Romii - un ghimpe în talpa realității | România | DW | 17.10.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

Romii - un ghimpe în talpa realității

Stereotipurile măsurate de sondajele de opinie și de studiile sociologice ne arată că 2/3 dintre români consideră că romii comit cele mai multe infracțiuni, iar 1/3 cred că romii vor reprezenta un pericol pentru țară.

Ținuți în robie timp de 500 de ani, hăituiți de guvernarea legionară din 1940-1941, deportați de Antonescu în 1942 în Transnistria, de unde s-au mai întors doar jumătate dintre ei, restul, mai ales copiii, femeile și bătrînii fiind gazați, în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, în noaptea de 2 august 1944, romii au fost carne de tun pentru nelegiuirile unei istorii neasumate nici pînă acum de cerberii acesteia. Ziua de 2 august a fost declarată de etnia romă Ziua Memorială a Holocaustului Romilor, numită, pe bună dreptate, „Holocaustul Uitat". Vînduți în Occident în perioada comunistă, împreună cu evreii, șvabii și sașii, dar și cu mulți români, contra unor sume exorbitante, printr-o rețea formată din clanuri mafiote, Securitate și Miliție, exploatați de regimul totalitar prin plantarea lor la muncile cele mai de jos, discriminați de populația majoritară  și, mai aproape de zilele noastre, hăituiți, bătuți și închiși în aresturile poliției de către purtătorii de lămpașe și de grade de ofițeri ai Securității în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990, romii sînt timorați și astăzi de atrocitățile istoriei, care parcă le arată mereu cu degetul statutul lor implacabil de sclavi. Sub ștampila pe care le-o aplică marea majoritate a românilor, anume aceea de hoți, tîlhari, criminali și, în general, de firi impulsive, violente, care poartă cuțitul la cingătoare, se ascunde de fapt frica. O frică istorică, ancestrală.

Românii, în marea lor majoritate, se declară în sondaje toleranți, solidari și cooperanți cu cetățenii de etnie romă. Dar socoteala din sondaje nu e aceeași cu cea de-acasă. În realitate, rasismul, este adevărat, unul mai soft, e resimțit de populația romă ca fiind crucea pe care sînt obligați să o poarte, ei, copiii și nepoții lor. De aceea romii se supun unui statut care nu e al lor, dar pe care sînt nevoiți să îl poarte. Pentru ei, problema egalității cu românii sau cu celelalte etnii e una fără rezolvare, pe care mulți nici măcar nu și-o mai pun, ci o iau ca pe o fatalitate.  Pentru puternicii zilei, această problemă nu a existat și nu există nici acum, după treizeci de ani de democrație aleasă pe sprînceană.

Scurtă istorie sumbră

În cele cinci secole de robie, romii, considerați a fi născuți sclavi, au trăit opresiuni și umilințe greu de imaginat. Erau o marfă ca oricare alta, vîndută între boieri și arendași, dar și între aceștia și stareții mănăstirilor, care își făceau din fetele și femeile măritate ale țiganilor (pe atunci nu se folosea denumirea de „rom“) seraiuri mai mici sau mai mari, după bogăția și trebuința dregătorilor lui Christos. Bărbații și femeile erau vînduți, fiecare, pe un cal, pe cîțiva galbeni sau pe cîteva banițe cu grîu. Unii dintre romi încercau să fugă de la stăpîn, să ia calea codrului sau chiar să treacă granița într-o altă țară. Erau prinși de hăitași, iar pedepsele aplicate le îngropau, pentru totdeauna, instinctul libertății. Boierii sau slujbașii „fără de păcat" ai mănăstirilor le aplicau pedepse crunte, atît bărbaților, cît și femeilor sau copiilor. Redau aici o referință din lucrarea de doctorat  a lui Mihail Kogălniceanu, unul dintre ideologii Revoluției de la 1848: „Acest soi de tortură crudă constă în lovirea tălpilor cu nuiele, picioarele fiind legate de un drug pe care doi oameni îl ţin ridicat, astfel încât cel bătut să nu se poată sprijini de pământ decât cu capul şi umerii“.

În alte cazuri, cînd un fugar era prins, viața lui era pecetluită: Una dintre pedepsele administrate fugarului era ca acesta să încerce să ajungă la malul unei ape după ce era aruncat în ea, fiind legat de picioare. Pentru ca fugarul să depună un efort supraomenesc, i se promitea iertarea, dacă reuşea să ajungă la mal. Dar atunci când ajungea aproape de mal, fugarul era tras înapoi în albia râului până când acesta, epuizat, se îneca. La toate aceste scene oribile asista întreaga şatră. Puțini știu, probabil că și dintre romi, că de aici vine vorba „S-a înecat ca țiganul la mal.“

Radu Rosetti, istoric, scriitor și politician, scria la începutul secolului al XIX-lea: „Cu desăvîrşire odios era chipul în care se uza de fetele şi de femeile acelor nenorociţi. Plecând de la principiul că trupul robului este lucru al stăpânului, ţigancele, fete mari şi femei măritate în toată regula, în faţa altariului, erau privite de stăpîni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uza de ele în această însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor. (...) Şi patru veacuri de asemene supunere abjectă degradase într-atîta pe acei nenorociţi, uciseseră în astfel de grad orice simţimînt de demnitate omenească într-înşii, încât ei priveau această îngrozitoare batjocură ca lucru firesc, împotriva căreia nu cunosc exemplu de opunere, de revoltă, de încercare de răzbunare." În parte, „Fenomenul Pitești“ a dus la aceeași abrutizare a ființei umane.

