Rusia și Ucraina: pace sau război total? | Global | DW | 09.05.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Rusia și Ucraina: pace sau război total?

Quo vadis Rusia? Ce-i va aduce Ucrainei ziua de 9 mai, Ziua Victoriei aliate, și deci și a Armatei Roșii asupra Germaniei naziste? Dar Rusiei? Pacea?

Imagine de la repetițiile pentru parada de 9 mai

Imagine de la repetițiile pentru parada de 9 mai de la Moscova

Multe semne indică un război mai intens, precedat de o mobilizare generală în Rusia. Imperiul lui Putin nu mai are decât varii feluri de a pierde, căci de câștigat nu se mai poate, estimează Michael Clarke, visiting professor de studii de apărare la King’s College din Londra. Putin și-a obținut succesele militare cu forțe mici, mobile, de mercenari, folosindu-se de miliții locale și de aviație.

Încercarea lui, de succes în trecut, de a pune lumea în fața unor fapte împlinite prin recursul la forță, a dat greș lamentabil și catastrofal în Ucraina, unde el a aruncat în luptă o armată uriașă spre a o cuceri în numai 72 de ore, relevă Clarke. Acum potrivit lui, nu-i mai prea rămân multe opțiuni în afara esacaldării. În Ucraina. Sau dincolo de granițele ei. Noroc cu serenitatea Maiei Sandu, care crede, în pofida evidenței, că Moldova nu ar fi amenințată. Ba e. Dar Ucraina încă o mai apără.

Imposibila victorie a Rusiei

Căci nici abordarea Ucrainei prin manevre de încercuire nu dă semne să aibă un succes decisiv. La rigoare, Rusia n-are forțe să domine și să controleze pe termen lung nici o Ucraină dornică de libertate și cu moralul ridicat, nici Donbasul, chiar dacă oștirea Moscovei n-ar fi rău comandată. Și chiar dacă Ucrainei nu i se vor da tancurile, dronele și artileria necesare să-și recucerească teritoriul ocupat. Se înșală deci pacifiștii, care cred că Ucraina e condamnată, orice s-ar întâmpla.

În fața dârzei ei rezistențe, care amenință să se transforme pe zi ce trece în devastatoare atacuri dincolo de frontiera rusă, în țara agresoare, și cu atât mai mult în teritoriile ocupate, și în contrast cu zecile de mii de militari ruși sacrificați pe câmpul de luptă, Putin nu va avea mare lucru cu care să se laude. Victoriile adevărate arată altfel. Cu totul altfel. Așa că, potrivit lui Clarke, tiranul care nu are personal loc de întors, întrucât îl paște inculparea pentru crime de război, va continua lupta, încercând să transforme aventura lui militară eșuată, din Ucraina, din înfrângere pe față în debutul promițător al unei lupte pe viață și pe moarte a Rusiei, pentru supraviețuirea ei în fața ”naziștilor”. De aceea crede Clarke că Putin se joacă cu ideea unui mare război patriotic 2.0. cu restul Europei.

În fapt, Putin repetă de la bun început, inconștient, nu faptele lui Stalin, ci pe ale lui Hitler, atât retoric, cât și ca modus operandi, în debutul unei invazii în Ucraina care a părut copia celei din Polonia, în 1939. Atât doar că, altfel decât atacul combinat al unităților de tancuri din Wehrmacht și al escadrelor din Luftwaffe, ofensiva rusă s-a împotmolit din capul locului. Și nu dă semne de reviriment. Nimeni nu vorbește încă de o capitulare necondiționată care să pună capăt războiului declanșat în Ucraina. Dar ceva care să semene cu aceea convenită de Aliați în al Doilea Război Mondial ca final al regimului hitlerist pare de mult o alternativă plauzibilă. Una de fapt inevitabilă.

Revoluție în percepția Ucrainei

Rațional, capitularea era de prevăzut, în fapt, de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie. Dar atunci s-a crezut – și o parte mare a Ucrainei a interiorizat această convingere generală – că ar fi rezervată țării agresate. Că Rusia n-ar avea cum să nu învingă.

Nu știu mulți observatori apuseni care să fi mizat atunci pe o victorie a Ucrainei. De fapt, nu știu decât pe unul. Iar acela, care își bazase predicția pe îndelung probata voință a ucrainenilor de a lupta, manifestată în cei opt ani scurși de la anexarea Crimeei, credea că izbânda Ucrainei (certă în finalul unui război drept) va urma unui lung șir de bătălii (și de teritorii și orașe) pierdute.

