România la ONU | Global | DW | 19.09.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

România la ONU

România vizează să obțină un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate în perioada 2020-2021.

Donald Trump și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la New York

Donald Trump și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la New York

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite este un bun prilej pentru diplomația românească de a-și lansa campania privind obținerea unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate în mandatul 2020-2021. În comunicatul remis acum două zile de biroul de presă de la Palatul Cotroceni se menționează de altfel că președintele Klaus Iohannis va pleda pentru acest obiectiv în toate reuniunile sale bilaterale sau multilaterale.

România a mai deținut această calitate de câteva ori în trecut, ultima dată fiind în mandatul 2004-2005. E greu de spus cât de important ar putea fi un nou mandat, căci dincolo de responsabilitățile de rutină și de inițiativele deja lansate, totul depinde circumstanțele internaționale, care, așa cum am văzut, au intrat în fază de accentuată instabilitate. În orice caz, într-o asemenea poziție, care nu e deloc ferită de dileme, factorul hotărâtor îl reprezintă alianțele politice și un calcul lucid asupra priorităților. Prin urmare calitatea de membru în Consiliul de Securitate poate aduce unei țări beneficii indirecte prin participarea solidară la anumite decizii de importanță globală.

Pe de altă parte, importanța membrilor nepermanenți - în sensul ponderii pe care o are votul lor – ar putea să se modifice pe viitor, în cazul în care s-ar conveni o reformă a Consiliului de Securitate, despre care se vorbește tot mai insistent în ultimul deceniu. Situația actuală, care exprimă raporturile politice de forțe de la finele Celui de-al Doilea Război Mondial, pare multora învechită și neadecvată. Dar chiar și unii dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate (despre care putem presupune că sunt și cei mai conservatori) s-au exprimat în ultimii ani în sensul reformării și acestui for prin acceptarea de noi membri. Franța propune lărgirea Consiliului prin cooptarea  Germaniei, Japoniei, dar și a unor țări ca Brazilia și India și, nu în ultimul rând, a unei țări arabe. Aceasta pare a fi viziunea franceză despre echilibrul mondial și nu este greu de văzut că nu este deloc ferită de controverse. Totuși, Franța pune un accent special pe admiterea Germaniei ca membru permanent în Consiliul de Securitate, subliniind ponderea sa în calitate de al treilea contributor la bugetul ONU și al patrulea ca participare la misiunile de menținere a păcii.

La rândul ei Germania a exprimat în anii trecuți dorința de a ocupa o asemenea poziție, asociindu-se într-un demers comun cu Japonia și cu așa-numitele puteri emergente India și Brazilia, dar potrivit statutelor actuale reforma nu poate avansa fără unanimitatea celor 5 membri permanenți. Or, SUA, Rusia și China s-au opus până acum oricărei modificări.

În plus, președintele Donald Trump a îndepărtat și mai mult speranța într-o asemenea reformă aducând în dezbatere o perspectivă cu totul diferită și care nu e străină de ceea ce crede adesea publicul larg și în general un outsider față de lumea diplomației la nivel înalt. El a criticat lipsa de eficacitate, pierderea de vreme și creșterea nejustifcată a bugetelor anuale. E de înțeles prin urmare de ce intervenția președintelui Trump la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU este așteptată cu multă nerăbdare, ca să nu mai spunem că există subiecte globale fierbinți (Corea de Nord, Iranul) și altele mai vechi care alimentează în schimb o puternică controversă politico-ideologică (schimbările climatice).

După toate aparențele însă, președintele SUA este mai curând înclinat să îndulcească tonul și să facă anumite concesii sau cel puțin așa au dat de înțeles declarațiile sale sumare smulse de presă după întrevederea avută cu preșdintele Macron, despre care a spus în maniera sa colocvială că ”face o treabă foarte foarte bună, suntem prieteni la cataramă”.

Cât privește însă birocrația ONU și lipsa eficacității sale, el pare a-și conserva în esență punctul de vedere, așa cum s-a văzut din intervenția sa de luni la deschiderea sesiunii plenare, când a spus că organizația nu și-a atins potențialul din cauza unei proaste gestiuni.

Am putea asista prin urmare la o altfel de reformă decât cea metodic pregătită politic și ideologic în deceniile anterioare și, ca o consecință, s-ar putea modifica și ordinea priorităților sau chiar conținutul marilor teme de dezbatere.