Reprezentantul noii generații: Dacă vom reuși să ne mobilizăm, în următorii 30 de ani vom parcurge pașii pe care i-am ratat până acum | Moldova | DW | 25.08.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

REPUBLICA MOLDOVA: 30 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ

Reprezentantul noii generații: Dacă vom reuși să ne mobilizăm, în următorii 30 de ani vom parcurge pașii pe care i-am ratat până acum

30 de ani de independență a Republicii Moldova prin prisma a două istorii umane.

A apărut pe lume într-o țară nouă, în anul 1991, când Republica Moldova încerca să se elibereze de trecutul sovietic și să demonstreze întregii lumi că se poate. N-a auzit propaganda sovietică, dar a crescut cu dezamăgirile părinților, care încă mai trăiau cu amintirile fostului regim. Este Dumitru Jomir, un tânăr jurnalist de la Chișinău, eroul celei de-a doua istorii pe care DW a realizat-o cu ocazia celor 30 de ani de la declararea independenței.

DW: Care sunt cele mai timpurii amintiri legate de ziua independenței pe care le păstrezi în memorie?

Dumitru Jomir: Din păcate, în orașul Călărași, unde m-am născut, nu se prea sărbătorea Ziua Independenței. Îmi aduc aminte că pe stâlpii de pe străzile principale erau agățate stegulețe tricolore. Tot din copilărie îmi mai amintesc că, atunci când eram la bunici, se auzea radioul, care transmitea discursuri, unele înregistrări din 1991.

DW: Cum se cultiva la copiii de atunci spiritul patriotic? De exemplu, în școală sau în familie?

D.J.: Îmi aduc aminte că tata și mama mă întrebau: „Unde tu trăiești?”. Țin minte că ei îmi spuneau că acum suntem un stat aparte, un stat independent, iar cândva am fost în Uniunea Sovietică. În familie nu mi s-a băgat picătură cu picătură că suntem independenți, dar am avut o discuție despre independență. Tot părinții îmi spuneau că acum suntem pe cont propriu și acum totul depinde de noi. Părinții mei au fost marcați de tranziția de la ruble la valuta națională și de problema devalorizării banilor, când 10000 de ruble au devenit 10 lei. Această chestie i-a afectat și ei au început să zică că deja nu se mai poate avea încredere în stat.

DW: Tu ai învățat în alt sistem. Ai mers la grădiniță, școală, universitate. De ce până la urmă nu există la noi un spirit patriotic dezvoltat?

D.J.: Eu îmi iubesc țara. Îmi place, vreau să trăiesc și să îmi cresc copiii aici. Dar, pe măsură ce copilul meu crește, am anumite rezerve. Mă gândesc dacă acest mediu e potrivit pentru fetița mea sau nu. Eu cred că profesorii, inclusiv părinții, au fost educați în sistemul sovietic. Cumva ei priveau în urmă cu nostalgie, mai ales că ei se dezamăgeau de guvernări, de evenimente, de oameni. Astfel, patriotismul nu a fost dezvoltat ca la alte popoare, de exemplu, prin luptă. Patriotismul a rămas undeva la nivel civic mai mult. Ce înseamnă dragostea de țară? Nouă nu ni s-a explicat niciodată. Eu singur, mai apoi, am început să îmi cresc acest spirit patriotic. Mai mult ca atât, plecând peste hotare, am văzut că acolo ești tratat ca un străin, indiferent cât de dezvoltată e țara de unde vii. Atunci am început să înțeleg că patriotismul pentru mine înseamnă „acasă”.

DW: Care sunt cele mai mari greșeli pe care le-a făcut clasa politică în acești 30 de ani de independență?

D.J.: Cred că s-a întins prea mult rezolvarea problemei transnistrene, pentru că, chiar dacă eram independenți, parcă avem în coastă un teritoriu care nu este deloc independent și care era conectat la trecutul sovietic. Aceasta, într-o oarecare măsură, nu ne-a permis să avansăm.

Clasa politică nu a reușit să securizeze din punct de vedere informațional, energetic, economic țara, astfel ca să ne simțim independenți. Respectiv, din acest punct de vedere, oamenii nu s-au simțit prea liberi. Noi abia în 2014, după 23 de ani de independență, am început a călători liber în UE. Ce fel de independență poți avea atunci când vrei să pleci undeva și nu prea poți ori trebuie să aștepți viză? Nu a existat, de la independență și până acum, o viziune clară de dezvoltare. Unii se îndreptau spre est, alții spre vest. O altă problemă este că politicienii au uitat să investească în educație.

DW: Migrația, în special în rândul tinerilor, este una majoră. Ai avut dorință să pleci din țară? Ce te mai ține aici?

D.J.: Eu am avut o perioadă, cred că până în 2018, când refuzam categoric să plec. Eram și sunt foarte optimist, deoarece cred că se poate face ceva și aici. Eu nu aș putea spune că avem sau am avut un stat care să nu îți permită să faci ceva aici. Da, e posibil. Piața e mică, oportunități nu sunt atât de mari ca în alte părți, dar dacă vrei ceva - faci. Totuși, unele evenimente politice te fac să te dezamăgești. Nu mă afectau direct, dar parcă aveai impresia că trăiești într-un întuneric și vrei să pleci. Am avut așa gânduri, dar sentimentul de a mă afla acasă nu m-a lăsat să mă duc. Chiar dacă eu sunt foarte sociabil și mă pot integra în orice colectiv, nu cred că m-aș simți altundeva mai bine decât acasă. Eu cred că totuși Moldova o să aibă saltul spre dezvoltare și nu vreau să îl ratez.

DW: Cum vezi Republica Moldova peste 30 de ani? Schimbarea clasei politice de la Chișinău din acest an este un semnal sau iarăși vom bate pasul pe loc?

D.J.: Schimbarea clasei politice m-a bucurat prin prisma faptului că s-a demonstrat această dorință de schimbare, nu atât din partea clasei politice, ci a cetățenilor. Există parcă o masă critică de oameni, care își doresc această schimbare și doresc să pună umărul. Uneori mă uit sceptic la anumite lucruri, dar totuși acea masă critică va reuși să împingă lucrurile. Am impresia că elementele corupte, hoții mari, au fost înlăturați și respectiv parcă lumina apare.

Totuși, eu cred că noi nu ar trebui să avem așteptări de la clasa politică. Noi trebuie să ne setăm propriile așteptări, scopuri, obiective, pentru că nu mai suntem ca în Uniunea Sovietică. Trăim acum într-o așa conjunctură în care democrația și economia de piață te propulsează înainte. Noi nu suntem un stat care este bogat în resurse naturale, astfel că toată dezvoltarea depinde de propria inițiativă. Dacă cetățenii vor reuși să se mobilizeze și să nu aștepte totul de la autorități, eu cred că în următorii 30 de ani foarte ușor vom parcurge acești pași de dezvoltare pe care i-am ratat până acum. Sper că am învățat toate lecțiile de până acum.