1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Referendumul lui Iohannis şi traiectoria României

Petre M. Iancu
25 aprilie 2019

Ce implică referendumul lui Iohannis? Care va fi traiectoria României după adoptarea modificărilor la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală? Şi ce e de făcut contra consolidării unor tiranii de tip nou?

https://p.dw.com/p/3HPXd
Preşedintele României, Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus IohannisImagine: picture-alliance/dpa/M. Gambarini

Adoptarea în ritm grăbit, de dictatură asediată, în Camera Deputaţilor, a modificărilor Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală e o veste foarte proastă. Demersul anunţă vremuri foarte grele pentru libertatea şi drepturile românilor, ca şi pentru europenitatea României.

Căci modificările sunt în răspăr cu interesele de modernizare, occidentalizare şi consolidare democratică a României. Operate cu complicitatea UDMR, schimbările dezincriminează parţial sau total infracţiuni, îngreunează urmărirea şi pedepsirea marilor corupţi şi privilegiază categoric cleptocraţia. Cleptocraţii au decis să prescrie grabnic şi net mai rapid decât până acum fărădelegi moralmente imprescriptibile.

În plus, au redus masiv, împreună cu complicii lor din Parlament, pedepsele. Au distrus orice transparenţă şi dreptul românilor de a fi informaţi în legătură cu suspiciunile planând asupra dregătorilor probabil mituiţi, mituitori, traficanţi de influenţă şi, în genere, corupţi.

Întrucât marii corupţi nu vor mai putea fi pedepsiţi, ori se vor vedea scutiţi de sancţiuni pe măsura faptelor lor, justiţia, recent repolitizată, reajunge la cheremul unor guvernanţi, care, culmea, nu sunt doar infractori sau clienţii celor din urmă, ci şi analfabeţi şi extremişti. Mai rău nu se prea poate.

Cu atât mai mult cu cât poporul pare resemnat să accepte cleptocratizarea galopantă a ţării. Iar fiecare modificare în parte şi toate cele operate recent, luate în ansamblu, întăresc impresia justificată că România a fost transformată de PSD şi de liderul ei infractor, Liviu Dragnea, într-un paradis al delincvenţei şi al mafiei politice neosecuriste şi neonomenclaturiste.

În acest context şi într-o Europă ai cărei cetăţeni, precum germanii, par tot mai puţin convinşi de virtuţile democraţiei şi tot mai înclinaţi să tolereze populism, extremism şi autoritarism, nu e clar ce mai înseamnă, pentru viitorul României, întrebările referendumului pe justiţie hotărât de Iohannis.

Experţii preşedintelui vor să ştie dacă cetăţenii României sunt, pe de o parte, "de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?"

Iar pe de alta, dacă "sunt de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?"

Cum ar putea reacţiona poporul la acest referendum? Lăsând la o parte complexitatea celei de-a doua întrebări, pe care într-o ţară condusă de demnitari semianalfabeţi şi plagiatori, cu closete în fundul curţii şi cu şcolile la pământ mulţi riscă să n-o priceapă, e probabil ca, în covârşitoarea lor majoritate, românii care înţeleg chestiunile şi cunosc miza lor să replice univoc. Să spună, in corpore, da.

În fond, nu e un secret că prea puţini resortisanţi ai României integrate în structurile euro-atlantice vor realmente să fie cetăţenii unei ţări asiatizate,  africanizate şi profund corupte. Ai uneia în care drepturile omului de rând să fie călcate în picioare, iar ale sceleraţilor cu pâinea şi cuţitul multiplicate şi amplificate până la ceruri. Ai unei ţări, în care marii mituitori şi beneficiari de şpagă să fie făcuţi scăpaţi de pedepse prin amnistie, graţiere şi OUG-uri, ori prin ticăloşia unor cozi de topor din rândul guvernanţilor, parlamentarilor, avocaţilor poporului şi, vai, al judecătorilor CCR.   

Dar voinţa naţiunii contează doar într-o democraţie. Are valoare dacă poporul chiar e suveran, propaganda e redusă la minimum, iar alegerile chiar importă. Nu într-un regim autoritar. Nu într-un regim care, cu ajutorul televiziunilor de ştiri false şi al site-urilor interne şi externe de agitprop dominând copios pesiajul mediatic, va face totul pentru a perpetua oboseala şi fatalismul naţiei şi a îngreuna misiunea jurnaliştilor de a-i face pe oameni să înţeleagă şi sensul întrebărilor puse, şi importanţa de a vota, şi pe cea de a opta just. Plebiscitul lui Iohannis riscă să fie deci tardiv.

În fapt, adoptându-şi modificările la coduri cu puţin înaintea alegerilor europene, regimul Dragnea demonstrează clar că nu dă doi bani pe opinia naţiunii, ori pe voturile cetăţenilor.

Pe ce se bazează, deci, regimul pesedist? Ajută mult să se ia în considerare alte demontări de democraţii defecte, metamorfozate în tiranii sângeroase. De pildă traiectoria Rusiei, a Turciei, a Venezuelei, a regimului dictatorial al sandinistului Ortega, din Nicaragua. Şi altele, asemenea.

Noile dictaturi se edifică pe bază de acorduri de cooperare şi de impunitate încheiate cu mari corupţi. Pe colaborarea tiranilor cu neofasciştii şi neocomuniştii, precum şi cu biserica, în speţă cu clerul ei fundamentalist. Pe împuternicirea şi ascensiunea piţipoancelor şi progeniturilor. Pe îmbogăţirea prin salarii, pensii şi alocaţii a unor structuri militare şi parlamilitare de genul jandarmilor lui Dragnea, a căror dependenţă de tiran sporeşte. Pe nivelarea presei şi amplificarea propagandei.

Obligatorii şi nelipsite par mesajul ei ultranaţionalist şi consecventa calomniere, prin ea, a reperelor morale locale, autentice, precum şi a democraţiilor reale, primele find denigrate ca „trădători”, iar ultimele ca forţe, chipurile, ”colonizatoare”, care-i plătesc pe prezumtivii "inamici" ai poporului.

În fine, ubicue sunt demersurile represive aparent legale, ori flagrant ilegale, menite să pedepsească şi să intimideze opoziţia, să-i recludă ori să-i ucidă membrii, precum şi dezavantajarea ei mediatică, adăugată măsluirii, trucării şi fraudării alegerilor. Unei asemenea paralizante desfăşurări de forţe nu li se pot opune cu succes doar jumătăţile de măsură ale unor pseudopresiuni (gen "îngheţarea" relaţiilor PSE cu PSD) şi sancţiuni externe, punctuale. Ori sporadice şi anemice proteste interne. 

I-ar rezista în schimb societăţi organizate şi călite. I-ar ţine piept un neam disciplinat, în stare să refuze resemnarea şi dezbinarea, să se pregătească pentru o luptă grea şi îndelungată, să-şi aleagă lideri încercaţi, de vădită încredere şi să-şi procure un sprijin internaţional viguros, sistematic, inteligent şi comprehensiv, care să-i pedepsească efectiv nu doar pe făptaşi, ci şi pe toţi complicii lor.