Roșia Montană, argumentele lui Mihai Goțiu

Compania minieră Gabriel Resources acuză România că și-a încălcat obligațiile, prin înscrierea sitului Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Canadienii sunt în proces cu statul român din cauza opririi exploatării de aur de la Roșia Montană și spun că decizia luată de comitetul UNESCO reduce șansele unei rezolvări amiabile. „O dezvoltare minieră atent planificată, durabilă și modernă ar fi fost cea mai bună modalitate de a proteja patrimoniul cultural semnificativ al zonei și de a ecologiza vasta poluare a mediului (...) Proiectul ar fi generat beneficii economice deosebit de importante pentru România și mii de locuri de muncă”, spun cei de la Gabriel Resources.

Fostul senator USR Mihai Goțiu, unul dintre inițiatorii campaniei care a dus la decizia UNESCO, a explicat, pentru Deutsche Welle, cum stau lucrurile în jurul exploatării miniere din Apuseni.

Deutsche Welle: Sunt voci care spun că România este o țară prea săracă pentru a nu valorifica acele zăcăminte de aur, argint și alte metale rare de la Roșia Montană.

Mihai Goțiu: Acel proiect minier nu ar fi adus beneficii reale pentru România. Costurile sociale, de mediu, de patrimoniu sunt mult mai mari decât beneficiile iluziorii ale proiectului minier. Numărul locurilor de muncă promis e în realitate mult mai mic. Se vorbea de 3500 de locuri de muncă, fără a se spune că cele mai multe dintre ele erau doar pentru doi sau trei ani, în perioada de construire a minei și a barajului, sau de patru sau cinci ani, în perioada teoretică de ecologizare - dacă s-ar fi făcut, la final! Media, pe anii de proiect, era de circa 300 și ceva de locuri de muncă, conform studiilor de fezabilitate comandate de compania minieră.

Minerit se face de mii de ani, intensiv de când cu revoluția industrială, și, totuși, e extrem de greu să găsești comunități miniere dezvoltate. Sunt dezvoltări de maxim câțiva ani sau decenii, după care vin costuri și probleme sociale uriașe, după închiderea exploatărilor.

Putem găsi comunități dezvoltate în schimb pe dezvoltarea patrimoniului cultural și natural asemănător celui de la Roșia Montană, iar beneficiari ar fi în primul rând localnicii, nu niște miliardari din Canada, SUA sau Israel.

Ce se va întâmpla acum cu dosarul de la Centrul de Arbitraj Internațional?

Dosarul de la ICSID își continuă cursul, nu este în niciun fel influențat negativ de includerea în UNESCO, pentru că, la Washington, compania solicită despăgubiri, nu autorizarea proiectului. Ei au ales această variantă. Nu pot avea simultan ambele pretenții. Compania se referă la acțiuni ale instituțiilor și autorităților publice din România dinainte de anul 2013, procesul de arbitraj începând din 2014. Din punct de vedere procedural, prin octombrie sau noiembrie anul trecut a expirat termenul la care ar fi putut schimba pretențiile, să ceară autorizare în loc de despăgubiri. Dacă vor autorizare, trebuie să renunțe la arbitraj și să înceapă altul de la zero.

De altfel, avocații Gabriel Resources susțineau, la Washington, că de fapt Roșia Montană nu ar fi avut valoare să fie inclusă nici măcar pe lista monumentelor istorice din România și că acest lucru s-a întâmplat doar pentru a le bloca lor proiectul minier. Afirmația e falsă: Roșia Montantă se află pe lista monumentelor istorice din România încă din 1992, dinainte de a exista compania și ca ea să fi avut vreun drept acolo. Prin faptul că Roșia Montană primește recunoaștere UNESCO a valorii pentru istoria și cultura universală, afirmațiile companiei sunt aruncate în aer. Acea linie de atac a avocaților companiei este anulată.

Pot invoca, nu-i așa?, că au fost clienți de bună credință, că au primit toate actele de care dispun de la instituții ale statului. Statul, adică cetățenii, va trebui să plătească despăgubiri cuprinse între 500 de milioane și peste 4 miliarde de dolari?

