Runda de negocieri salariale decisivă între patronatele din industrie şi sindicatul IG Metall
3 mai 2007Patronatele şi sindicatul IG Metall se reunesc astăzi în Baden-Würtemberg, unde vor încerca să ajungă la un acord-pilot, care să fie preluat apoi la nivel federal. Este a cincea rundă de negocieri şi ultima în care conflictul de muncă mai poate fi rezolvat pe cale paşnică.
Reprezentanţii angajatorilor oferă o majorare salarială de doar 2,5%, în timp ce sindicatele cer o creştere de 6,5 procente. Înainte de negocierile de azi, patronatele au anunţat că sunt gata să mai ofere un bonus de 0,5%, atât timp cât economia germană realizează o creştere consistentă, comparabilă cu cea de anul trecut.
Discuţiile sunt foarte tensionate şi presiunea creşte din cauza grevelor de avertisment organizate de IG Metall în toată Germania. 100.000 de lucrători de pe întreg teritoriul german au suspendat ieri temporar activitatea, iar astăzi aceste proteste au fost reluate, zeci de mii de angajaţi fiind din nou în grevă de avertisment.