat deputatul PPDA, Alexandru Slusari. Potrivit lui, preşedintele Dodon cunoştea de mult timp despre pregătirea transmiterii aeroportului milionarului rus Andrei Goncearenko.

Încă la începutul lunii noiembrie 2019, vicepreședinta Partidului „Șor”, Marina Tauber, îl acuza pe Igor Dodon, la radio „Europa Liberă”, că ar face lobby, contra cost, pentru un miliardar rus care ar dori să preia contractul de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău. Doar că Tauber a menționat atunci numele businessmanului rus Troțenko. „Anumite persoane i-au propus 25 de milioane de euro dacă el o să încheie această negociere – ca Aeroportul Internațional Chișinău să-i revină businessmanului Troțenko din Rusia. (...) 25 de milioane de euro el deja a primit și, dacă totul o să fie bine cu situația aceasta vizând aeroportul, Igor Dodon o să primească 100 de milioane de euro”, spunea Tauber la 8 noiembrie 2019.

„Ar fi la limita trădării de patrie să transferi cu bună știință aeroportul, obiectiv strategic, unor potențiali rivali. Este o mare îngrijorare această turnură de situație, iar costurile și responsabilitatea să și-o asume președinte Dodon”, a menționat deputatul PAS Mihai Popșoi. „Dodon achită nota de plată Rusiei! Securitatea statului e în pericol”, a menționat, la rândul său, deputatul PPDA, Alexandru Slusari. El i-a cerut lui Igor Dodon să convoace urgent Consiliul Suprem de Securitate.

La rândul său, Igor Dodon susține că tranzacția „nu a fost discutată cu autoritățile din Republica Moldova”. El consideră că „decizia a fost luată, inclusiv, în contextul deschiderii și altor aeroporturi pe teritoriul Republicii Moldova: „Rothschild a înțeles că în curând va fi deschis încă un aeroport. Sensul afacerii lui cu aeroportul din Moldova era însă monopolul. Când a înțeles că va fi un nou aeroport, a renunțat”, a explicat președintele.

La rândul său, Andrian Candu, fost președinte al Parlamentului în perioada regimului Plahotniuc și finul oligarhului Plahotniuc, acuză blocul pro-european ACUM de faptul că aeroportul a ajuns sub influența Rusiei. Potrivit lui, aceasta s-a întâmplat deoarece guvernul Maiei Sandu s-a opus tranzacției cu miliardarul Rothschild.
Sub regimul Plahotniuc, Goncearenko a încercat să-și cumpere cetățenie moldovenească 

Potrivit presei de la Chișinău, noul gestionar al Aeroportului Internațional Chișinău, miliardarul rus Andrei Goncearenko, a aplicat pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova prin programul „Cetățenie prin investiție” – un proiect controversat propulsat de regimul Plahotniuc, care le permite străinilor bogați să obțină cetățenia Republicii Moldova dacă acceptă să împrumute statului 250 de mii de euro pentru o perioadă de 5 ani. Programul a fos „înghețat” în perioada guvernului condus de Maia Sandu.

Igor Dodon a confirmat că Goncearenko a încercat să-și cumpere cetățenie moldovenească: „El are probleme mari în Rusia şi a depus actele să obţină cetăţenia moldovenească când era Plahotniuc. A încercat să se legalizeze în Republica Moldova, pentru ca de aici, cu paşapoarte moldoveneşti, să poată pleca undeva. Nu a reuşit, pentru că conducerea s-a schimbat”, a declarat Dodon la TV.
Marți, 24 decembrie 2019, „Avia Invest” a anunțat începerea construcției unui nou terminal al Aeroportului Internațional Chișinău. Schița proiectului a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă. Acesta va avea o suprafață de 55.000 m² (urmând a fi cel mai mare terminal de pasageri din regiune) și ar urma să deservească anual 4,2 milioane de pasageri. 

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.