De ce își ascund romii identitatea etnică?

Potrivit celui mai recent recensămînt, cel din 2011, în România trăiesc 16,79 milioane de români (88,9%), 1,22 milioane de maghiari (6,5%) şi 621.600 de romi (3,3%). Celelalte etnii sînt aproape neglijabile, după  plecarea sașilor și șvabilor. Însă procentele înregistrate de Institutul Național de Statistică sînt înșelătoare. Dacă maghiarii trăiesc în comunități compacte și au tot interesul să-și declare naționalitatea, romii se ascund de etnia căreia îi aparțin. Studiile sociologice apreciază că, în România, numărul real al romilor se situează între 1,5 și 2 milioane de persoane.

De ce își ascund atît de mulți romi identitatea etnică? Pe de o parte, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă, o slujbă pentru care sînt calificați, cei mai mulți în școli profesionale. Dar chiar și bine calificați, ei nu sînt angajați, mai ales de  companiile multinaționale. Pecetea care le-a fost aplicată de-a lungul secolelor nu o mai pot dezlipi. Chiar dacă sînt buni meseriași, prezumția de vinovăție planează asupra lor ca o fatalitate. Pentru că cei mai mulți dintre ei nu sînt nici hoți, nici leneși, nici tîlhari.

E un cerc vicios pe care nu îl poate străpunge decît realitatea vie, realitatea neîncifrată. Se știe că marile companii își asumă riscuri „rezonabile" atunci cînd angajează tineri care nu au pregătirea de specialitate pentru un loc de muncă sau altul. Fabricile de diplome livrează anual pieții de muncă zeci, sute de mii de tineri fără studii de specialitate și fără vocație pentru domeniile unde sînt angajați. Parte dintre aceștia se înscriu în marja de riscuri „rezonabile“ asumate de companii. De ce nu își asumă aceste companii aceleași riscuri rezonabile și prin angajarea romilor? Dacă un astfel de pas ar da rezultate neașteptate?

Că sînt romi care fură, jefuiesc, fac crime e o realitate de necontestat. Că sînt romi care trăiesc din cerșit și că își obligă și copiii să stea cu mîna întinsă, slabi și jerpeliți, fără să fi trecut măcar o zi pe la școală, e și acesta un adevăr. E încetățenită îngrijorarea românilor că romii le fură găinile, lemnele din pădure, bunurile din gospodării. În parte îngrijorarea e justificată, însă nu e corect să generalizăm. La fel cum e descalificant să auzim pe stradă, în piețe și magazine mame respectabile care își sperie copiii cu vorbele clasice: „Dacă nu ești cuminte, te dau la țigan!“

Acolo unde sînt comunități mai compacte, în special în marile orașe, romii sînt relocați la periferia acestora, printre gunoaie, deșeuri chimice și mormane de țărînă aridă. Unii dintre ei își fac aici bordeie în pămînt, alții la suprafață, din placaje și folii de plastic. Percepția românilor despre statutul, ocupațiile și obiceiurile romilor e îngrijorătoare. Și, ca și în cazul maghiarilor, intoleranța și xenofobia nu vin în primul rînd din partea comunităților de români care trăiesc laolaltă cu romii, ci din partea acelora care nu au văzut la față în viața lor un rom și nu au schimbat un cuvînt cu vreunul. Din partea acelora care confundă muzica lăutărească, pe cale de dispariție, cu manelele, care au pătruns în fibra folclorului. Stereotipurile măsurate de sondajele de opinie și de studiile sociologice, realizate doar o dată la cîțiva ani, arată că două treimi dintre români consideră că romii comit cele mai multe infracțiuni, o treime cred că romii vor reprezenta în viitor un pericol pentru țară (nu aflăm de ce și prin ce mijloace) și tot atîția apreciază comunitățile de romi ca fiind o amenințare directă pentru români.

Orice minoritate, din toată lumea, are liderii ei care se confruntă continuu cu puterea politică pentru  a obține drepturile comunității pe care o reprezintă. Față de minoritatea maghiară, bine organizată și ai cărei lideri au un dialog permanent cu puterea pentru a obține drepturile legitime pentru etnicii maghiari, comunitatea romă nu e reprezentată, la modul real, de nimeni. E împărțită în mai multe organizații, unele figurînd doar pe hîrtie, despre care cei mai mulți romi nici nu știu că există. Aceste entități din dosare sînt conduse de gulerele albe ale etniei, care deturnează fonduri europene, spală bani, cumpără și vînd influență. Este de notorietate dosarul „Fraudă la Partida Romilor", în care sînt implicați, între alții, Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Chiar și în fața acestor realități, cei mai mulți dintre romi continuă să rămînă pasivi, să trăiască de azi pe mîine, să nu-și ceară drepturile - pe care de altfel majoritatea lor nici nu le cunosc -, să se supună și să plătească, în zonele cu o populație romă mai compactă, o taxă de protecție clanurilor țigănești, acolo unde viețuiesc adevărații „regi“ ai etniei, și nu, așa cum se crede, cei din dinastia Cioabă de la Sibiu.

În lipsa unui program guvernamental de lungă durată care să cuprindă, în primul rînd, educația și sănătatea și să continue cu promovarea culturii, a meșteșugurilor, a implicării civice, romii vor continua să fie o populație tolerată și sclavii unei istorii fără sfîrșit.