Republica Moldova la un an de pandemie | Moldova | DW | 15.02.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Coronavirus

Republica Moldova la un an de pandemie

În interviul acordat DW, dr. Adrian Belâi, șeful Departamentului de anestezie și terapie intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă de la Chișinău, vorbeşte de provocarea pandemiei pentru sistemul medical.

Pandemia de COVID-19 a luat prin surprindere întreaga omenire, zdruncinând sistemele de sănătate, economiile mondiale și agendele sociale ale tuturor statelor. Pentru Republica Moldova această pandemie s-a soldat, în primul rând, cu o statistică dramatică de infectări, dar și cu o criză medicală și economică fără precedent. Ultimele date arată că, la un an de la debutul pandemiei, în Republica Moldova au fost înregistrate circa 160.000 de persoane infectate, inclusiv 15.000 de angajați medicali și peste 3.600 decese, dintre care 75 medici și asistenți.

Actualmente, Chișinăul așteaptă primele loturi de vaccin anti COVID-19 în speranța că, odată cu vaccinarea, se va ameliora situația epidemiologică și se va diminua presiunea pe sistemul medical. Care este acum starea sistemului medical din Republica Moldova, cum au rezistat medicii la provocările pandemiei și care le sunt în continuare așteptările? Despre acestea DW a discutat cu unul dintre medicii din prima linie, doctorul și profesorul universitar Adrian Belâi, șef al Departamentului de anestezie și terapie intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă.

DW: Acum un an, COVID-19 a ajuns și în Republica Moldova, punând cea mai grea presiune în primul rând pe sistemul de sănătate, șubred și așa. Ce a însemnat pentru dvs. personal această pandemie, dar și pentru sistemul medical din țara noastră?

Adrian Belâi: Pentru sistemul medical pandemia de COVID-19 a însemnat o mare provocare și o necesitate de adaptare rapidă la situație. În primul rând, au fost făcute niște estimări greșite referitor la durata pandemiei. Primele impresii au fost că va dura câteva luni, după care vom scăpa și totul se va termina. O altă provocare a fost că primele linii, care au intrat în luptă cu maladia, au fost repede epuizate de capacități, astfel încât a fost nevoie de antrenat alți specialiști medicali pe lângă cei de boli infecțioase sau cei din terapie intensivă.

Celelalte provocări au fost legate de asigurarea echipamentului de protecție individuală, de găsire a schemelor de tratament, care au fost asociate cu reducerea mortalității și a cazurilor severe. Până în prezent, majoritatea tratamentelor existente nu pot controla până la capăt formele severe și critice de boală. De asemenea, a fost pusă la grea încercare asigurarea logistică și neîntreruptă cu medicamente. Consumul unor categorii, ca de exemplu anti-coagulantele, a crescut de zeci de ori.

În ceea ce mă privește, această pandemie a însemnat activitate non-stop, foarte solicitantă și pe mai multe fronturi, deoarece funcţia de șef de departament, pe lângă consultarea pacienților și doctorilor, înseamnă și management, asigurarea logisticii, organizarea activității, standardizarea tratamentelor etc. De asemenea, o mare parte a activității mi-am dedicat-o cercetării, sistematizării informației, consultanței și expertizei pentru Ministerul Sănătății etc. Aceste supra-solicitări evident că au un impact psihologic, dar și asupra stării generale de sănătate.

Care, în opinia dumneavoastră, au fost cele mai complicate perioade ale pandemiei?

Eu aș distinge două perioade cele mai grele. Prima a fost în primele săptămâni de pandemie, deoarece frica era destul de mare și nu știam cu ce avem de-a face. Nu aveam experiență în măsurile de protecție. Și atunci trebuia să facem față unui inamic necunoscut. De asemenea, tratamentele inițiale s-au dovedit a fi ineficiente. Astfel, anume perioada de adaptare, de constituire a principiilor de lucru, care a durat aproximativ două luni, a fost extrem de dificilă. A doua perioadă a fost sfârșitul lunii august și a durat până în octombrie 2020, care s-a caracterizat prin solicitarea extremă a capacităților umane și spitalicești din cauza fluxului mare de pacienți. Întregul personal practic era epuizat fizic. De asemenea, am fost nevoiți din cauza insuficienței de locuri să refuzăm internarea unor pacienți.

Acum iarăși vedem un progres al numărului de cazuri de infectare, iar în acest moment capacitățile noastre sunt la limită. De aceea, avem o situație asemănătoare cu cea din toamnă.

Republica Moldova a avut o perioadă dură de restricții doar în primăvară. Credeți că a fost suficient sau autoritățile ar fi trebuit să vină cu o altă abordare?

Îmi vine greu să răspund la această întrebare pentru că, pe de-o parte, întotdeauna se poate face mai mult. Pe de altă parte, eu nu aș dori să aduc critici, deoarece și eu la rândul meu pot primi critici, pentru că şi lucrurile făcute de mine puteau fi făcute mai bine.

