Refugiații din Ucraina: Ce-și dorește bibliotecara din Kilia | România | DW | 04.03.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Reportaj DW

Refugiații din Ucraina: Ce-și dorește bibliotecara din Kilia

O mamă singură a fost nevoită să se refugieze deja a doua oară. Doi pensionari încearcă să ajungă în Austria. Corespondenta DW Sabina Fati a stat de vorbă cu refugiații care trec prin punctul de frontieră Giurgiulești.

Bibliotecara din orașul ucrainean Kilia a ajuns la Giurgiulești împreună cu copiii ei

Bibliotecara din orașul ucrainean Kilia a ajuns la Giurgiulești împreună cu copiii ei

Ludmila și Vasile sunt pensionari dintr-un sat de lângă orașul ucrainean Tatarbunari, la jumătatea drumului între Odessa și Galați. Le-au dat vecinilor găinile, caprele și câinii, înainte de a-și pune tot bagajul într-un geamantan roșu, care nu cântărește mai mult de zece kilograme. Au făcut o oră și jumătate pe jos de la granița ucraineană până la Giurgiulești, locul în care Prutul se varsă în Dunăre și unde se intersectează frontierele României, Republicii Moldova și Ucrainei. Sunt îmbrăcați gros, dar afară sunt doar două grade și bate vântul. Au fețele roșii de frig, dar nu s-au încălzit traversând tot spațiul dintre granițele acestor țări.

La Giurgiulești, în partea moldovenească a localității, vama se află într-o clădire uriașă, rămasă moștenire din perioada sovietică. URSS își marca granița cu aplomb, deși traficul dinspre și spre România era modest. Sovieticii controlau până în 1991 Gurile Dunării din bazele lor militare aflate în jurul localității Ismail, unde zilele trecute rușii au bombardat cu entuziasm cinic toată zona. Rusia și-a păstrat până târziu terminațiile ei războinice în apropierea frontierei cu României, fiindcă Ucraina a stat multă vreme blocată între dorința de a merge spre Vesti și teama de a se desprinde de Est.

Voluntarii îi primesc pe refugiați

Voluntarii îi primesc pe refugiați

Ludmila e supărată și nervoasă că au plecat. Au stat toată noaptea pe drumuri, dar de la graniță n-au mai vrut să vină cu autobuzul, pentru că era „și mai dureros pentru ei să vadă atâtea mame singure cu bebelușii lor”. Vasile zice că „nu suportă să audă plânsul acestor copii, care nu se știe când vor mai avea cu adevărat o casă”. „Astă noapte ni s-a spus la știri că între ora 2 și 5 dimineața vor fi bombardamente”, povestește Ludmila: „Când să mai dormi și cum să mai trăiești așa?”. Nu vor să vorbească despre ruși, despre politică, despre război. Pare că încă le e frică să acuze pe cineva de situația grea prin care trec. El spune că au fost muncitori toată viața, abia au ieșit la pensie și în loc să se bucure de anii pe care îi mai au de trăit, trebuie să fugă. O polițistă de frontieră îl sună cu telefonul ei pe vărul Ludmilei, care va veni să-i recupereze de aici de la vama Giurgiulești. Până atunci acceptă să stea în camera mare unde voluntarii au adus mâncare și au pregătit ceai și cafea. Ludmila și Vasile nu vor, însă, nimic. Își doresc doar să plece cât mai departe de această graniță. Dar unde pleacă? Foarte greu recunosc, până la urmă, că au doi copii, care locuiesc în Austria și speră să ajungă la ei.

La prima oră a dimineții, prin vama de la Giurgiulești (20 de kilometri de Galați) trec multe mașini scumpe și foarte scumpe. Majoritatea sunt refugiați din regiunea Odessa. Un Audi alb Q7 accelerează voios, după ce șoferul și partenera lui le-au arătat actele polițiștilor români. Sunt îmbrăcați în pulovere groase albe, ca într-un film despre cei care închiriază case în sezonul de schi la St. Moritz. Lângă mine, Mariana, o voluntară care îngheață de frig de trei ore, așteptând să oprească cineva și să-i ofere cartele de telefon gratuite, se revoltă bombănind încet: „Atâția oameni mor de frig și n-au cu ce veni, iar ei sunt doar doi în ditamai mașina.” Mariana e o ucraineană venită în România acum 15 ani, e casnică, ajută cu traducerea și cu tot ce mai e nevoie, încă de când a început agresiunea Rusiei în Ucraina. Familia ei e deja la ea acasă, părinții au venit în vizită chiar cu o zi înainte să afle că a început războiul.

Printre refugiați se numără și pensionari care au lăsat totul în urmă

Printre refugiați se numără și pensionari care au lăsat totul în urmă

În camera destinată refugiaților se află deja mai mulți voluntari decât persoane care au nevoie de ajutor. Într-un colț, un bidon de apă transformat în glastră e plin cu garoafele care n-au apucat să fie împărțite de 1 martie, fiindcă n-au oprit destule femei. Cei mai mulți refugiați care trec prin Giurgiulești vin cu mașinile proprii. În partea românească procesul e scurt și bine pus la punct, blocajul cel mai mare e în partea moldovenească. Traseul celor care trec spre România trece în mod obligatoriu prin vama Republicii Moldova. În total, nu durează mai mult de patru ore. Sunt și autobuze, mai ales cu numere de R. Moldova, care fac curse spre Galați sau doar până aici la Giurgiulești. Fosta bibliotecară și prietena ei, fiecare cu câte doi copii, au plecat din orașul ucrainean Kilia astă-noapte. S-au oprit și ele aici și au cerut sprijin până în oraș, unde au rezervat o cameră la hotel. Pentru bibliotecară e a doua oară în viața ei când se refugiază, prima dată și-a părăsit casa din Crimeea, în 2014, după ce peninsula a fost anexată de Rusia. Nu vrea să mai audă de ruși, nu vrea să se mai întoarcă. A încuiat apartamentul pe care abia îl cumpărase și nu se mai uită în urmă. E singură, divorțată, nimeni nu o mai ajută de multă vreme. Va munci orice, are 46 de ani, știe că nu e ușor, mai ales că nu vorbește decât rusă și ucraineană. Va învăța, va face curat în case, va spăla vase, toalete, va face orice e nevoie să-și ajute copiii să facă facultate și „să nu mai trebuiască să se întoarcă niciodată în fosta URSS”. Nu a fost fericită acolo „nici măcar când era tânără”. Deja îi e mai bine aici, fiindcă nu aude sirenele. Una dintre dorințele ei e să-l vadă pe Putin la închisoare.

Între timp, trei autobuze pline de chinezi sunt așteptate de reprezentanți ai ambasadei Chinei și transferați în autocare. Oamenii nu sunt lăsați să se dea jos să-și dezmorțească picioarele, doar trec dintr-un autobuz în altul, unii și-au abandonat afacerile, alții studiile, dar cel puțin ajung la ei acasă, crede un polițist din vamă.

În ultimele 24 de ore, aproape 2000 de ucraineni au trecut prin Giurgiulești, dar foarte puțini dintre ei au cerut să fie cazați în locurile oferite de autoritățile române. Trei sferturi dintre ei, spun oficialii locali, se îndreaptă spre frontiera vestică a țării, acolo unde s-a mutat presiunea în ultimele două zile.