Roșia Montană în patrimoniul UNESCO | România | DW | 27.07.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

UNESCO a introdus Roşia Montană pe lista obiectivelor protejate mondiale. O istorie plină de controverse a precedat această decizie. Și tensiunile sunt departe de a se fi încheiat.

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a confirmat - fără amendamente sau comentarii suplimentare - recomandarea Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor privind înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol. UNESCO recomandă experților să facă o vizită în zonă, pentru recomandări și controale, astfel încât „să fie întreruptă cât mai rapid autorizația pentru exploatare minieră”.

Specialiștii care au analizat dosarul sunt de acord că situl „Peisajul cultural minier Roșia Montană reprezintă cel mai mare și relevant exemplu de minerit subteran aurifer din lume, datând din perioada ocupației romane a Daciei”. Roșia Montană se alătură altor obiective din România care fac parte din patrimoniul cultural universal: Delta Dunării, bisericile din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș, satele cu biserici fortificate din Transilvania, centrul istoric din Sighișoara sau cetățile dacice din munții Orăștiei.

Primarul din Roșia Montană nu a primit cu prea mult entuziasm decizia comitetului UNESCO, luată în această dimineață la Fuzhou, în China. Într-o intervenție la Digi 24, Eugen Furdui a sugerat că măsura ar condamna regiunea la sărăcie: „Nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Se blochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur și argint din Europa. Restaurarea, modernizarea oricărui imobil pe care îl deții necesită avize speciale și birocrație multă”, a comentat primarul, precizând că „ne doream să fie introduse în patrimoniul mondial UNESCO obiectivele principale, adică centrul istoric și galeriile romane”.

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a salutat decizia și spune că Roșia Montană „trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului”.

Toate părerile care se bat cap în cap

Dosarul Roșia Montană este o altă mostră a modului în care este administrată și funcționează România. De-a lungul a aproape două decenii s-au vehiculat atâtea variante - atât dinspre cercurile oficiale cât și din zona dezbaterilor publice - încât publicul larg și care nu se afundă în detalii nici măcar nu a mai știut ce să mai înțeleagă. Practicile politice de la București au reușit să aștearnă îndoială asupra oricăror dovezi. De atâtea ori, documentele fluturate în spațiul public au fost fie trunchiate, perpetuându-se dezinformări prin omisiune, fie chiar false. Anumite canale media s-au organizat în avocați ale părților și transmit insistent pasajele care favorizează cumpărătorii de publicitate, anulând orice acces la publicul captiv al vocilor alternative. Iar când acestea se insinuează totuși în monolog sunt acoperite cu cotcodăceli și praf logoreic care nu are nici o legătură cu regulile dialogului sau cu argumentația, ci se limitează la volum și derizoriu.

Roşia Montană

Roşia Montană

Situația asta de confuzie în jurul dosarului Roșia Montană este încă dominantă. Ministerul Finanțelor, condus până de curând de Alexandru Nazare, avertiza - confidențial - Ministerul Culturii că România va trebui să plătească despăgubiri firmei Gabriel Resources, între 500 de milioane și trei miliarde de dolari. Dacă și cât anume ar fi aceste despăgubiri ar trebui să decidă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Comerciale (ICSID). „Este o minciună de la un capăt la altul”, a replicat Mihai Goțiu, fostul parlamentar USR care a militat de-a lungul anilor pentru protecția sitului de la Roșia Montană, despre care spune că este inclus pe Lista Monumentelor Istorice, atât subteran cât și suprateran, încă din 1992, înainte ca Gabriel Resources să aibă vreo licență de extracție și chiar „înainte ca această companie să existe”. Clasarea UNESCO, mai precizează Goțiu, „nu aduce nimic suplimentar juridic față de ceea ce exista deja în legislația din România”. Singurul avantaj pentru sit este accesul mai simplu la finanțări pentru conservarea patrimoniului.