Dacă ne uităm la cum au reacționat alte state, vedem că au fost implementate mai multe modele, cum ar fi cel suedez, german sau cel din SUA, însă acele modele care erau lăudate la început pentru eficiență foarte înaltă, s-au dovedit a fi un eșec. Astfel, indiferent de abordarea luată, toate țările au fost afectate serios. O parte s-au adaptat mai rapid, altele continuă încă, printre care și noi. Pe de altă parte, cu trei sau patru luni în urmă, a fost realizat un audit al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a evaluat pe diferite domenii, sub-specialități și pe numeroase criterii, cum a răspuns R. Moldova la pandemie, un exercițiu la care am participat și eu. Încă nu cunosc rezultatele exacte, dar din discuțiile cu evaluatorii, țara noastră nu s-a prezentat cel mai rău, chiar și comparativ cu țările din regiune.

Câte cazuri de infectări cu COVID-19 au fost înregistrate în spitalul în care activați? Cum au fost tratați - după protocoale proprii sau cele internaționale?

Prin ordinul Ministerului Sănătății, Institutul de Urgență, în rând cu alte spitale de nivelul III, a fost desemnat să se ocupe de cazurile grave și critice. Respectiv, noi primim în majoritatea cazurilor pacienți foarte gravi, care vin din alte spitale din Chișinău sau din raioanele republicii. Avem o medie de 5-7 pacienți pe zi în secția de reanimare, ceea ce este destul mult. Dar avem și 40-45 de pacienți, care sunt tratați zilnic, ceea ce, tot pentru o unitate de terapie intensivă, este mult. În spital se află atât pacienți la terapie intensivă, dar și cei care continuă tratamentul în secții obișnuite, reprofilate. Astfel, avem peste 120 de pacienți tratați zilnic. Noi am avut primul pacient pe 30 martie 2020 și am tratat până acum aproximativ 1550 de pacienți numai la terapie intensivă și suntem primii la acest capitol din țară. Niciun alt spital nu are o așa capacitate de a trata pacienții critici.

Dacă vorbim despre protocoalele de tratament, a existat prima versiune, provizorie, adaptată, a protocolului. De fapt, la momentul actual, toate protocoalele sunt provizorii, deoarece cunoștințele evoluează rapid şi se testează foarte multe preparate. Noi ne bazăm pe protocolul clinic național, care este luat ca bază pentru cel instituțional, iar mai apoi facem protocolul locului de muncă. Și aici nu ne încadrăm totalmente în protocoale standard, deoarece suntem un centru universitar și de cercetare. Astfel, dacă noi ne-am ține doar de un protocol nu am progresa. De asemenea, noi aducem o contribuție în identificarea noilor metode de tratament. Colaborăm cu medicii care activează în condiții similare în Franța, Germania, Israel, România, și aflăm direct care tratamente sunt eficiente și care nu, adaptând protocolul locului de muncă la cel german sau francez.

Există actualmente echipament medical și medicamente suficiente în țară? De ce unii pacienți totuși sunt nevoiți să se trateze pe cont propriu?

Dacă vorbim de spitalul în care activez, pot spune că am fost relativ favorizați, deoarece suntem un spital unde se internează pacienți foarte gravi din toată republica. Dacă la început nu am fost aprovizionaţi în proporție de 100%, deja de mult timp problema asigurării echipamentelor medicale nu se mai pune. Sunt rezerve suficiente. Dacă vorbim de medicamente, acestea, la fel, sunt suficiente. Noi monitorizăm situația și când un stoc se apropie de sfârșit, ne străduim să anticipăm și să găsim medicamente, iar când ele lipsesc, să găsim unul analog.

Republica Moldova se află printre ultimele țări care vor primi vaccinul anti COVID-19. Există deja un plan de vaccinare și o campanie de informare a populației, în contextul în care în societatea noastră încă mai persistă negarea acestui virus și rezistența față de vaccinare?

Bineînțeles. Avem deja un centru de comunicare și coordonare, organizat de Ministerul Sănătății, care se ocupă de informarea foarte intensivă a cadrelor medicale. Pe de altă parte, se pregătește o campanie de informare corectă a populației, pentru a-i convinge că vaccinarea este o măsură indispensabilă pentru controlul epidemiei. De asemenea, acest centru se ocupă de asigurarea logistică și pregătirea pentru campania de vaccinare.

Deși a trecut un an de pandemie și, practic, în fiecare familie sunt persoane care s-au infectat cu coronavirus, colegi sau prieteni, totuși o bună parte din societate continuă să nege existența virusului sau îi subapreciază gravitatea. De ce se întâmplă asta și ce ar trebui să facă autoritățile ca să sensibilizeze populația?

Din punctul meu de vedere este greu explicabil de ce, deocamdată, o parte minoritară din populație nu conștientizează pericolul acestei boli. Practic nu există familie să nu fi pierdut vreun prieten sau rudă apropiată. Aceste evenimente tragice au vizat pe fiecare. Probabil, indiferent de circumstanțe, vor exista persoane cu opinii contradictorii, pe care nu le va convinge nimic. Am avut situații paradoxale, când persoana diagnosticată cu COVID-19 ajungea în secția de reanimare și nici atunci nu credea, spunând-ne că i-am pus o diagnoză incorectă. În așa situații niciun argument nu funcționează. Dar eu cred că trebuie să ne axăm pe responsabilitatea colectivă.

Vă mai recomandăm