România – regatul muştelor

Sosit în ţară pe aeroportul Otopeni, antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, a fost aşteptat de doi procurori pentru a fi condus la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde i s-au prezentat acuzaţiile aduse împotriva sa în aşa-numitul dosar de mită „valiza”, în care Gigi Becali, patronul echipei Steaua Bucureşti, este acuzat că ar fi încercat să influenţeze rezultatul unui meci de fotbal din ediţia trecută a campionatului României. După doar câteva minute petrecute în sediul DNA, reacţia lui Victor Piţurcă a fost una bine temperată, antrenorul apărându-şi desigur interesele fără a folosi un ton înveninat. Însă o indignare cu miros de pucioasă şi putreziciune a cuprins întreaga lume şuie a fotbalului românesc, în care se învârt sume importante de bani. Gigi Becali, a afirmat făţiş că procurorii României sunt slujitorii preşedintelui Traian Băsescu. Dumitru Dragomir, parlamentar şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, şi-a susţinut colegul găsind asemănătoare scena de la aeroport cu practicile din perioada nazistă. Astfel de reacţii vehemente împotriva unui act absolut firesc al justiţiei vin aşadar din partea unuia dintre cei mai avuţi români, secondat de un parlamentar. Simptom elocvent pentru debilitatea autorităţii într-o ţară în care legea este folosită ca o armă, ci nu ca o instanţă superioară.

La celălalt capăt al spectrului social, undeva în judeţul Constanţa, un copil a fost bătut de alţi trei colegi, fiind batjocorit şi agresat sexual într-un scenariu desprins într-adevăr din universul lagărelor naziste. Vârstele celor patru sunt cuprinse între şase şi doisprezece ani. Într-o societate normală, acest comportament de grup este inexplicabil, însă în România cauzele sociale ale unei astfel de patologii abracadabrante pot fi rapid identificate. Comportamentul unui copil se structurează pe principiul pasiv al imitaţiei. La vârful lanţului social românesc am putut contempla ieri, şi nu pentru întâia oară, o violenţă verbală nejustificată a unor indivizi care au uzurpat rolul de modele în ochii populaţiei infantile a României. Efectul se multiplică de-a lungul căilor de transmitere a comportamentului social dezirabil, el ajungând la baza lanţului social într-o formă decenzurată şi amorală.

Rezultatul este grotesc şi duce cu gândul la universul descris de William Golding în „Împăratul muştelor”. Căci din nefericire, România continuă să fie o ţară în care singura lege funcţională este cea a instinctelor primare.