1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rezultatele finale ale alegerilor din Zimbabwe se lasă aşteptate

Claus Stäcker/ Maria Pascu1 aprilie 2008

În alegerile care s-au desfăşurat în Zimbabwe, opoziţia pare a avea un uşor avantaj faţă de partidul de guvernământ al preşedintelui Robert Mugabe, dar până în prezent au fost numărate doar jumătate din voturi

https://p.dw.com/p/DYYD
Liderul opoziţiei, Morgan Tsvangirai, va fi contracandidatul actualului preşedinte, Robert Mugabe, în al doilea tur al alegerilor prezindenţialeImagine: AP

Alegerile generale din Zimbabwe s-au desfăşurat în urmă cu două zile, însă rezultatul final al scrutinului este încă necunoscut iar Comisia electorală centrală, ZEC, publică rezultatele parţiale „cu picătura”.

Procesul foarte lent de numărare a voturilor este aspru criticat de observatori şi stârneşte suspiciune printre membrii partidelor candidate.

"Începem să ne mirăm – la ce este bună o numărare rapidă a voturilor în secţiile de votare dacă rezultatul final este publicat abia după câteva zile. Situaţia este frustrantă atât pentru populaţia ţării cât şi pentru observatorii care au venit de departe pentru a fi martori la acest eveniment istoric”, a declarat şeful misiunii de observatori parlamentari pan africani, Marwick Khumalo.

Mulţi participanţi la vot s-au întors acasă duminică fiind convinşi că opoziţia este câştigătoarea alegerilor, însă nici astăzi – la două zile după scrutin – rezultatele oficiale nu au stabilit un câştigător.

Potrivit Comisiei electorale centrale, lupta dintre între partidul de guvernământ, ZANU-PF, şi opoziţie este foarte strânsă. După numărarea voturilor în 90 din cele 120 de districte electorale, partidul de guvernământ a obţinut 43 de mandate în parlament iar partidul de opoziţie, MDC, 41.

În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, Comisia electorală centrală a publicat de asemenea rezultate parţiale. Atât opoziţia cât şi mai multe organizaţii civile au numărat în paralel voturile din scrutinul prezidenţial – acţiune aspru criticată de reprezentanţii preşedintelui Mugabe.

„Trebuie să fim liniştiţi şi să aşteptăm rezultatele oficiale. Comisia electorală lucrează cu atenţie şi verifică toate voturile. Desigur că partidul de opoziţie este neliniştit pentru că trebuie să facă faţă presiunilor din afară. MDC trebuie să slujească stăpânilor din afara ţării şi să proclame haosul. Noi observăm cu atenţie toate activităţile opoziţiei şi nu vom permite o repetare a evenimentelor din Kenia”, a declarat vece-ministrul pentru informare, Bright Mationga, făcând referire la escaladarea prin violenţă a conflictului dintre opoziţie şi executiv în urma alegerilor din Kenia.