1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reporterii de război: marea tăcere

2 mai 2018

Oamenii suferă şi mor în războaiele din Siria sau Yemen, dar jurnaliştii internaţionali relatează de la mare distanţă, din ţările vecine. Cum reuşesc să analizeze şi să verifice informaţiile?

https://p.dw.com/p/2x2Wi
Siria - Duma
Imagine: picture alliance/MAXPPP

Siranul Husam ştie că munca sa e periculoasă. Pe Facebook, se prezintă ca "activist sirian împotriva brutalului regim Assad şi a grupării ISIS", postează relatări din provincia Idlib şi filmări pe Youtube. În 2015 a fost răpit de islamiştii din Frontul Al-Nusra, o grupare siriană care ţine de reţeaua teroristă Al-Qaeda. A fost prizonierul lor timp de 25 de zile pentru că militanţii credeau că a comunicat cu serviciile secrete britanice, ne-a scris Husam pe WhatsApp.   

Sirianul a fost eliberat, alţii au avut mai puţin noroc: Cine relatează din Siria ajunge în vizorul diverselor tabere care continuă războiul deja de şapte ani. Reporteri ca James Foley, Steven Sotloff şi japonezul Kenji Goto au fost răpiţi şi decapitaţi în faţa camerelor video. "Statul Islamic" foloseşte execuţiile în scopuri de propagandă, pentru alţii răpirile sunt o afacere profitabilă, care promite sume ridicate pentru răscumpărarea prizonierului. Nici una dintre taberele beligerante nu vrea reporteri independenţi, care dezvăluie şi analizează lucrurile, care încearcă să descopere ce-i în spatele minciunilor şi a propagandei. Mor şi jurnalişti sirieni, dar tragediile lor ajung mai rar în presa internaţională. În 2017 au murit nouă jurnalişti sirieni, în 2018 până acum deja patru, potrivit datelor furnizate de ONG-ul Committtee to Protect Journalists.

"O misiune suicidală

În multe regiuni ale Siriei, jurnalismul nu e altceva decât o "misiune suicidală", spune Martin Durm. Jurnalistul german ştie exact despre ce vorbeşte: La începutul anului 2012 a devenit ţinta unor gloanţe în Siria, alături de un coleg. Postul la care lucrau cei doi a vorbit despre un atentat asupra maşinii lor. Pe vremea aceea, jurnaliştii străini încă aveau parte de anumite măsuri de securitate când se deplasau prin Siria. Astăzi, o astfel de călătorie ar fi imposibilă - cu câteva excepţii în regiunile controlate de regim sau de kurzi.

Martin Durm
Jurnalistul german Martin Durm a fost atacat în Siria Imagine: picture-alliance/dpa/SWR

Durm a fost în Siria în 2015 pentru ultima oară, de atunci regimul de la Damasc i-a refuzat cererile de viză - sau le-a ignorat. Mulţi alţi jurnalişti sunt în aceeaşi situaţie: vor să relateze despre această regiune de criză, dar nu mai au acces - cu excepţia celor care călătoresc prin Siria ca ziarişti "embedded" cu armata rusă sau cu miliţiile kurde, iar în acest caz, ei văd doar ceea ce le arată militarii respectivi. De fapt, observatorii aflaţi adesea la Cairo, Istanbul sau Beirut nu pot face altceva decât să adune materialul pe care îl furnizează jurnalişti şi activişti locali ca Husam.

Dar e "infinit mai greu" să sortezi şi să verifici informaţiile, spune Durm: "Atât reprezentanţii regimului cât şi cei care sunt în continuare de partea rebelilor - chiar dacă majoritatea acestora sunt, în prezent, jihadişti şi islamişti - vor să facă propagandă." Potrivit lui Durm, atât regimul cât şi rebelii au propriile lor campanii de dezinformare. În lipsa unor reporteri independenţi, i-a fost mai uşor regimului de la Damasc să dezmintă indignat că ar fi avut loc un atac cu gaz toxic la Duma, un oraş controlat de rebeli.   

Reporterul de război Durm e sigur că ultima bătălie decisivă din Siria se va desfăşura în provincia Idlib, în nordul ţării, unde se adună rebelii islamişti - poate chiar în următoarele luni. "Dar e exclus ca jurnaliştii străini să meargă la Idlib şi să vadă la faţa locului cât de catastrofală e situaţia", spune Durm. Rămân doar reportajele localnicilor ca Husam. L-am întrebat dacă e în pericol. "Uneori", răspunde laconic pe WhatsApp. Dar continuă să relateze despre războiul din Siria, pentru că nu-i nimeni care să o facă în locul lui: "Vreau ca occidentul să înţeleagă suferinţa poporului sirian."

Un război agasant?

Pe lângă Siria, şi Libia, Yemen şi mai multe regiuni ale Irakului sunt foarte periculoase pentru jurnalişti - iar în unele cazuri, ei nici nu pot să ajungă acolo. Pe Durm îl frământă întrebarea ce se întâmplă când există tot mai puţine relatări independente despre războaie: materialul distanţat şi lucid, dar uneori şi dubios, înlocuieşte reportajele trăite despre viaţa oamenilor în război. "Războiul nu e digital, ci analog: Se suferă şi se moare, relatările trebuie să conţină ceea ce vezi, miroşi şi auzi la faţa locului", spune Durm.

Dacă totul se reduce la ştiri de mâna a doua, urmările sunt fatale: Oamenii din occident nu fac decât să ridice din umeri când aud de acest război, "e ceva agasant, ce ar dori să fie repede uitat", crede Durm. "În spatele acestei reacţii ar putea fi speranţa secretă ca finalul războiului să-i fie favorabil lui Assad. Nu pentru că le-ar plăcea Assad, ci pentru că lumea îşi doreşte ca totul să se termine în sfârşit."

Autoare: Naomi Conrad (das)