Ei pot cere orice. Dar eventuale despăgubiri le vom plăti pentru acțiuni ale guvernanților de dinainte de 2014. Poziția statului român, inclusiv a avocaților trunchiat citați în anumite afirmații și memorandumuri ale Ministerului Finanțelor scurse pe surse în presă, este că această companie nu și-a îndeplinit obligațiile, potrivit legislației din România, pentru autorizarea proiectului în ce privește considerente legate de mediu, de respectarea drepturilor localnicilor, de patrimoniu cultural. Propunerea de lege specială inițiată de Guvernul Ponta, trimisă în Parlament și care a scos lumea în stradă în 2013, nu făcea decât să enumere aproximativ 20 de legi, hotărâri de guvern și alte acte  normative pe care proiectul minier nu le îndeplinea, așa că ar fi trebuit exceptate, abrogate sau pur și simplu încălcate, în cazul Roșia Montană, pentru ca proiectul să devină „legal”.

Deci era cu dedicație.

Era mai mult decât „cu dedicație”. Acea propunere respinsă în urma mobilizării civice enumeră punct cu punct toate normele pe care proiectul minier nu le îndeplinea.

Nu ar trebui să existe niște urmăriri penale?

Evident - și asta este una dintre marile mele supărări, pentru că știu că au existat cel puțin două dosare de cercetare penală legate de Roșia Montană. Unul este legat de modul în care a fost transferată, în 1999, licența către Gabriel Resources. A fost plimbat acel dosar prin declinări de competență între București, Hunedoara, unde este, la Deva, sediul Minvest, respectiv Alba, județul în care este Roșia Montană. S-a așternut praful.

Mai exista, din câte știu, un alt dosar, început mai târziu la Ploiești, și care ducea către Sebastian Ghiță și alte interese din zonă. Aceste dosare nu au fost finalizate, nu au ajuns în instanță. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, arbitrajul de la Washington ar fi fost închis. Dincolo de faptul că ar fi fost trași la răspundere cei vinovați pentru tot ce s-a întâmplat la Roșia Montană, nici compania nu ar mai fi putut să aibă pretenții, în condițiile unui proces de corupție din România. Acest lucru ar fi dovedit și culpa lor.

Bun, acum avem această listare UNESCO. Cum o folosim?

Pentru societatea civilă din România, această victorie are o semnificație aparte: oferă un model pe baza căruia se pot construi și alte succese în schimbarea României. Oportunitatea uriașă de dezvoltare a zonei bazată pe recunoașterea patrimoniului din Roșia Montană pentru istoria și cultura umanității. Chiar și în România un astfel de statut a mai adus cu sine alte dezvoltări, în special în domeniul turismului. Aceasta este șansa care se oferă, din punct de vedere economic.

Ce a lipsit autorităților de la Roșia Montană - sau autorităților din România, pentru că o localitate nu se poate dezvolta atomizat? Ce le-a lipsit până acum ca acest patrimoniu cultural să fie pus în valoare, așa cum se speră că va fi de acum înainte?

A lipsit în primul rând voință politică. A fost acel proiect minier închis în momentul în care compania a renunțat și a dat statul român în judecată. Acel proiect iluzoriu a blocat mult timp dezvoltarea. Pentru valorificarea acestei oportunități este nevoie de voință politică și la nivel local și la cel național, la ministerele Culturii și Economiei, la cel pentru Fondurile Europene, pentru a atrage bani în zonă, folosind acest statut.

Concret, ce va aduce plusvaloare acelei zone?