Și dacă ar fi într-adevăr așa, că firmei canadiene i-a fost promis zăcământul încălcându-se legislația, cu certitudine nu statul român ar trebui să fie bun de plată, nu fiecare român, ci acei indivizi care au profitat de influența pe care au deținut-o temporar și au făcut abuz de putere și funcție, ignorând regulile și îndatorând cetățenii și bugetul public cu o ipotetică sancțiune pecuniară.

Aurul moților, de la romani la Soros și Steinmetz

La Roșia Montană, volumul total de resurse minerale este de 365 de milioane de tone. Rezerva de aur este estimată la peste 300 de tone, din care aproape 250 ar putea fi exploatate. Pentru comparație, România are rezerva națională de aur de puțin peste 100 de tone, în timp ce a Ungariei este de aproape 95 de tone (iar Budapesta speră ca aurul Apusenilor să rămână în subteran și, mai mult, ziarul proguvernamental ungar Magyar Nemzet scria luni că acel subteran este „pământul natal”).

La aur, în zona Roșia Montană se adaugă 1600 de tone de argint. Conform unui fost geolog șef de la Roșia Montană, Aurel Sântimbrean, acolo se mai află și alte zăcăminte la mare căutare: platină, titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu si wolfram.

Exploatare minieră încă din vremea ocupației romane, Roşia Montană a fost inclusă în patrimoniul imperiului Austro-Ungar în anul 1906. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a explicat, la televiziunea publică, luna aceasta, că obiectivul a rămas în lista monumentelor istorice din patrimoniul naţional românesc și după anii 1990, așadar și atunci când a fost fondată Roșia Montană Gold Corporation, societate cu capital mixt formată din firma canadiană Gabriel Resources și compania de stat Minvest Roșia Montană SA (fosta Regia Autonomă a Cuprului Deva), în 1997. În 1995, partea română anunțase, de fapt, că vrea un partener extern pentru a exploata steril și a obține metale prețioase din iazurile de la Roșia Montană. Conform Rise Project, la data anunțului, licitația fusese deja atribuită unei firme fondate de un personaj suspectat ca fiind fost colaborator în Australia al Securității ceaușiste, Vasile Frank Timiș, din Borșa. După ce procurorii români au descoperit tot felul de nereguli în acțiunile RMGC și ale sale personal, inclusiv exploatarea ilegală a zăcămintelor din Apuseni, Timiș și-a predat afacerea - lui Beny Steinmetz.

Este vorba despre omul de afaceri israelian condamnat în Elveția pentru mituirea unor funcționari din Guineea, iar în România pentru retrocedarea ilegală a fermei Băneasa și a pădurii Snagov. Numele lui apare și în numeroase dezvăluiri din dosarele Panama, între acestea, războaie murdare pentru compromiterea rivalului George Soros, prin metode ce țin inclusiv de spionajul cibernetic. De fapt, Steinmetz este acuzat că ar fi angajat firma Black Cube, care a spionat-o pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kövesi. Același Black Cube a făcut treburi murdare pentru Steinmetz și în Guineea, unde omul de afaceri urmărea să obțină drepturi de exploatare a unor zăcăminte de fier. 

De altfel, Steinmetz nu a ascuns niciodată că este în război cu Soros. Relațiile dintre Steinmetz și strategii de serviciu ai PSD-ului condus de Liviu Dragnea sunt notorii. Așa că numai cine n-a vrut să accepte nu a înțeles ce căuta fantoma lui Soros în jocurile politice din România. De altfel, chiar și în aceste zile, cei care susțin RMGC continuă să invoce „dedesubturile statului paralel”. Asul din mânecă al celor care vehiculau jumătăți de informații venea chiar de la Budapesta, acolo unde ideea că „aurul transilvan” este de fapt al Ungariei este în permanentă actualitate. Irelevant că Soros este, și la Budapesta, proiectat drept dușmanul de moarte al intereselor naționale, căruia doar fermitatea regimului Orban Viktor poate să îi țină piept.

