România, pe drumul bătucit al dictaturii

E C.T. Popescu un ziarist independent? A devenit. O spun fără ezitare, precizând că n-am motive să-l prețuiesc, personal. Și nu doar pentru că a susținut mineriada, la Adevărul, în anii 90, ori, mult timp, pe Ion Iliescu.

Ci și fiindcă e autorul unui inflamat editorial care, după discuția sa cu șeful meu de atunci, Emil Hurezeanu, mă ataca la persoană și mă înfiera cu mânie proletară și cu o violență rară, ca ”habotnic” și alte alea, pentru ceea ce în fond nu era decât o stângăcie de formulare într-un comentariu rostit la microfon, în care deplânsesem ”amnezia” istorică a unor intelectuali români.

Articolul lui și altele ale intelectualilor criticați de mine, cerând la cumpăna dintre milenii să fiu dat afară din slujbă, erau de o violență rară. Campania de presă care a urmat mi-a șocat familia într-atât, încât pare să fi provocat, ca reacție nemijlocită, îmbolnăvirea gravă a uneia din rudele mele apropiate. Care n-avea să-și mai revină după șoc.

Ceea ce nu înseamnă că niște jurnaliști, oricât de jalnici și neaveniți, nu-și pot ameliora sensibil prestația. Ori că nu trebuie apreciate unele din intuițiile și din luările sale de poziție tranșante, din epoca în care și-a îmbunătățit notabil prestația gazetărească.

Într-un peisaj mediatic îmbolnăvit de ”acoperiții” din redacții, de subvenții guvernamentale grase și de rețele practicând patronajul mafiot, mituitul, șantajul, clientelismul, nepotismul, traficul de influență și deturnarea de fonduri, C.T. Popescu e un ziarist care, la mașina de mințit poporul cu televizorul, a rostit până mai ieri, pe șleau, necesare adevăruri grave, dureroase.

Presă independentă necontaminată de acest peisaj face de pildă G4Media, care a scos pe covertă, credibil, așa-numitele drafturi privind viitoarele legi ale securității naționale.

Pe baza lor, la Digi 24, în fața lui Claudiu Pândaru, C.T. Popescu a avut dreptul, până de curând, să declare: ”Normal că partidul unic aflat la putere dorește, vis de veacuri al tuturor partidelor aflate la putere, să aibă serviciile în mână ca pe o unealtă”. Despre țelul legilor securității naționale el a spus: ”Scopul final este să redea SRI-ului funcția fundamentală a Securității, care nu era să se bată cu spionii străini (…). Nu. Obiectivul Securității era să controleze starea de spirit, opinia maselor, să identifice și să juguleze curentele împotriva regimului, respectiv regimului Ceaușescu.”

Ne-am întors în dictatura ceaușistă? E clar că suntem pe drumul spre un sistem autoritar, dacă nu și spre dictatura totalitară. Din analiza ziselor proiecte ale legilor siguranței a căror adoptare ar preconiza-o puterea, numită, adecvat, ”partidul unic PSDNL”, reiese că România tocmai își îngroapă definitiv și irevocabil puținul pe care, după epoca Dragnea îl mai avea în materie de democrație de tip occidental.

Căci potentații vor, se pare, să confere o autoritate practic neîngrădită, de poliție politică, serviciilor secrete și șefului lor, președintele, distrugând libertatea cu atât mai termeinic, cu cât au întărit pregătita tiranie și prin abuziva lege, recentă, care incriminează opinia politică. Altfel, proiectele de legi ale securității în discuție nu le-ar fi asigurat practic impunitatea agenților secreți, (care nu ar mai putea fi anchetați decât de procurori aleși pe sprânceană) și n-ar fi redus la zero capacitatea cetățenilor de a le refuza colaborarea chiar și celor mai ticăloși polițiști politici.

