Renunţări şi abandonuri | România | DW | 12.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Renunţări şi abandonuri

Dezamăgit de o epocă pe care o consideră vomitivă, octogenarul Alain Delon afirmă că ar părăsi această lume fără vreun regret. Îl înţeleg. Dar ce singur a ajuns să fie! Ce solitar e fostul june prim al filmului francez!

Să consemnăm, fără observabile regrete, că, la antipodul stării de spirit a lui Alain Delon, prea mulţi lideri politici aveniţi şi mai ales neaveniţi sunt hotărâţi să stea la cârmă până la loc comanda. Să nu ne mai slăbească şi să nu ne părăsească în veci pururi. 

Decât, relativ grabnic, pe americani. Căci, salvat de lumea nouă de prea multe ori, Bătrânului Continent îi vine tot mai uşor s-o deteste. În schimb, Europa nu vrea să-i abandoneze în ruptul capului pe ayatolahii iranieni.

Dimpotrivă, vehement prigoniţi de propriul popor care, tiranic şi sângeros cum e, trage în Gărzile revoluţionare cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene şi ar vrea să-i demită urgent pe teocraţii de la butoanele persane, oamenii lui Khamenei se bucură de lăcrămoasa Mogherini şi de baticul reprezentantei stângii italiene.

Înalta reprezentantă a UE pentru politică de externe şi de (sic!) securitate le pare teocraţilor să fie mesagera Providenţei, un sol trimis, dimpreună cu miniştrii de externe europeni, să-i facă în sâc lui Trump, ca şi poporului ales, spre a le salva lor, la Teheran, şi puterea şi acordul nuclear.

Cu dinţii de fotoliu şi de puternicul care a îndesat-o în el se ţine şi altă doamnă blondă, din ciclul celor umilite, ba de câte un ziarist terorizând-o cu cereri de demisie, ba de vreo lacrimă veşnic mijind (precum mustaţa lui Daddy pe când era adolescent) la colţ de ochi.

Cum să demisioneze ea? Cum oare să i se ceară lui Carmen-decât-Dan să-l părăsească pe tartorul din Teleorman? Nu i se cere o mizerie? Dar ce este ea, oare? O nemernică de trădătoare?

N-a aterizat în guvern femeia cu un nume şi două pronume, precum şi cu un microfon în priză, prin graţia infractorului care ar fi vrut, dar n-a putut, să fie prim-ministru? Cum să-l abandoneze, Cerule, la greu, tocmai ministrul de interne? Şi ce i-ar mai rămâne oare de făcut ministrului, dacă ar demisiona?

Da, chiar aşa: ce viitor ar mai avea? De mamă? De funcţionară la o secretară? S-ar mai putea ea oare bizui, pentru "decât" o pâine cât de cât cinstită, pe competenţele ei, elaborate multilateral?

Şi pe urmă, hai să fim drepţi! Nu e oare madam Dan un model nu doar de profesionalism ci şi de om de stat, de-o fidelitate nemaipomenită de la Fidel Castro şi Eugene Sue încoace, în speţă unul dotat c-o "obedienţă cadaverică" partidului, care e-n toate? Şi mai ales în şef?

Păi, ce? Nu e? Ba pare că partidul e chiar şi în paharele pe care le dă de duşcă şeful direct de cabinet al Duamnei-decât-Dan, de vreme ce, ameţit rău de când s-a văzut propulsat şi la timonă şi la puterea ursului, Mihai Tudose a ajuns să-i ameninţe cu spânzurătoarea pe secui.

Căci oare cum să se explice că-şi permite o asemenea ieşire, dacă nu pentru că nu i s-a cerut să sufle în fiolă şi se simte cu partidul şi suflarea ultranaţionalistă în spate?

Nu că minoritatăţile se pot aştepta, în aceste clipe aiuritoare, la simpatia debordantă a majoritarilor, cei sideraţi de alianţa „partidului care e-n toate”, nu în ultimul rând la şefia Parlamentului penalilor, nu doar cu ALDE şi minorităţile, ci, vai, şi cu UDMR.

Firesc ar fi, desigur, într-o ţară care se mai vrea europeană, ca premierul vinovat de ameninţări cu genocidul să renunţe el însuşi, înainte de a fi dat afară, la o funcţie, clar, prea anevoioasă. Una, în care bietul om, abandonat de propriii neuroni, s-a dovedit nu doar supt vremi, ci şi sub orice nivel, oricât de primitiv, de competenţă minimă. Dar nu s-a adecvat el, oare, astfel, gradului subpământean al alfabetizării, profesionalismului şi priceperii medii caracterizând ultracompetentul său guvern?

Şi cine să  mai vrea azi un cabinet "mai competent", european? Ce mai înseamnă oare ofilita Europă? Biata UE? Nu e bătută-n cuie, în mintea deprimată a multora, evidenţa că Europa n-ar fi decât corectitudine politică şi tiranie? Atâta tot? Nu cred destui că e doar o instanţă "numai bună să-i iei banu’ şi s-o înjuri", când nu poţi emigra în ea spre a munci mai cu folos decât acasă?

Şi nu aşteaptă mulţi lumina ortodoxiei de la răsărit, chiar dacă o aprinde ofiţerul KGB din fruntea patriarhiei moscovite?  Ajunşi aici vom înţelege lesne dezabuzarea actorului francez. Şi vom lăsa baltă subiectul, părăsindu-l cum l-am abordat. Fără regrete perceptibile.