România și moneda comună

La Consiliul European din 25 iunie se va discuta, printre alte subiecte de mai mare stringență (Rusia, migrația din Mediterană), raportul Președintelui Comisiei despre buna guvernanță în zona euro. Potrivit unor informații scurse către presă va fi abordat la acest capitol planul convenit de cancelarul Angela Merkel și de președintele François Hollande privitor la o integrare mai avansată a țărilor euro. Ziarul Le Monde publicase, cu trei săptămâni în urmă, un extras din documentul pus la punct de cei doi lideri, cu ocazia summit-ului de la Riga din luna aprilie, care preciza că noutățile avute în vedere nu vor implica o revizuire a tratatelor.

Între timp, a fost făcut cunoscut un nou proiect franco-german mult mai ambițios. Într-un articol publicat simultan în mai multe ziare europene de mare tiraj, ministrul Economiei și Energiei din guvernul federal de la Berlin, Sigmar Gabriel și omologul său francez, Manuel Macron, au facut un apel pentru o integrare reală a zonei euro. În esență, ei propun un plan cu mai multe etape al cărui obiectiv final va fi crearea ”unui buget comun la scara zonei euro, fără de care uniunea noastră monetară ar fi lipsită de eficacitate”. În opinia celor doi politicieni aparținând deoptrivă familiei politice socialiste, bugetul comun ar putea fi construit, într-o primă fază, în cadrul ”planului Juncker”, care intenționează să atragă investiții de aproximativ 300 miliarde euro. Ar urma, de asemenea, să se creeze un sistem comun de asigurări de șomaj.

Bineînțeles, pentru români, întrebarea principală este ce loc se rezervă țărilor non-euro. Într-un interviu din Journal du dimanche (JDD) du 31 mai, Emmanuel Macron spunea fără echivoc: ”Trebuie să acceptăm ideea unei Europe cu două viteze, a unei uniuni solidare și totodată diferențiate. Există o istorie a celor 28 și o alta a celor 19 (…) Europa celor 28 trebuie să fie mai simplă, mai clară mai eficace și să continuie să avanseze în domeniul digital și în cel energetic. În schimb zona euro, în calitatea ei de avangardă, trebuie să aspire la mai multă solidaritate și integrare: un buget comun, o asumare solidară a datoriilor și o convergență fiscală.”

Ideea Europei cu două viteze are deja o anumită vechime, dar ea nu a fost abordată public de politicieni decât sporadic și într-o manieră aluzivă. Au fost publicate în schimb mai multe proiecte elaborate de intelectuali din domeniul științelor sociale, care au atras atenția asupra imposibilității unei zone euro lipsită de pârghii fiscale. Să le amintim doar pe cele mai importante. În Germania, Grupul Glienicker publica, în octombrie 2013, un text amplu intitulat ”Către o uniune a zonei euro” care făcea un apel către liderii politici germani să nu adopte politica struțului și să preia inițiativa reformelor. În esență, Grupul Glienicker respingea punerea în comun a datoriilor, recomandând o politică de responsabilizare a debitorilor. Cu toate acestea se propunea crearea unui mecanism de transfer controlat de fonduri către țările aflate în criză: ”În acest punct ar trebui să intervină solidaritatea Uniunii și mai ales față de cetățenii ei. Atunci când în Grecia, Portugalia, sau în Spania o întreagă generație este privată de șansa de a duce o viață productivă, problema nu mai e grecească, portugheză sau spaniolă: ea ne privește pe toți în calitate de cetățeni europeni”.

În replică la acest proiect liberal, dar preocupat totuși de solidaritatea reală între țările participante, mai mulți intelectuali francezi printre care deja faimosul economist Thomas Piketty, au publicat ”Manifest către o uniune politică a zonei euro” care propunea o solidaritate totală, fără subterfugii: ”Convingerea noastră este că singurul mod în care putem depăși criza este să punem în comun datoriile țărilor din zona euro. În absența acestei reciprocități, speculațiile asupra dobânzilor vor continua la nesfârșit”.

Ambele proiecte au în vedere o integrare politică și instituțională care pretinde crearea unui Parlament al zonei euro. Germanii din Grupul Glienicker făceau și această precizare legată de țările non-euro: ”Oricare va fi modelul ales, țări ca Polonia, dacă decid să adopte moneda comună în viitorul apropiat, ar trebui să participe la negocierile privind Tratatul asupra euro încă de la bun început”.

Marea noutate este că subiectul Europei cu două viteze a devenit astăzi o preocupare asumată la nivel politic. Daca în trecut doar un ministru mai ferm ca Wolfgang Schäuble mai spunea câteva ceva despre o integrare avansată, acum cele mai înalte figuri ale politicii germane și franceze atrag atenția că timpul reformelor a sosit.

Consecințele sunt numeroase. Chiar daca nu va fi nevoie să se creeze un parlament distinct, Comisia nu ar mai putea lucra în același timp cu toți membrii. În interviul de joi de pe France Info, Emmanuel Macron preciza, referindu-se la participarea Marii Britanii: ”Va trebui să simplificăm, 28 de comisari e prea mult”.

România este una dintre țările la care Grupul Glienicker făcea trimitere la finalul manifestului său. Atâta doar că aici, de la declanșarea crizei, entuziasmul pentru euro nu mai este la fel de puternic. Au apărut tot mai multe temeri legate de competivitate, devenind tot mai clar că pentru o țară ca România, cu atâtea vulnerabilități, este important să știe de pe acum care va fi modelul de integrare care va fi ales. Căci în varianta unui model liberal (favorizat de Germania), care pune accent pe disciplină și competitivitate, ar fi poate mai bine ca România să aștepte.

Recent, în cadrul unei conferinţei regionale organizate de Euromoney, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu spunea: ”Avem multe de făcut pentru a adera la euro la momentul potrivit. (...) România îndeplineşte toate cele patru criterii de la Maastricht, dar marea provocare este să asigurăm stabilitatea acestora în timp. Viitoarea misiune a politicilor economice este să păstreze echilibrele macroeconomice dobândite cu atât de multe eforturi, concentrându-se pe reformele structurale”.

Președintele Klaus Iohannis a lansat deja o serie de consultări pe tema monedei comune anunțând că intenționează să obțină un punct de vedere consensual. Dar deocamdată nu putem consemna nicio opinie demnă de luată în considerare. La vârful partidelor domină o poziție neclară și temătoare să nu greșească. Impresia noastră este că partidele nu au curajul să asume un punct de vedere clar (nu e nicio noutate) și că îl lasă pe Mugur Isărescu să pregătească terenul pentru o amânare.