Reducerea consumului și speranță: UE a adoptat un plan de urgență pentru aprovizionarea cu gaz | Europa | DW | 26.07.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Reducerea consumului și speranță: UE a adoptat un plan de urgență pentru aprovizionarea cu gaz

Renunțări voluntare, pentru ca alții să aibă gaz în iarna de criză care se anunță. Un principiu la care aderă majoritatea țărilor din UE, dar nu toate. În caz de necesitate, vor exista restricții obligatorii.

Germania Lubmin | Nord Stream 1

Nord Stream 1

UE se angajează să-și reducă începând de săptămâna viitoare consumul de gaz cu 15%. Așa au hotărât miniștrii Energiei din țările membre la reuniunea de marți de la Bruxelles. Gazul economisit va fi păstrat în depozitele subterane din statele Uniunii, ca rezervă pentru iarnă. "Ne vom reduce consumul din motive de precauție, astfel vom acoperi deficitul dintre cerere și ofertă", a declarat comisara europeană pentru Energie Kadri Simson.

La început, este vorba de un demers voluntar. Dacă obiectivele de economisire nu vor fi atinse, va fi aplicat planul de urgență. Dar în acest caz este nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de țări membre.

Reuniune specială a miniștrilor Energiei din UE

Robert Habeck (al doilea din stânga), la reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor Energiei din UE: lungă listă de excepții

Pentru a se elibera de șantajul Rusiei, Comisia Europeană pleacă deja de la premisa reducerii la zero a livrărilor de gaz din Rusia, chiar dacă, deocamdată, mai vine ceva gaz prin conducta Nord Stream 1. "Putin este pregătit să folosească gazul ca armă. Este un joc periculos pe care noi nu-l vom juca", a spus ministra Energiei din Austria, Leonore Gewessler. Rezistarea fără livrări de gaz din Rusia este posibilă în condițiile reducerii consumului cu 15% în toată Uniunea, găsirii unor furnizori alternativi, sporirii importurilor prin terminalele de gaz lichefiat și reorientării producției de curent electric de la gaz la cărbune, țiței și energie atomică. Astfel arată planul Comisiei Europene, aprobat de majoritatea țărilor membre.

Polonia uită de solidaritate când vine vorba de gaz

Solidaritatea invocată în mod repetat de președinta CE Ursula von der Leyen le lasă însă indiferente pe Polonia și Ungaria, care au votat împotriva planului de urgență. Ungaria refuză să mai exporte energie peste granițele sale în țările vecine. Budapesta a încheiat un acord de livrări de gaz exclusiv cu Moscova, dezagreat de restul statelor membre. Ministra Energiei din Polonia Anna Moskwa a refuzat să accepte limitări impuse de sus de UE vreunui stat membru. "Cred că securitatea energetică este în responsabilitatea guvernelor naționale. Dacă vorbim de solidaritate, ne referim la libertatea de a decide singuri." Potrivit doamnei Moskwa, Polonia s-ar fi asigurat din timp că este independentă de energia furnizată de ruși. Ea a uitat însă să menționeze că rezervele de gaz poloneze au fost asigurate și cu gaz rusesc primit din Germania. Rezervele Poloniei se ridică la 90% iar europarlamentarul german Markus Ferber a arătat că, în caz de urgență, Polonia ar trebui să cedeze solidar din aceste rezerve de gaz Germaniei.

Anna Moskwa Polonia

Ministra Energiei din Polonia, Anna Moskwa: Nu acceptăm măsuri de impunere (arhivă)

Alte țări membre au obținut excepții în privința aplicării planului de urgență în aprovizionarea cu gaz. Este vorba de Portugalia, Spania, Malta, Cipru și Irlanda. Ele nu trebuie să respecte pragul de economisire de 15%, fie pentru că nu sunt conectate deloc la sistemul european de aprovizionare cu gaz, fie pentru că nu primesc defel gaz rusesc. Alte excepții la consumul de gaz au fost făcute industriei alimentare. Franța a insistat că gazul trebuie să poată fi folosit mai departe la producerea de curent electric, dacă aprovizionarea cu energie electrică ar urma să fie periclitată. Se fac presiuni tot mai mari asupra Germaniei pentru a menține în funcțiune ultimele trei centrale atomice, care ar fi urmat să fie închise definitiv iarna aceasta.

Infografică dependență de gazul rusesc în Europa

Țările europene cele mai dependente de gazul rusesc

"Semnal puternic împotriva detractorilor UE"

În pofida numeroaselor excepții, ministrul german al Economiei și Energiei, Robert Habeck, a lăudat compromisul adoptat de UE după doar o săptămână de discuții. "În ansamblu este un pas rațional și bun înainte", a spus Habeck la Bruxelles. "Este dovada unității europene." Înțelegerea ar fi și un "semnal puternic împotriva tuturor celor care iau în derâdere UE." Responsabilul german a anunțat că Republica Federală este capabilă să economisească mai mult de 15% în consumul de gaz. Fiecare țară ar urma să decidă singură cum își va reduce consumul - ar urma să fie afectați consumatorii privați, cei industriali, precum și administrația publică. Un rol îl va juca și prețul tot mai ridicat al gazului, care va continua să se majoreze.

Se pune întrebarea cum vor fi calculate și controlate reducerile de consum. Habeck a arătat că Germania ar fi consumat deja cu 15% mai puțin decât în anul precedent. În Austria, consumul de gaz ar fi cu 10% mai scăzut decât anul trecut. Comisia Europeană estimează că, la nivelul întregii Uniuni, consumul de gaz în 2022 ar fi cu 5% mai scăzut decât în 2021, ceea ce nu este suficient. Obiectivul principal în prezent ar fi umplerea rezervelor de gaz. În Germania ar exista 23 de astfel de depozite de gaz, din care 18 ar fi deja la un nivel bun, potrivit ministrului Economiei. Alte depozite mari de gaz, administrate până acum de gigantul rus "Gazprom", ar fi însă goale. Ceea ce urmează să se schimbe. Ministra austriacă Leonore Gewessler a anunțat că depozitul cel mai mare de gaz din Haidach ar urma să fie scos de sub controlul "Gazprom" și conectat la rețelele de gaz din Austria și Germania.

Austria | depozitul de gaz Haidach de lângă Salzburg

Depozitul de gaz Haidach din Austria: Gazprom a fost exclus, acum se poate depozita mai mult gaz

Germania este o țară de tranzit esențială

Germania este o țară de tranzit esențială în aprovizionarea Europei, lucru care nu se va schimba, potrivit ministrului Robert Habeck: "Germania este pregătită pentru gazul venit din Norvegia, Olanda și prin terminalele de gaz lichefiat din Belgia. Acest gaz este transportat de noi mai departe, aprovizionând prin Germania Austria, Cehia și chiar Ucraina. Ne asumăm total solidaritatea europeană și vom asigura tranzitul gazului spre alte țări." Dacă se va ajunge la probleme de aprovizionare în țările vecine, nu este însă reglementat legal cine cui ar urma să livreze gaz. Pe piața europeană a gazului nu există o coordonare centrală și nici reglementări privind cotele de consum.

Șeful agenției internaționale pentru energie Fatih Birol crede însă că UE trebuie să scadă cu cel puțin 20% consumul de gaz, nu cu 15 procente. "Dacă nu luăm măsuri serioase, ne putem confrunta cu o reală criză de aprovizionare cu gaz", a declarat Birol pentru platforma online ZDFheute. Iarna aceasta ar urma să fie un test istoric pentru Europa, crede directorul agenției energetice transfrontaliere, creată în 1974 după prima criză a țițeiului.