Îngenuncherea necondiționată a Kievului li s-a părut mai ales responsabililor occidentali (ca și rușilor) deznodământul cert, astfel încât i-au propus la Conferința de Securitate de la München președintelui Zelenski să se refugieze la Varșovia sau Londra și să creeze un guvern în exil, ca să se salveze. Președintele Ucrainei a refuzat. Și a revenit acasă. Și a rămas în Kievul asediat.

Militarii săi au rezistat eroic șocului primelor valuri de atac masiv și au umplut pădurile și străzile ucrainene de cadavre de ofițeri, de tancuri, drone, elicoptere și avioane ale Federației Ruse.

Diplomația ca părelnică șansă

O amplă evocare a acelor zile, apărută sub semnătura lui Roman Romaniuk în Ukrainska Pravda, amintește de credința cvasigenerală că Ucraina nu urma să reziste mai mult de 72 de ore. Care au trecut, fără ca oficialitățile ucrainene să se prăbușească, dar și fără ca ele să abandoneze speranța unui final negociat al războiului, printr-un acord care n-ar fi avut cum să nu conțină concesii dureroase. Și oneroase. Pe care președintele Zelenski era gata să le facă. Deși ar fi fost inutile.

Pentru că, așa cum am explicat înainte de breaking news-ul genocidului comis la Bucea, la Mariupol și Borodianka, nu există acord care să poată fi încheiat cu un lider totalitar, omnipotent în țara sa și agresiv și în afara ei, de factura lui Vladimir Putin. Care a dovedit cu asupra de măsură că disprețuiește orice acord, tratat, normă sau cutumă a conviețuirii civilizate, nu doar dreptul internațional. Mai mult. Codat, el își manifestase repetat intenția de a anihila, ca stat, Ucraina, nimicind acea parte majoritară a poporului ucrainean care ține la ființa, limba și cultura sa națională și refuză să împărtășească fascista convingere putinistă, că ucrainenii ar fi, de fapt, ruși.

Prin urmare, orice revendicare de încheiere a unei înțelegeri negociate cu el era și rămâne futilă. Era și continuă să fie, ca idee, absurdă și imposibilă. Ba chiar contraproductivă și pernicioasă. Căci lansează semnalul acceptării unui genocid și al aruncării în aer a ordinii mondiale, a legilor și convențiilor dreptului internațional fără de care nu poate fi decât anarhie, tâlhărie, samavolnicie și puterea celui mai mare și mai tare, dar niciodată pace. Sau chiar o absență a războiului.

Totuși, în fața uriașei discrepanțe de arsenale, efective și de mijloace nu doar militare, ci și financiare și diplomatice, Ucraina, izolată într-o Comunitate Internațională refuzând categoric să antagonizeze Rusia și să ofere trupe, sau ajutoare militare consistente, s-a crezut nevoită să accepte aranjamente care să-i consfințească într-o formă sau alta capitularea. Una, totuși, condiționată de garanții de securitate. Pe care, însă, Kievul nu avea cum să le primească, de vreme ce i se refuzase aderarea la NATO, tocmai pentru ca să nu i se acorde asemenea garanții.

Iată însă că nietul de la București, din 2008, al Angelei Merkel promite să nu fie, în acest domeniu, ultimul cuvânt. Cum nici vorbă nu mai poate fi de o capitulare a Ucrainei. Care, la Istanbul, se arătase, vai, gata să renunțe la teritorii și la aderarea la Alianța Nordatlantică, în speranța încheierii unei înțelegeri între Putin și Zelenski. Ucrainenii chiar propuseseră, în repetate rânduri, o întâlnire la vârf, care să tranșeze toate aceste chestiuni, dar summitul Putin-Zelenski nu avusese loc, pentru că rușii mai sperau într-o victorie totală. O utopie, cum ar fi trebuit ei să știe, încă de atunci.

Radicala schimbare de optică anglo-saxonă

Nădejdea lor s-a dovedit iluzorie, grație rezistenței armatei ucrainene. Și, pe urmă, după cum just relevă Roman Romaniuk, schimbării de atitudine a Ucrainei și a Occidentului, după Bucea. Crimele de război comise de ocupanți au revelat, scrie Romaniuk, existența unei prăpăstii morale între Rusia și familia națiunilor civilizate ”pentru care nici Kremlinul nu dispune de o masă a negocierilor de o lungime suficientă s-o acopere”.

Punctul de inflexiune s-a produs la 9 aprilie, odată cu vizita la Kiev a premierului britanic, Boris Johnson. Care a fost primul lider occidental în stare să priceapă ce global dezastruoasă ar fi o eventuală victorie rusă, că poate fi evitată, și să ceară totodată, activ și pe față, împiedicarea ei. Johnson a anunțat atunci ”înlăturarea”, prin fortificarea țării atacate cu ajutor occidental, a oricărei ”amenințări viitoare de invazie a Ucrainei, de victimizare și de șantajare a ei”.

