Roma – un model seismic

Spre deosebire de Sicilia, Calabria sau alte regiuni ale Italiei, Roma nu se află direct pe o falie. Zona seismică din munţii Abruzzi se află la o depărtare de 100 km; iar în Colli Albani, situaţi la sud-est, de asemeni activi seismic, nu se pot declanşa cutremure cu magnitudine mai mare de 5 pe scara Richter. Şi totuşi, în ultimii 2100 de ani se cunosc cel puţin 11 cutremure care au provocat distrugeri masive. Ultimul, al cărui epicentru s-a aflat în apropiere de oraşul Fucino în Abruzzi, a avut loc în anul 1915.

O echipă de seismologi americani şi italieni condusă de Kim Bak Olsen de la Universitatea Statului San Diego au căutat explicaţia faptului că seisme relativ slabe au provocat distrugeri de amploare în capitala italiană. Ei şi-au sprijinit cercetarea - despre care relatează în „Buletinul“ Societăţii americane de Seismologie - pe rezultatele unui număr de peste o mie de foraje efectuate în ultimele decenii în stratul subteran al oraşului. S-a confirmat faptul că Roma nu este construită nicidecum pe un teren solid. La o adâncime de un km există un strat de calcar din mezozoic. Dar deasupra lui se află un strat gros de câteva sute de metri din argilă tare. Urmează straturi care au luat naştere acum sute de mii de ani la erupţiile vulcanice din Colli Albani, precum şi straturi din sedimente fluviale mai puţin solide. Tibrul, care la ultima glaciaţiune era un fluviu mult mai mare, şi-a lăsat amprenta în cele trei straturi. Aceste foste văi sunt umplute acum cu aluviuni, un amestec ne consolidat din pietriş, nisip şi argilă. Aproximativ o treime din suprafaţa oraşului este construită pe astfel de sedimente fără coeziune.

Pe baza datelor livrate de foraje, Olsen şi colegii săi au construit un model geologic tridimensional al zonei subterane a oraşului. Apoi, cu ajutorul unui program de calculator, au simulat modul în care reacţionează aceste straturi subterane la unde seismice de origini diferite. Conform calculelor, un cutremur de magnitudine 7 cu epicentru în Abruzzi ar face să vibreze sedimentul fără coeziune timp de până la un minut. Oscilaţiile s-ar putea amplifica prin rezonanţă, provocând accelerări considerabile în sol. Forţele care ar lua naştere ar distruge mai cu seamă construcţiile vechi ale Romei antice.