Nu trebuie să ne gândim la proiecte megalomanice. Se poate începe de la înființarea unui muzeu al mineritului la Roșia Montană, pentru că în prezent există doar niște galerii care nu au acest statut, administrate de fosta compania Minvest, și un patrimoniu la suprafață cu un inventar destul de bogat. Există deschidere ca acest patrimoniu să treacă de la Ministerul Economiei la cel al Culturii pentru deschiderea acestui muzeu. Apoi, sunt implicări ale societății civile, cum este programul „Adoptă o casă la Roșia Montană”, care merită trecute de la voluntariat la susținere instituțională. Sunt asociații în Roșia Montană bazate pe inițiative locale. În câțiva ani, având acest brand UNESCO și garanția includerii într-o rețea internațională de cooperare pe care organizația o oferă, vom avea o dezvoltare reală și pe termen lung a întregii zone. Am urmărit ce s-a întâmplat în alte țări unde alte zone miniere au dobândit statut UNESCO. În Spania avem Las Medulas, exemplul unei foste cariere de exploatare la suprafață a aurului care s-a dezvoltat cultural. Avem în Țara Galilor un fost sit minier de exploatare a cărbunelui și a fierului, nici pe departe atât de spectaculos ca Roșia Montană, care, în zece ani de la includerea în UNESCO, a adus comunitatea la un nivel de calitate a vieții mult peste cel din regiune și a generat și dezvoltarea regiunii.

Așe este și bazinul carbonifer Ruhr din Germania. Doar că ei au acolo infrastructură rutieră și feroviară extraordinară. Se ajunge însă mai greu în Apuseni.

Nu e chiar așa de greu. Sunt 180 de kilometri de la vama Borș. De la Cluj sunt 120. La 60 de kilometri e Alba Iulia, la fel Turda. Sunt zone care se potențează reciproc pentru turism. Evident că trebuie drumurile puse la punct. Trebuie susținută o inițiativă privată care a prins în zonă, Mocănița Apusenilor. Pe anumite bucăți, prin inițiative private, acea linie ferată îngustă privată a fost reabilitată. E un motiv în plus pentru a susține asemenea dezvoltări, conectivitatea cu orașele mari mai apropiate, cu aeroporturile și cu granița. Toată zona munților Apuseni trebuie inclusă în mecanismele de dezvoltare integrată, pentru a atrage fonduri europene cu prioritate în această zonă defavorizată. Iar includerea Roșiei Montane în UNESCO este un argument în plus.

Ați văzut acel eseu din Magyar Nemzet, în care un lider local de opinie vorbește despre aurul din „pământul patriei”. Sunt declarații electorale, aprecieri politice. Nu există riscul ca astfel de ieșiri să turmenteze opinia publică?

Ba da, acest risc există. Un asemenea articol poate să producă vâlvă, și chiar a produs. Dar nu trebuie să ne speriem de articolele unor naționaliști din Ungaria. Îi avem și noi pe ai noștri și la fel pot fi interpretați în Ungaria sau în alte țări. Budapesta a avut tot timpul o poziție împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană. Dar a contat trauma provocată de dezastrul de la Baia Mare din anul 2000, când s-a revărsat iazul cu cianuri de acolo și a produs cel mai mare dezastru ecologic de după Cernobîl, resimțit în mod special în Ungaria, nu în România, pe Tisa. În același timp, o dezvoltare turistică ar atrage și turiști din Ungaria. Și chiar avem exemple, nu doar la Sovata ci și pe lângă Cluj, la Sâncraiu, unde există o comunitate care se bazează pe turiștii din Ungaria și le oferă tradiționalul, elementul de patrimoniu, cultura locală. Sau la Râmetea, în județul Alba, care din 1999 a valorificat patrimoniul local, fostele cariere de fier promovate strategic, deși nu sunt la fel de spectaculoase ca exploatările de la Roșia Montană. Să nu ne speriem dacă maghiarii vor veni la Roșia Montană să facă turism.

Primarul din Roșia Montană nu era deloc încântat de anunțul includerii localității în patrimoniul UNESCO, spunea că renovările, restaurările se vor lovi de barierele birocratice.

Domnul primar ar trebui să știe că Roșia Montană este pe lista monumentelor istorice din România încă din anul 1992. Aceste obligații în eliberarea avizelor sau autorizațiilor de construcție legate de clădiri de patrimoniu există în baza legislației din România pe care domnul primar trebuie să o aplice și care nu este nouă. Statutul UNESCO nu aduce nimic suplimentar. Aceste cheltuieli, și de ecologizare, și de protecția patrimoniului, ar fi trebuit deja făcute, în baza legislației naționale.