Rusia şi Ucraina: Cronica unui război nedeclarat | Global | DW | 22.01.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Rusia şi Ucraina: Cronica unui război nedeclarat

Rădăcinile conflictului dintre Rusia şi Ucraina sunt adânci. În esenţă, Moscova nu acceptă independenţa Kievului. Un scurt istoric al conflictului.

Soldaţi ucraineni in regiunea Doneţk

Soldaţi ucraineni in regiunea Doneţk, la sfârşitul anului 2021

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au o istorie care ajunge până în Evul Mediu. Rădăcinile ambelor ţări sunt comune şi se regăsesc în aşa-numita Rusie Kieveană, motiv pentru care preşedintele Vladimir Putin se referă deseori la "un singur popor". În realitate, drumurile celor două naţiuni au fost secole la rând separate şi s-au dezvoltat două limbi şi două culturi - înrudite şi totuşi diferite. În vreme ce Rusia a evoluat politic până a ajuns un imperiu, Ucraina nu a reuşit să pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala Ucraină deveneau parte a Imperiului Ţarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917, Ucraina a devenit pentru scurt timp independentă, până când Rusia sovietică a recucerit-o cu arma în mână. 

Anii '90: Rusia îi redă Ucrainei independenţa

În decembrie 1991, Ucraina, alături de Rusia şi Belarus, sunt cele trei republici înfrăţite care pecetluiesc dezintegrarea Uniunii Sovietice. Din dorinţa de a-şi păstra influenţa, Moscova pune bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI), ca instrument de control. Kremlinul credea să statul vecin va rămâne un aliat de nădejde şi prin dependenţa sa de gazul rusesc. Realitatea este însă diferită. În vreme ce Rusia şi Belarus au format o alianţă strânsă, Ucraina a privit tot mai cu jind spre vest.

Linia de front la graniţa de est a Ucrainei

Linia de front la graniţa de est a Ucrainei

Kremlinul a fost iritat de atitudinea Kievului, dar nu s-a ajuns la un conflict în anii '90. Moscova părea relaxată, pentru că occidentul nu intenţiona să integreze Ucraina. Rusia însăşi era slăbită economic şi adânc implicată în războiul din Cecenia. În 1997, prin semnarea aşa-numitului "Acord de prietenie dintre Ucraina şi Federaţia Rusă", Moscova recunoştea graniţele Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea, locuită majoritar de etnici ruşi.

Primele fisuri în prietenia post-sovietică

Sub preşedintele Putin s-a înregistrat prima mare criză diplomatică dintre Moscova şi Kiev. În toamna anului 2003, Rusia începe, în mod surprinzător, construirea unui dig, pornind din peninsula rusească Taman până în apropiere de insula rusească Tuzla, din strâmtoarea Kerci. Kievul considera că astfel Rusia restabilea graniţele de stat. Conflictul s-a intensificat iniţial, dar a fost dezamorsat după o întâlnire personală între preşedinţii celor două state. Construcţia a fost oprită, dar prietenia bilaterală declarată a căpătat atunci primele fisuri. 

La alegerile prezidenţiale din Ucraina, din anul 2004, Rusia l-a sprijinit pe candidatul pro-rus Viktor Ianukovici. Dar "Revoluţia portocalie" a împiedicat atunci falsificarea alegerilor, scrutinul fiind adjudecat de politicianul pro-occidental Viktor Iuşcenko. În timpul mandatului acestuia, Rusia a oprit de două ori livrările de gaz către Ucraina, în 2006 şi 2009. Întrerupt a fost şi tranzitul către Uniunea Europeană.

Imagine de la protestele din Kiev din anul 2007

Imagine de la protestele din Kiev din anul 2007

În 2008, preşedintele american de atunci, George W. Bush, a încercat să integreze Ucraina şi Georgia în NATO, propunând un program formal de pregătire a aderării. Putin a protestat. Moscova a arătat atunci clar că nu acceptă pe deplin independenţa Ucrainei. Germania şi Franţa au împiedicat planul lui Bush. La summitul NATO de la Bucureşti, celor două state li s-a oferit perspectiva de a fi admise în NATO, dar fără a se fixa o dată concretă în acest sens. 

