Românii, sirienii şi calul troian al propagandei | România | DW | 21.02.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Românii, sirienii şi calul troian al propagandei

Popoarele mai şi greşesc. Ca s-o ia pe arătură li se vâră în cetate calul troian al dezinformării. Urmează scindarea, naţiunile devenind o pradă uşoară  pentru tirani interni sau externi. Dezastrul e ca şi programat.

Symbolbild Trojanisches Pferd (picture-alliance/ZB/F.Baumgart)

Calul troian de lângă ruinele oraşului cucerit cândva de ahei.

La un moment dat, naţiunile se trezesc oprimate şi, nu araraeori, decimate. Ca în Siria, unde, mai nou, a început să fie greu să se mai identifice taberele beligerante şi să se deceleze absconsele lor alianţe.

Nu e lesne, de pildă, să se înţeleagă strania involuţie care a făcut ca, în nordul Siriei, aliaţii tancurilor invadatoare ale unei ţări NATO, ca Turcia, să fie terorişti islamişti suniţi şi ruşii lui Putin. Care Putin, altfel, e partenerul regimului unui criminal în masă ca Assad, proaspăt aliat, alături de americani, al adversarilor kurzi ai Ankarei.

Toate acestea, în timp ce în nordul aceleaşi Sirii deşirate de conflict civil şi de război prin interpuşi, ori multinaţional, să se apropie vertiginos scadenţa unei confruntări militare israeliano-iraniene, teocraţia persană instalându-se comod, prin Assad şi teroriştii şiiţi ai Hezbollah, atât la butoanele libaneze, cât şi la cele siriene.

Cine suferă cel mai rău în acest masacru multilateral, groapa comună a multilateralismului invocat prolix, dar perdant, de fosta administraţie americană în frunte cu Barack Obama şi repetat ca o moară stricată de mantrele diplomaţiei vesteuropene? Pătimesc copiii tuturor taberelor, victimele dintâi ale bombardamentelor şi asediilor, parţial irano-siriene parţial turceşti, ori ruseşti, sfidând orige reguli internaţionale, orice bun simţ şi orice omenie.

Se chinuie bătrânii, săracii, handicapaţii. Iar în final, mai toţi. La căpătâiul acestor catastrofe se depistează întotdeauna naşul lor, care e propaganda.  E minciuna care dezbină în numele binelui unui grup oarecare, al unei rase, clase, religii, confesiuni, ori naţiuni.

Altfel spus, înainte de a curge sângele, zboară vorbe ucigaşe. Dar cum anume funcţionează retorica, de regulă totalitară, care sfârşeşte prin a polariza naţiuni întregi, asmuţindu-i părţile unele împotriva celorlalte?

Mecanismul propagandei

Televiziunea publică germană, ZDF, a difuzat recent un filmuleţ edificator. În fapt, nu e greu de ilustrat eficienţa agitpropului nazist în a conferi o iluzorie plauzibilitate divorţului dintre majoritatea creştină a Germaniei şi minoritatea ei evreiască.

Hitler apela negreşit la emoţii. Întrucât cele identitare, naţionaliste, ori religioase sunt cele mai uşor de captat şi abuzat, erau mai mereu în prim plan.

Alocuţiunile hitleriste  înfăţişau membrilor unei ideale, în fapt inexistente, comunităţi etnice, victimizarea lor de către un rău, parţial real, ca sărăcia, nelibertatea sau nedreptatea. În următorul pas, Hitler le oferea dezinformaţilor săi supuşi o succintă pseudoanaliză a presupuselor cauze ale răului de care sufereau. Fără vreo probă invoca versiunea nazistă a ”statului paralel”  şi a "protestatarului #rezist", atribuind evreilor şi "iudeo-bolşevismului" prezumtiva subminare a comunităţii populare.

Apoi zugrăvea cu lux de amănunte plăcuta înlăturare a acestui rău imaginar, sugerând persuasiv înlăturarea lui lesnicioasă, la rigoare printr-o vânătoare de vrăjitoare nu prea riscantă şi unificarea ţării sub stindardul marelui conducător, înfăţişat ca salvator şi făuritor al unui viitor luminos.

