1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România - o victimă a crizei identitare europene?

Victor Iulian Tucă9 iunie 2008

„Raportul pe justiţie din luna iulie va fi unul critic dar nu va fi unul distrugător”, afirmă Cristian Pîrvulescu, preşedintele asociaţiei Pro-Democraţia.

https://p.dw.com/p/EG7N
Imagine: AP

Pîrvulescu este de părere că Uniunea Europeană să găseşte mai degrabă într-o incertitudine identitară, care face ca unele state membre să critice mai degrabă ultimii intraţi, România şi Bulgaria, decât să-şi rezolve gravele probleme ridicate de creşterea preţurilor şi imigraţie.

În acelaşi sens, surse din cadrul Comisiei Europene dau ca sigure neactivarea clauzei de salvgardare pe justiţie la raportul ce va fi prezentat la mijlocul lunii iulie.

Cristian Pîrvulescu susţine că Executivul de la Bruxelles este interesat într-o relaţie care să mulţumească România, fiindcă interesul Comisiei ar fi să promoveze reforma din şi nu să o blocheze, deşi presiunea unor state membre ar fi considerabilă. Această presiune asupra Comisiei ar fi contextuală, susţine preşedintele asociaţiei Pro-Democraţia, fiindcă Europa trece printr-o criză identitară acută. „Chiar dacă referendumul din Irlanda va fi unul pozitiv pentru Uniunea Europeană, situaţia rămâne fiindcă până la urmă Europa este o stare de spirit şi nu o construcţie instituţională. Instituţia va reuşi să conserve o serie de câştiguri ale ultimilor cincizeci de ani dar nu să dea un nou dinamism. În acest context foarte mulţi din vechii europeni se întreabă ce s-a întâmplat. În loc să-şi vadă propriile lor probleme dau vina pe noii veniţi.(…) victoria unui fascist în alegerile locale din Roma nu este rezultatul prezenţei românilor în Italia ci rezultatul unei incapacităţi de a se cu valorile democratice şi europene (…) Berlusconi este cunoscut pentru antieuropenismul său iar acest antieuropenism corelat cu conservatorismul religios ar putea să ducă până la urmă la un blocaj al Italiei dar şi al Uniunii Europene.

Oboseală europeană

Jose Manuel Barroso EU Pressekonferenz in Brüssel
Preşedintele CE Jose Manuel BarrosoImagine: AP

Această viziune este împărtăşită şi de alţi membrii ai Comisiei Europene care vorbesc de „oboseala” UE şi de lipsa unei viziuni coerente asupra viitorului Uniunii. „Comisia are de ce să se plângă atunci când vine vorba de nerezolvarea nici unui caz de mare corupţie în România dar asta nu va duce la activarea clauzei de salvgardare pe justiţie. Raportul din iulie va constata obiectiv ce nu s-a făcut şi va recomanda măsurile ce se impun dar atât”, arată un înalt funcţionar european.

Unele state membre se plâng de crimele, violurile şi tâlhăriile făcute de români pe teritoriile sale şi are vrea să scoată castanele din foc cu ajutorul Comisiei. În raportul din iulie, Comisia va putea cere României să nu le mai dea voie cetăţenilor cu cazier, pe o perioadă determinată de timp, să intre într-o altă ţară a UE”, a declarat un alt oficial european care a dorit să-şi păstreze anonimatul.