Averi colosale din nimic

După doi ani de la înființare, adică în 1999, RMGC avea să obțină concesiune de exploatare pentru aurul și argintul de la Roșia Montană. Licența o primește, practic, fără licitație, Minvest. În 2000, RMGC se angajează să plimbe prin lume oameni din Guvern și din Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pentru instruire și prezentarea altor obiective deținute. O poveste care elegant se numește trafic de influență și generează incompatibilitate iar popular i se spune șpagă.

Protestele din 2013

Protestele din 2013

În 2002 este elaborat un plan de urbanism general, după care canadienii încep să cumpere proprietăți la Roșia Montană, și pornește un proiect de strămutări. Evaluarea de impact asupra mediului este blocată și reluată în mai multe rânduri, apoi, după săptămâni de proteste de stradă ale adversarilor proiectului desfășurate în toamna lui 2013, Parlamentul se opune modificării Legii Minelor. Cunoscătorii scenei politice românești spun că atunci s-a produs prima ruptură din USL, după ce o parte din liberali nu au fost de acord cu încercarea Guvernului Ponta de a trece Legea Minelor cu amendamente favorabile RMGC. Tot atunci, Victor Ponta a fost perceput de grupurile de interese care îl susținuseră drept incapabil să „livreze” ce a promis, să își onoreze angajamentele și să își plătească datoriile.

În toți acești ani în care nu a putut exploata nimic în Apuseni, Steinmetz nu a avut, de fapt, nimic de pierdut. Afacerea preluată de la Timiș nu a mers în pierdere. Dimpotrivă. Pe lângă speranța că va găsi o instanță care să oblige statul român să-l despăgubească mai multe miliarde de dolari pentru nimic, Steinmetz mai deține un atu virtual: o hârtie care-l atestă proprietar al unor rezerve masive și neexploatate, deci intacte, de metale rare listate la bursele de specialitate. Omul de afaceri câștiga prin așa-zise tranzacții în lipsă.

Procesul intentat de compania canadiană în iunie 2017 la ICSID, tribunalul Băncii Mondiale, pentru pierderi de 4,4 miliarde de dolari a fost admis parțial, în 2019, după ce instituția de arbitraj a fost de acord cu petițiile depuse în 2018 de localnici și organizații de mediu în opoziție la exploatare.

Un dosar care frige politicienii

Dosarul Roșia Montană a fost trimis la UNESCO de ministrul Culturii din Guvernul Cioloș, Corina Șuteu, în ultimele zile de mandat. În 2018, Guvernul Dăncilă a solicitat amânarea dosarului iar Comitetul UNESCO este de acord, cu mențiunea că acesta trebuie retrimis în maximum trei ani, altfel recomandarea de înscriere va expira. O face, în ianuarie 2020, Guvernul Orban, care, fără să își asume concret procedura ca pe un obiectiv politic, a reluat procedura pentru UNESCO. Presa a speculat că s-ar putea ca dosarul să fie retras de Cabinetul Cîțu până la încheierea procesului de arbitraj dintre statul român și RMGC; iar USR-Plus ar fi amenințat că își va retrage miniștrii dintr-o eventuală ședință de Guvern, pentru ca PNL și UDMR să își asume amânarea unei noi clasificări din partea UNESCO.
În final, dosarul a fost programat pentru sesiunea UNESCO din 24-27 iulie și urma să fie discutat duminică, apoi luni și, la final, astăzi, cu recomandarea de includere simultană în Lista Patrimoniului Mondial și în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

Tot acest subiect de cursă lungă, obositoare și costisitoare are însă un învins categoric și fără posibilități de recurs: localnicii din Apuseni, moții de la Roșia Montană. Lor, deopotrivă guvernanții pro și contra RMGC le-au promis prosperitate. Nu au făcut însă nimic. Nici o strategie, nici o investiție, nici o perspectivă. Roșia Montană este o mini-Românie pe o coastă de deal sub care zace aur, dar care suferă de foame.

Vă mai recomandăm