România şi ieşirea din statul mafiot | România | DW | 23.09.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

România şi ieşirea din statul mafiot

UE s-a dat de ceasul morţii, în ultimii ani, să îngrădească excesele percepute drept populiste ale unor lideri şi partide din estul şi sudul Europei. România e un caz aparte. Şi are nevoie de măsuri aparte.

România nu e exclusiv ţinta sau prada populismului, ca alte ţări din lumea liberă. Nu doar propaganda extremistă externă, de pildă rusească, îi dă rău de furcă. Zmeul zmeilor e un balaur domestic. Partidul-stat care a condus ţara de la înălţimea guvernului, parlamentului, a unei părţi a puterii judecătoreşti, a presei, a infiltratelor instituţii de forţă, ca şi din interiorul administraţiei, când, în genere pentru scurt timp, s-a aflat nominal în opoziţie, a reuşit o performanţă unică în Europa şi în lume.

A construit democraţia originală şi a desăvârşit omul nou şi statul mafiot cu aparenţă de stat de drept. L-a edificat atât de eficient, încât prea puţini observatori interni sau externi realizează, la anvergura ei reală, situaţia catastrofală în care se află România. Una care distruge viitorul românilor şi otrăveşte UE, discreditând-o lent, dar sigur.

Evident, nu e singurul domeniu în care România, "fruncea" la frumuseţea meleagurilor şi în alte câteva domenii, a stabilit un record negativ. Ar mai fi emigraţia, infrastructura, sănătatea, mortalitatea infantilă, veceurile din curte, consumul redus de săpun, încrederea în guvernanţi. Dar ameliorarea în toate aceste chestiuni şi sfere depinde, până la urmă, de conducerea politică a ţării. Or, sistemul ticălos, corupt, antimeritocratic şi mafiot, creat de comunism şi prelungit de postcomunism, blochează orice tentative ale unor reforme eficiente, oricare ar fi partidele şi liderii aflaţi, oficial, la butoane.

Prin urmare, alegerile prezidenţiale şi anticipatele, deşi necesare, nu vor putea, în sine, să rezolve în profunzime problemele pendinte. Nu pentru că ar da câştig de cauză, ca întotdeauna, unui "rău mai mic". Ci pentru că riscă să reprezinte, ca şi alte schimbări, o simplă mască a plecării de la putere a partidului-stat. Ascunse îndărătul impresiei unei schimbări reale, reţelele lui mafiote ar rămâne intacte. Plecarea autentică n-ar avea loc. Neînsoţite de măsuri utile, alegerile n-ar repune, deci, România pe un făgaş democratic, european şi occidental. Alegerile pot fi, desigur, o şansă uriaşă.

O alegere bună ar marginaliza partidul-stat. Şi, ca în Ucraina, ar propulsa la Cotroceni pe liderul unui partid nou, care nu s-a compromis în ultimii 30 de ani, oferindu-i şi în forul legislativ o majoritate confortabilă. Toate acestea ar fi realmente un pas mare pe calea cea dreaptă. Dar ar fi o naivitate să se creadă că o victorie politică, fie ea şi de proporţii, ar reprezenta, în sine, un panaceu.

Nu mai puţin naiv ar fi să se creadă că UE sau vestul în genere ar putea îndrepta situaţia. Ce-şi face alegătorul român cu mâna lui e lucru sfânt. Sau, după caz, manual. Iar vestul are uriaşe probleme proprii, prea multe şi spinoase ca să aibă mult timp pentru ale altora. Dar toate acestea nu înseamnă că trebuie cotizat la multimilenarul fatalism carpato-danubian. Soluţia pare să rezide în înţelegerea erorii esenţiale a proiectului democratic românesc.

După 1989, românii, multilateral manipulaţi, dar şi prost sfătuiţi de foşti disidenţi pe cât de oneşti şi generoşi, pe atât de naivi, ca Adam Michnik, au renunţat la a stărui asupra lustraţiei. S-a muncit, dar nu s-a gândit.  În schimb s-a iertat ce nu trebuia iertat, deschizându-se larg poarta cleptocratizării ţării. Inutil de evidenţiat rezultatul cataclismic al acestei îngăduinţe.

Păcatul originar n–ar trebui repetat. Ar fi nevoie de o lustraţie adecvată contemporaneităţii. Una care să împiedice veşnica reciclare a politicienilor expiraţi şi să-i elimine într-un interval oarecare pe infractori, penali, pe mafioţi, pe membrii partidului-stat şi pe complicii lor de la butoane, desţelenindu-se drumul unei înnoiri autentice.     

La toate acestea ar trebui adăugate refacerea şi înăsprirea considerabilă a reţelei de legi muiate şi strâmbate de regimul Dragnea, judecarea severă şi deposedarea de averi a mafioţilor condamnaţi, promovarea creativităţii, precum şi contracararea viguroasă a propagandei. Caz în care ar începe să se zărească grabnic o lumină deloc înşelătoare la capătul tunelului.