1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"România - un violoncel de dimensiuni impresionante"

Ioana Maria Cusin24 iulie 2006

“Ar fi foarte trist dacă România şi-ar pierde identitatea într-un terci european”, afirmă scriitorul german Matthias Buth.

https://p.dw.com/p/B2r9
Sibiul vechi
Sibiul vechiImagine: dpa

Când artistul român pătrunde pe piaţa culturală internaţională, se simte în sfârşit împlinit. Este însă mai puţin obişnuit faptul ca un poet din ţara lui Goethe, Schiller sau Hölderlin, ale cărui rădăcini se trag din imediata apropiere a Rinului, din Wupperttal, să se simtă înţeles chiar la poalele Carpaţilor şi să descopere într-un spaţiu relativ îndepărtat din punct de vedere geografic, noi dimensiuni culturale, pe care să dorească să le exploreze, aşa cum a făcut scriitorul Matthias Buth, consilier ministerial al însărcinatului guvernului federal pentru cultură şi media, un om care poartă o profundă dragoste culturii române şi întreţine legături apropiate cu germanii din România.

Ascultându-l pe Matthias Buth, cum vorbeşte despre România, te surprinde plăcut faptul că dincolo de imaginea îndoielnică cu care, din păcate, mulţi occidentali asociază acestă ţară, mai există nu doar simpatizanţi ai ei care demontează clişeele, transformându-le în metafore, ci şi fini cunoscători ai genezei poporului român. “Transilvania, Banatul şi Moldova reprezintă pentru mine un peisaj emoţional extrem de bogat, în care mă pot oglindi”. Această întrepătrundere care rezultă din coabitarea diverselor etnii şi culturi, fundamentul roman şi tradiţia ortodoxă care se întâlnesc cu elementul catolic în Banat şi apoi cu cel evanghelic în Transilvania este foarte importantă pentru mine. De aceea îmi permit să compar România cu un violoncel de dimensiuni impresionante – un instrument muzical care scoate sunete calde şi al cărui registru seamănă foarte mult cu vocea omului. Acesta este motivul pentru care privesc ţara dumneavoastră ca pe o frumoasă elegie şi ca pe o parte din inima Europei. Nu cred că România se va reîntoarce în Europa prin extinderea Uniunii Europene, deorece ea a fost tot timpul o anticameră din inima acestei societăţi.”, a explicat Buth.

Incursiunile sale în Transilvania şi în Banat, la Sighişoara sau la Timişoara, dar şi prietenia cu scriitori germani din România precum Peter Motzan sau Eginald Schlattner, l-au ajutat să regăsescă în România şi să-şi însuşească totodată acel element de unitate şi identitate germană care izvorăşte, pe de o parte, din limba vorbită de către saşi şi şvabi, iar pe de alta, din tradiţia şi cultura lor. I s-au deschis astfel noi orizonturi literare pe care şi-a permis să le exploreze, publicând de exemplu în 1998 sub egida Fundaţiei Culturale Române, ediţia bilingvă a volumului de poezie “Die Stille nach dem Axthieb”/Liniştea de după lovitura de secure”, în traducerea lui George Guţu, cu o postfaţă de Peter Motzan. “Când am descoperit elementul german, am ştiut imediat, că deşi nu sunt român, România face parte din mine. Limba germană este puntea de legătură, iar această “Largă manta pe nume Germania”, o regăsesc în Biserica Neagră din Braşov sau atunci când Georg Schlandt cântă la orgă “Isus, Bucuria mea.”, spune Buth.

Viitorul acestei forme de identitate care coexistă împreună cu cea românească sau cea maghiară a fost pereclitat după 1989, prin emigrarea masivă a populaţiei de origine germană. De această dată, în contextul aderării României la Uniunea Europeană, însăşi identitatea culturală naţională este pusă în joc, prin aducerea la acelaşi numitor cu celelalte ţări membre.

“Cred că acest termen, atât de vehiculat în ultimul timp, extinderea spre răsărit este destul de confuz şi că ar trebui să se vorbească mai curând despre o extindere în direcţie vestică. Ar trebui să se înţeleagă că aşa-zisul Est devine Vest, astfel încât să înţelegem că facem cu toţii parte din acelaşi grup. Sper ca România să-şi poată afirma identitatea care rezidă în complexitatea diverselor culturi şi curente, o complexitate compusă din mai multe aspecte unice. Ar fi deci foarte trist dacă vocea României s-ar amesteca într-un terci european, într-o identitate, de altfel mult contestată, şi pe care nimeni n-o poate denumi cu precizie.”

Problematica identităţii, Buth a tratat-o şi în ultima sa apariţie editorială, “Der weite Mantel Deutschland. Sprache und Identität”, româneşte - “Mantaua cea largă pe nume Germania”, apărută la Berlin, în anul 2001. Lucrările sale, printre care se numără nu doar cele dedicate liricii şi eseurilor, dar şi multiple recenzii de carte, au fost traduse până acum în mai multe limbi.