Ceea ce echivalează cu predicția victoriei Ucrainei în război. Acum, Ucraina și Vestul anglo-saxon scontează pe înfrângerea Rusiei. E prea devreme? La Kiev se crede că e prea devreme și prea temerar să se declare oficial un asemenea obiectiv. În fapt, ar fi bine ca și ucrainenii și europenii să înțeleagă că nu există alternativă viabilă la capitularea necondiționată a Rusiei lui Putin.

Din motivele detaliate anterior, ținând de revalidarea dreptului internațional, ucis de Putin când a invadat Ucraina la 24 februarie, e nevoie cel puțin de debarcarea tiranului înainte să se ia în considerare o înțelegere negociată. Iar afirmarea, ca obiectiv, a înfrângerii Rusiei (chiar dacă nu i se spune capitulare necondiționată) aduce varii beneficii, între care o clarificare necesară, fără de care nu se pot aloca și concentra eficient resursele necesare obținerii unui obiectiv de uriașă importanță regională și globală, ca înfrângerea agresorului unui război genocidar.

Așa se explică faptul că, după ce Lavrov a lăudat înțelegerile bilaterale, mediate de turci și de Roman Abramovici la Istanbul, iar Moscova era, potrivit negociatorilor ucraineni, reluați de Roman Romaniuk, pe punctul de a accepta un summit al celor doi președinți, situația s-a schimbat radical. Mihailo Podoliak, un membru al delegației negociatorilor ucraineni, ”a fost nevoit să admită, deschis, că ”nu e timpul” unei întâlniri a președinților”, scrie Romaniuk.

Care amintește că ”structura unui acord fusese deja fixată” (de cuplul Abramovici/Medinsky pentru Putin și de negociatorii ucraineni pentru Zelenski) când vizita lui Johnson l-a prefăcut în maculatură. Potrivit unui consilier al liderului ucrainean, ”Johnson a transmis Kievului două mesaje simple. Primul, că un criminal de război e supus presiunilor, nu partener de negocieri. A doua, că și dacă Ucraina e gata să semneze un acord, noi nu suntem, iar Putin va înșela pe toată lumea.”

Definiția victoriei și impactul ei enorm

Președintele SUA a cooptat acest mesaj, potrivit căruia ”Rusia va pierde”, în vreme ce șeful Pentagonului, Austin, a afirmat că Ucraina „poate câştiga” războiul, dar Kievul e lăsat să definească termenii acestei pierderi. Ar face bine să-l definească mai rapid, mai clar și mai realist decât acum, când nu-și dorește decât recucerirea teritoriului ciuntit, ocupat și anexat.

Căci și după o astfel de izbândă amplă, ar avea de făcut față vecinității unei Rusii potențial la fel de agresive și de imperialiste ca imperiul actual al lui Vladimir Putin. Cu el la putere, n-are cum să fie pace. Și cu atât mai puțin libertate, demnitate și dreptate, condiții fundamentale pentru o viață umană care să merite a fi trăită.

Conform lui Romaniuk, la trei zile după vizita lui Johnson, Putin a afirmat că negocierile cu Ucraina sunt într-un punct mort. Roman Abramovici a revenit la Kiev, dar partea ucraineană a prezentat o propunere nouă, vizând încheierea a două înțelegeri, din care una să reglementeze coexistența ruso-ucraineană, iar alta garanțiile de securitate. Rusia afirmă că ar vrea un singur tratat comprehensiv.

În realitate, potrivit șefului CIA Burns, citat de Financial Times, care nu vede indicii că Rusia ar plănui să recurgă la arme atomice tactice, Putin vrea intensificarea războiului. Căci nu crede că se află în poziția de a-și putea permite să piardă și că, dacă-și dublează eforturile, va realiza progrese. În fapt, vrea capitularea necondiționată a Ucrainei. Dictatorul rus se confruntă cu un risc tot mai mare s-o obțină pe a lui.

Dacă Vestul nu se sinucide, refuzând să-i ajute militar mai eficient pe ucraineni. Fiindcă, după cum concede și Armand Goșu, decizia în acest război se va adopta pe câmpul de luptă. Zecile de miliarde de dolari promise de americani și celelalte ajutoare în bani și arme grele, occidentale promit să conteze enorm.

Dar nu doar armele contează. Ci și cuvintele care le definesc țelul și termenii victoriei. Altfel spus, termenii capitulării ruse. Ea nu e importantă doar pentru ucraineni. E vitală și pentru Comunitatea Internațională, ca să facă posibilă o conviețuire civilizată, care nu se poate baza decât pe legi, pe norme și pe drepturi. Precum și pe respectarea lor. Inclusiv de către ruși.