Urmăriţi videoclipul 04:44

Ucraina: Cu speranța în Europa, dar și cu nostalgia trecutului

Pentru că aderarea la NATO se lăsa aşteptată, Ucraina a încercat să se apropie de occident printr-un acord de asociere cu UE. În vara anului 2013, cu puţine luni înainte de semnarea documentului, Moscova a exercitat presiuni economice puternice asupra Kievului interzicând importurile din Ucraina. Pe acest fundal, guvernul preşedintelui de atunci, Ianukovici, care îşi adjudecase scrutinul din 2010, a suspendat acordul de asociere cu UE. Au urmat protestele opoziţiei din Ucraina, care s-au soldat cu fuga lui Ianukovici în Rusia, în februarie 2014.

Anexarea Crimeei ca punct de cotitură

Kremlinul a folosit vidul de putere de la Kiev pentru a anexa Crimeea. A fost practic un punct de cotitură, începutul unui război nedeclarat. În paralel, forţe paramilitare ruse au reuşit mobilizarea populaţiei în zona minieră din estul Ucrainei, în Donbas. S-au autoproclamat atunci "republicile populare" Doneţk şi Lugansk, conduse de ruşi. Guvernul de la Kiev a aşteptat până după alegerile prezidenţiale din mai 2014, pentru a porni o amplă ofensivă militară, numită "intervenţie anti-teroristă".

Fostul preşedinte al Ucrainei Petro Poroşenko s-a adresat simpatizanţilor în faţa unui Tribunal din Kiev pe 19 ianuarie 2022

Fostul preşedinte al Ucrainei Petro Poroşenko s-a adresat simpatizanţilor în faţa unui Tribunal din Kiev pe 19 ianuarie 2022

În iunie 2014, nou-alesul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko şi Vladimir Putin s-au întâlnit în premieră la evenimentele ce marcau împlinirea a 70 ani de la debarcarea din Normandia, prin mijlocire franceză şi germană. Astfel a apărut atunci aşa-numitul "Format Normandia."

Armata ucraineană a reuşit să-i alunge pe separatişti, dar la sfârşitul lunii august Rusia a intervenit masiv cu forţe militare, după cum acuza Kievul. Moscova a respins aceste acuzaţii. Teritorii ucrainene din zona Ilovaisk, la est de Doneţk, au fost cucerite. Am asistat atunci la un punct de cotitură. Războiul pe frontul extins s-a terminat în septembrie, prin semnarea Armistiţiului de la Minsk.

Războiul din Donbas

În regiunea de conflict Donbas

În regiunea de conflict Donbas

De atunci s-a trecut la un război imobil, pe poziţii, care continuă şi astăzi. La începutul anului 2015, separatiştii au trecut din nou la ofensivă şi Kievul acuza armata rusă că îi sprijină. Şi aceste acuzaţii au fost respinse de Moscova. Soldaţii ucraineni au suferit o înfrângere, de data aceasta în zona strategică a oraşului Debalţeve, pe care l-au părăsit precipitat. Atunci, cu mediere occidentală, s-au pus bazele Acordului Minsk 2, care a rămas până în prezent fundamentul eforturilor de pace, dar care nu a fost aplicat ca atare.

Ultima rază de speranţă a apărut în toamna anului 2019. Atunci s-a reuşit retragerea unor trupe din anumite linii de demarcare. Însă după summitul "Formatului Normandia" de la Paris, din decembrie 2019, nu au mai avut loc astfel de întruniri. Putin nu doreşte, deocamdată, să îl întâlnească pe actualul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, argumentând că acesta nu respectă, din perspectiva Rusiei, prevederile Acordului de la Minsk. În decembrie 2021, Putin a solicitat oficial Statelor Unite ale Americii garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la NATO şi nu va primi niciun fel de ajutor militar. NATO a respins aceste solicitări.