Revoluţie în spionaj şi în gândirea militară

Nu toate serviciile secrete din lume fac poliţie politică precum infecţii securişti ai lui Ceauşescu şi armata lor dezgustătoare de turnători - care continuă şi ea să fie la lucru şi să încerce, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să-i discrediteze pe adepţii lustraţiei, reformelor şi democratizării autentice.

Dar de la fericita debarcare a Ceuşeştilor s-au schimbat în lume multe. Au izbucnit, odată cu terorismul islamist, aşa-numitele războaie asimetrice. A apărut apoi ameninţarea nucleară reprezentată de un regim iranian pe cât de ambiţios pe atât de iresponsabil, care sponsorizează terorismul pretutindeni în Orientul Mijlociu şi a ameninţat deschis cu genocidul alt stat membru al Naţiunilor Unite. În fine, s-a ivit pericolul crescând ca varii grupări teroriste să-şi procure arme de distrugere în masă.

În replică, gândirea militară s-a revoluţionat în ultimele două decenii, nu în ultimul rând în domeniul serviciilor secrete. Spionul contemporan s-a văzut constrâns să se adapteze societăţii informaţionale şi globalizării şi să devină, între altele, şi hacker.

Recent, autorităţile iraniene au admis că instalaţiile nucleare ale Teheranului au devenit ţinta unui atac cibernetic. Purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei iraniene a recunoscut contaminarea laptop-urilor unor salariaţi ai centralei atomice de la Busher şi a susţinut că agresiunea ar constitui parte a unui complot occidental menit să provoace deraierea programului nuclear al ţării.

Acelaşi oficial a mai declarat că acest atac nu va determina Iranul să-şi abandoneze programul nuclear. Autorităţile iraniene anunţaseră anterior că au amânat intrarea în funcţiune a reactorului de la Busher, dar au afirmat că acesta amânare s-ar datora altor cauze decât infectării sistemelor centralei.

În cauză este un virus de-un tip şi de o virulenţă fără precedent, numit Stuxnet. Conform experţilor, e vorba de un program de-o maliţiozitate neegalată în istoria ciberneticii în măsura în care nu se mulţumeşte să fure informaţii ori să distrugă, ci preia controlul asupra unor întregi sisteme industriale, în speţă asupra structurilor lor de supraveghere şi achiziţie de date.

Acest virus complex, introdus în sisteme prin intermediul unui stick de memorie, a infectat nu doar computerele specialiştilor iranieni. Afectate sunt şi varii sisteme industriale din Indonezia, India şi SUA.

Nu se ştie cu precizie cine anume a elaborat acest program, dar potrivit site-ului companiei Symantec Corp., micul grup de experţi în informatică aflat la originea lui, pare a fi susţinut şi finanţat de un guvern.

În Iran, Stuxnet, proiectat se pare să atace cu predilecţie produse ale concernului Siemens, îşi face de cap de un an, conform declaraţiilor lui Hamid Alipour, şeful Companiei Iraniene de Tehnologie Informaţională.

Potrivit unor informaţii vehiculate de presa occidentală, acelaşi virus a contaminat şi centrala iraniană de la Natanz, unde se îmbogăţeşte uraniul, procedeu necesar fabricării de bombe atomice.

Indiferent cine se află îndărătul acestei operaţiuni, e clar că importanţa arsenalelor cibernetice a dobândit în ultima vreme dimensiuni cu totul ieşite din comun. Un pericol clar este proliferarea lor. Un articol apărut recent în ziarul israelian Jerusalem Post saluta prezumtiva sabotare a reactoarelor iraniene, dar lansa şi un avertisment de bun simţ. Atacul căruia par să-i fi sucombat centralele nucleare iraniene s-a efectuat cu ajutorul unei arme care, aşa formidabilă cum e, poate, la rigoare, la fel de bine, să fie folosită împotriva constructorilor ei. Esenţial rămâne, ca atare, ca statele democratice de tip occidental să-şi păstreze superioritatea tehnologică astfel încât să-şi elimine vulnerabilităţile virtuale şi să poată face faţă oricărei agresiuni informaţionale de sorginte teroristă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu