1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Refugiaţii irakieni şi Uniunea Europeană

Christoph Prößl / Alexandra Sora26 februarie 2009

Miniştrii de interne din cele 27 de state ale Uniunii Europene discută astăzi despre primirea refugiaţilor irakieni în spaţiul comunitar. UE este încă departe de obiectivul iniţial de a primi 10.000 de refugiaţi.

https://p.dw.com/p/H1Y4
Imagine: AP/DW

Alaa Saduun trăieşte de câteva luni în Germania, după ce a fugit din Irak. Acolo îi ajuta pe jurnalişti, traducea şi căuta informaţii, motiv pentru care extremiştii îl calificau drept duşman.

"A fost foarte periculos pentru mine, şi era să mă coste viaţa, dar Germania m-a salvat, atât pe mine, cât şi pe copiii mei. Acesta este adevăratul ajutor umanitar."

De acest ajutor umanitar urmează să beneficieze 2.500 de irakieni care vor sosi în Republica Federală în cursul următoarelor săptămâni. Potrivit datelor furnizate de Organizaţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite, în Siria şi Iordania trăiesc în prezent 75.000 de irakieni, care nu mai pot să se întoarcă în ţara lor de origine. Printre ei se află creştini, dizidenţi politici şi mame care îşi cresc singure copiii.

La sfârşitul anului 2008, miniştrii de interne din Uniunea Europeană au căzut de acord să primească 10.000 de persoane din acest grup. Germania va găzdui numărul cel mai ridicat de refugiaţi irakieni, urmată de Suedia şi Marea Britanie. Cu toate acestea, în cercurile diplomatice de la Bruxelles se estimează că nu vor veni pe moment mai mult de 5.000 de irakieni în Uniunea Europeană. Cifrele exacte vor fi prezentate la întrunirea miniştrilor de interne.

Fondurile pentru refugiaţi au fost suplimentate

Primirea refugiaţilor de către statele europene nu este obligatorie. În ciuda acestui aspect, Kris Polett de la Amnesty International Europa nu îşi pierde optimismul:

"Cred că problema refugiaţilor irakieni mai este în discuţie. Am înţeles că va fi dezbătută de consiliul miniştrilor de interne şi ai justiţiei şi sperăm ca statele membre să respecte acordul de a primi în total 10.000 de refugiaţi pe teritoriul Uniunii."

Optimismul reprezentantului organizaţiei Amnesty International este justificat de suplimentarea fondului pentru refugiaţi al Uniunii Europene cu 10 milioane de euro. Din acest fond, statele membre vor beneficia de câte 4.000 de euro pentru fiecare refugiat pe care îl primesc.

Irakienii care au ajuns în Germania au de parcurs un drum lung: în lagărele de refugiaţi, sunt chestionaţi asupra originii, religiei şi a situaţiei lor de refugiaţi. Organizaţia UNHCR a Naţiunilor Unite îi ajută în cadrul acestor proceduri. Li se permite să rămână în Germania dacă nu au nicio posibilitate de a se întoarce în Irak şi dacă sunt persecutaţi în ţara de origine, fiind, de pildă, membri ai unei minorităţi sau mame care îşi cresc singure copiii. Aceşti oameni ajung întâi în aşa-numitul lagăr de tranzit Friedland, în apropiere de Göttingen, centrul pentru migraţie al landului Saxonia Inferioară. După două săptămâni, refugiaţii beneficiază de cursuri de limbă şi de integrare. Ulterior, ei primesc un permis de şedere şi au dreptul de a munci legal în Republica Federală.