Or, în calitatea sa de "mântuitor", nu i te mai puteai opune dictatorului ca unui om politic sau de stat fie şi important, dar supus greşelii. Transformat în zeu, erai silit să i te supui conducătorului suprem integral, ca naşului mafiot.

Cu omerta cu tot. România actuală nu e, desigur, Germania nazistă. Nici Siria lui Assad, în care actualul măcel generalizat e urmarea învrăjbirilor sistematice ale unor tiranii incapabile să se menţină la putere altfel decât prin divide et impera.

Varianta ei românească actuală

Dar agitpropul dragnioto-tăricenist, care mai împrumută cu plăcere meme şi de la americani şi din istoria proprie, cu precădere ceauşistă, e din aceeaşi făină ca apologiile totalitare. Funcţionează pe baza unui mecanism similar celor care au sfârşit prin a consolida şi bolşevismul şi nazismul, prin a-i deposeda pe evrei şi opoziţia politică din Reich de drepturi, prin a declanşa cel de-al Doilea Război Mondial şi a provoca, în final, maxima crimă în masă a Holocaustului.

Cum funcţionează propaganda totalitară în varianta ei PSDist-ALDEistă? Cum s-a mai detaliat în repetate rânduri. În conspiraţionismul dâmboviţean conducătorul prezumtiv "salvator", întrupat de Liviu Dragnea, se luptă, chipurile, pentru românii "obidiţi" de "multinaţionale", de ”servicii” şi de Laura Kövesi,  spre a pune pe butuci "statul" lor "paralel", o sintagmă amintind de noţiunea americană de „deep state”, statul "adânc", căruia pe malurile Dâmboviţei îi mai zice şi "republica procurorilor”.

Eliberată (în viitorul luminos) de cea din urmă, ţara, dominată copios de parlamentul controlat de partidele ”salvatorului", ar urma să fie extrasă, conform scenariului ALDE-ist, din Uniunea Europeană. Nu însă înainte ca propaganda să treacă la asidua demonizare a vrăjmaşului închipuit.

În varianta românească, aceşt duşman, în speţă evreul naziştilor, legionarilor şi securiştilor ceauşişti, precum şi mic-burghezul ori kulakul staliniştilor, e şi era, cel puţin până la curajoasa ieşire la rampă a Laurei Codruţa Kövesi, DNA  şi oricine-i suţine şefa.

Înlăturarea ei şi a adepţilor justiţiei independente (pasămite "securiste", pentru propagandiştii de extracţie securistă) e înfăţişată ca şi cum ar ridica pe culmi de fericire nebănuite poporul român, casta oligarhiei feudale, postcomuniste, confundându-se pe sine şi, nu în ultimul rând, pe tiran, cu naţiunea.

Consecinţa aburirilor

Inutil de subliniat ce face acest tip de discurs cu românii, între altele în centenarul Marii Uniri. Naraţiunea propusă şi impusă de Antene, RTV şi doctrinarii înfrăţiţi îi dezbină durabil în numele unui bine imaginar. Căci le distruge orice posibil dialog şi orice opoziţie constructivă, de vreme ce propagandiştii le echivalează pe ambele cu trădarea de ţară.

Agitpropul polarizează astfel tot mai rău. Îi împarte pe cetăţeni în pro- şi anti-prezidenţiali, pro şi anti-DNA, pro şi anti-occidentali, în PSDişti şi protestatari anticorupţie. Îi scindează în pro şi anti-europeni, antenişti patrioţi şi intelectuali vânduţi, în autohtonişti şi emigranţi, în alfabetizaţi şi incompetenţi semianalfabeţi cu Ferrari la scară, doctorate la CV şi agramatisme cotropindu-le profilul de pe net. 

Mai pot evita oare toate aceste Românii separate catastrofa unor proxime ciocniri cu urmări incalculabile? Posibil. Dacă românii şi partenerii lor occidentali înţeleg dimensiunile reale ale pericolului unor naraţiuni contondente de tip putinist şi încep să contracareze eficient dezinformarea şi propaganda.