Românii, mangafaua și bilețelele ei | România | DW | 19.08.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Românii, mangafaua și bilețelele ei

Vin vremuri bune pentru capitală, căci parcă veșnicul premier ar vrea să-i fie și primar. Iar Bucureștiul “merită un prim-ministru“. Un ins cu "greutate, cu experiență". Nu mangafale. De n-ar fi păcătoasele de bilețele!

Despre alegerile românești numai de bine, îți vine a zice, urmărind o campanie electorală de tot hazul, dacă n-ar fi, în fond, trista confirmare a faptului că, de la nenea Iancu încoace, politicianul român tot construiește noua Românie și noul București. Dar a rămas cu tot cu firea lui în fond ce-a fost. Și chiar mai mult decât atât.

La mult mai mult decât atât aspiră, de pildă, Călin Popescu Tăriceanu. Campionul politicianismului românesc cu aproximativ 5 neveste, șase apartamente, șase mașini, o motocicletă, zeci de conturi și nu se știe câte bijuterii, ceasuri de aur și legi cu dedicație, e mai campion la viteză chiar decât copilotul V. V. Ponta. La viteza, firește, cu care debitează adevăruri eterne. Căci la lupta cu demagogia e greu să-l bată vreun catindat, vorba lui Caragiale.

Mai nou, premierul-senator și catindat perpetuu ar vrea să fie primarele Bucureștilor. Zis și făcut. La Digi24 a găsit timp berechet să-și expună pe larg programul. Spectacolul tembelizat, o soporifică mană cerească pentru pacienții în căutare de somnifere fără efecte secundare grave, s-a încheiat șocant și apoteotic.

A luat sfârșit cu un scurt, dar memorabil dialog, inaugurat de întrebarea unei moderatoare uluitoare, de vreme ce proba că izbutise să rămână trează-bec. Iar asta după un nesfârșit răstimp de zis nimic tăricenist, o logoree cu promisiunea populistă a transportului public gratuit, bătându-le obrazul bucureștenilor pentru că n-ar iubi destul natura și n-ar vrea să renunțe, cum ar trebui, la automobile, spre a prefera, politic și ecologic corect, tramvaiul și troleibuzul.

Domnule Tăriceanu, știți oare cât costă un bilet de autobuz? a întrebat, ca atare, imprudenta ziaristă. 

Da, sigur că știu, a răspuns ca din pușcă, persuasiv ca jurământul pe Biblie, candidatul.  

Cât? a insistat cu necruțare ea

Depinde de distanța pe care mergi, a încercat candidatul, tot foarte prompt, să scape din încurcătură, printr-un vag recurs la logica cu care e, de regulă, certat.

O călătorie? a replicat ea interogativ.

Călin Popescu Tăriceanu3 lei!

Nu 2, nu 4, nu 5 sau 6, câte case are, adesea, politicianul român. Fix 3. La care nemiloasa moderatoare s-a bucurat să se răzbune pentru ratata ei emisiune, executându-l, în final, sumar: 1 leu 30, domnule Tăriceanu.

Câtă neîngăduitoare precizie! Ce răutate monumentală! Câtă cruzime! Cât de haini sunt unii gazetari să scoată în evidență că marele om cu experiență, șase mașini și o motocicletă, nu e ”de a-l nostru”, căci n-are habar cât îl costă pe bietul bucureștean de rând un bilețel de autobuz! Și asta pe sticlă! Cât de puțină înțelegere se manifestă la televiziuni adesea milostive cu fiii adoptivi de turnători la Securitate care-s ”doar soții mamelor” lor, pentru politicieni ”cu greutate și experiență” ca CTP! Cât de severi sunt demascați, iată, inși ce-ar trebui adorați!

Cum pentru ce? Pentru prodigiosul lor drum profesional! N-a mai catindat veșnic tânărul flăcău, zadarnic, în anii 90, ca membru al PNL/AT pentru primăria Bucureștilor? Și, nu în ultimul rând, nu i se datorează ample elogii pentru frumoasa carieră pe care acest genial alpinist cățărător politic a știut s-o facă ulterior, de premier-autor de bilețele roz, cerând președintelui ”să vorbească la Parchet” în favoarea ”sărăcuțului” său prieten-magnat, Dinu Păt(u)riciu?

Unde pui că Bibicul n-a fost vreo mangafa. A devenit chiar personaj de vază, creator, de aproape un deceniu, de consistente majorități cleptocrato-pesedisto-dragniote, alături de mogulul-securist Dan Voiculescu și de alți traseiști celebri, gen Mihai Chirică de la Iași.

Pesedistul ieșean se laudă și el cu noi isprăvi la activ. Recatindând și el, la primăria din orașul teilor lui Eminescu, dar de această dată din partea PNL, Chirică și-a dorit, public, în calitatea sa de laureat al unei diplome a Academiei Române, (sic!) ca „analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru, ci să rămânem un exemplu pentru țară”.

Sunt sigur că dorințele nemuritoare ale domnului Chirică, alias pedagogul de școală nouă Marius Chicoș Rostogan, sunt perfect compatibile. De pildă cu planurile pentru un „București Mare, nu un Paris mic”, ale lui Călin cu Firea lui de manechin.

Sau cu proiectele și mai puțin demagogicei soții a primarului din Voluntari cu acronimele ei hazlii. Cu rochiile ei îmbisericite, cu lozincile ei cu efect subliminal încercând să ne convingă să-i iubim dregătoria de primăriță și cu susurul ei sugestiv, Gabriela Firea se gudură în campanie, de la înălțimea funcției ei, pe lângă electorat, ca șarpele Kaa, din Cartea Junglei, pe lângă nevinovatul Mowgli. Îi hipnotizează astfel pe alegători, să uite de gropile Bucureștiului, de lipsa apei calde și a parcărilor, ori de congestionarea fără leac, în epoca pre/ și postpandemie, a arterelor capitalei.

Amețit rău de această campanie, declar că nu sunt turmentat deloc. Dar mă-ntreb: eu pentru cine votez? Știe oare Nicușor Dan cât costă un bilet de autobuz? Dar să construiască, cum zice că va face, un „București nou”? Căci văd că și speranța mea moare tot ultima.