1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România și Schengen: Ce vrea Austria? Tainul?

7 decembrie 2022

Oricine se uită pe hartă știe că România nu se află pe "Ruta Balcanică" a migrației. Oficialii austrieci știu și fără să se uite, dar au nevoie de un motiv pentru a respinge candidatura României pentru Schengen.

https://p.dw.com/p/4KaE3
Controale la frontiera dintre România și Ungaria
Controale la frontiera dintre România și Ungaria Imagine: Udo Herrmann/CHROMORANGE/picture alliance

Se poate face, bineînțeles, o listă lungă cu probleme structurale din justiție sau cu (i)liberalismul în formare la nivelurile cele mai de sus ale statului, numai că toate acestea au trecut pe planul doi și nu le mai invocă nici Bruxelles-ul, nici Viena, nici chiar Haga. Atunci ce vrea Austria? De ce a apărut atât de târziu în ecuația Schengen și ce urmărește tăind România de pe listă?  

În toamna anului 2004, premierul Adrian Năstase avea două obiective majore: să câștige alegerile și să încheie negocierile pentru aderarea la UE, într-o perioadă în care României i se cerea tot mai insistent „să prindă marii pești ai corupției”. Fiindcă alegerile depindeau și de succesul sau eșecul aderării, Năstase a făcut tot ce a putut folosindu-se de tradiția autohtonă. Aflat în opoziție, Traian Băsescu a spus chiar în timpul vizitei premierului francez Jean Pierre Raffarin la București (în octombrie 2004) că „delegația franceză se află într-o vizită electorală, mai ales că a venit să-și ia tainul”. Traian Băsescu a vorbit în acest context despre contractul semnat de România cu Grupul Vinci pentru autostrada Predeal-Comarnic ca despre un cadou oferit Parisului după ce „americanii și-au luat fără licitație un contract de multe miliarde de dolari cu Bechtel, germanii, dupa vizita premierului Schröder, și-au luat contractul de peste un miliard de euro pentru securizarea frontierelor (EADS) și, în interiorul aceluiași procedeu de a mulțumi pe toată lumea, Guvernul României a făcut cadou și Franței”.

Cu câteva luni înainte de celebra declarație privind tainul, în iulie 2004, același Adrian Năstase spunea la semnarea contractului de privatizare a Petrom cu OMV, influenta companie austriacă: „Cine controlează Petrom controlează economia, controlează şi politica.” Nu e clar dacă a fost un avertisment, un compliment pentru cumpărător sau o premoniție. Oricum, înainte de încheierea contractului, elita politică vorbea despre această tranzacție ca despre un sacrificiu pe care România trebuia să-l facă pentru a primi unda verde a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Sigur că Petrom se afla demult în proiectele Băncii Mondiale pentru privatizare, ca soluție de transformare într-o companie profitabilă, de scoatere de sub influența clientelei politice și a căpușării ei din toate direcțiile. Valentin M. Ionescu, fost ministru al Economiei, insista că „România nu ar fi obținut statutul de economie de piață funcțională și nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană dacă nu ar fi privatizat băncile - între care cea mai mare bancă BCR cu austriaca Erste -, Petrom și distribuțiile de energie”, dar că „nimeni nu ne-a obligat să acceptăm termeni atât de păgubitori față de interesul național”. Pe scurt, Petrom a fost scutită înainte de privatizare de datoria de un sfert de miliard de dolari pe care o avea atunci la bugetul statului, iar contractul și anexele au fost multă vreme secrete. Petrom asigura la privatizare jumătate din producția de gaz și întreaga extracție de petrol, iar OMV a preluat totul, inclusiv resursele. Cancelarul Austriei Wolfgang Schüssel, artizanul afacerii, a devenit ulterior membru în consiliul director al Lukoil, poziție în care se afla încă la invazia Rusiei în Ucraina. Actualul șef al guvernului de la Viena, Karl Nehammer, are și el înclinații pro-ruse și a fost probabil singurul prim-ministru al unui stat UE care l-a vizitat pe Vladimir Putin după începerea războiului. Dar, poate, nu doar divizarea Europei, după dorința Rusiei, e motivul vetoului austriac.

Redactorul șef al site-ului economic Curs de guvernare, Cristian Grosu, scrie că și de data aceasta Austria are interese tot în zona energetică, amintind între altele o succesiune de întâmplări: pe 18 noiembrie, ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, declară că Austria se opune aderării României la Schengen, pe motiv că țara lui ar fi copleșită de imigranții care vin prin România. Ceea ce pare să fie doar un pretext, fiindcă pe 21 noiembrie, este primit de președintele României Alfred Stern, președintele executiv al OMV, căruia Klaus Iohannis i-ar fi cerut să înceapă urgent investițiile la Marea Neagră.  „Vedem mai la vară”, a fost mesajul transmis de delegația austriacă. Imediat a doua zi a ieșit public și cancelarul Austriei Karl Nehammer, întărind poziția de veto a Vienei împotriva aderării României la Spațiul Schengen de Liberă Circulație.

Reflexul românului de a da neapărat un plic medicului care te tratează, în speranța că totul va merge mai bine, a fost adesea transpus în politica de stat. Klaus Iohannis a declarat că „se negociază până în ultimul moment”. Pare cel puțin nefiresc că autoritățile române nu au aflat despre opoziția austriacă mai devreme, de pildă din rapoartele serviciilor secrete, în așa fel încât să-și poată pregăti apărarea, să-și trimită avocații pe teren, să-și pună diplomații la treabă sau, în cele din urmă, să-i dea plicul doctorului, așa cum și-a obișnuit Bucureștiul prietenii.

Sabina Fati
Sabina Fati Sabina Fati scrie pentru DW din 2020.