E meritul lui C.T. Popescu de a fi conturat riscurile existente pentru democrația română clar și fără echivoc, în iunie 2022, într-un studio, la un post tv de mare audiență, în condițiile unei Românii cu o presă independentă absolut marginală, cu o massmedia tot mai ispitită să recadă în metehnele ei de a cenzura la sânge, mutilând crunt jurnalismul din anii 30, 50 și 80 ai veacului trecut. Și de a se lăsa manipulată.

Pare că tocmai pentru această ”culpă”, a demontării greșelilor colegilor săi, ca și pentru obiceiul de rosti tranșant adevăruri jenante pentru dregători, C.T Popescu a fost ”terminat” ca analist și comentator al postului. El a anunțat că Digi 24 l-a concediat. Postul de televiziune ”a decis să înceteze colaborarea cu el, după emisiunea ”Cap Limpede” de vineri, 3 iunie”. În care rostise, între altele, și afirmațiile de mai sus.

Oricare ar fi motivele îndepărtării sale de la Digi 24 într-o fază în care glisarea României spre dictatură devine, în opinia mea, tot mai vădită, perceptibilă și, aparent, de neînfrânat, ea nu poate fi cotată, din unghiul libertății presei, al intereselor democrației și al valorilor europene, decât ca regretabilă și simptomatică pentru un peisaj socio-politic tot mai intolerant și refractar la libertate.

Nu cred că acest peisaj poate fi disociat net de ceea ce „GLOBSEC”, un think tank slovac independent, reliefa de curând, pe fondul războiului ruso-ucrainean, că se manifestă în România. Iată ”singura țară” (din estul și centrul Europei, nota mea) ”în care susținerea pentru orientarea geopolitică occidentală a scăzut de la 43% la 27% în ultimul an, 12% dintre chestionați fiind indeciși cu privire la cum anume ar trebui să se poziționeze țara din punct de vedere geopolitic.”

Nu mai puțin alarmant: peste o cincime din români crede că Putin ar fi avut dreptul să invadeze Ucraina vecină, o țară independentă, căreia Rusia îi garantase securitatea în 1994.

În fine, ”deschiderea către un tip de lider autoritar este în România de 60%, cea mai mare din regiune. Cât privește amenințările de securitate care îi preocupă pe români, cei mai mulți se îndoiesc de amenințarea din partea Chinei – 73%, ceea ce reprezintă o creștere de 37% față de 2020”, scrie Cristian Felea pe Contributors.ro, reluând investigația Globsec.

Cum e posibil ca 22% din români să nu realizeze tâlhăria și crimele comise de Rusia lui Putin? De unde această ceață groasă, autopăgubitoare în cel mai înalt grad, din capul unui segment nu doar amplu, ci și crescând al românilor?

Din tratamentul ignobil aplicat jurnaliștilor independenți. Din sindromul caprei vecinului. Din erodarea moralei, sfielii și cutumelor tradiționale. Din trădarea și lipsa de solidaritate a elitelor intelectuale și spirituale, ale caror tabere diverse se delectează sfârtecându-se mutual. Din tradițiile autoritare și totalitare ale culturii autohtone. Din corupția fanariotă pe care s-a grefat nomenclatura și cleptocrația postcomunistă. Din antimeritocrație și contraselecțiile unui veac.

Și fiindcă pe bază de fonduri europene e mult de furat, elita politică se grăbește, iată, să-și conserve privilegiile și să-și garanteze perpetuarea. Cum? Prin legi de ”securitate națională”, în fapt cleptocrată, ca și prin contracararea oricărei opoziții politice organizate și eficiente. Acesta este calea bătucită a dictaturii. România e împinsă spre ea.

S-a afirmat (întru dezamorsarea revoltei) că indignarea ar fi ”artificială”, că însuși președintele Iohannis a spus că proiectele legii siguranței naționale nu constituie ”propuneri legislative, ci drafturi” de origine neclară, ”scurse spre publicare și stârnire de isterie în presă”. Am auzit. Dar să mi se ierte scepticismul.

Între G4Media și președintele Grivco, omul care a dat-o afară pe Kövesi, a aruncat în aer un guvern reformist și tocmai a semnat legea incriminând opinia politică, oare pe cine să cred? Pe Grivco?