Recviem pentru o politică iresponsabilă | Global | DW | 18.02.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Recviem pentru o politică iresponsabilă

Într-un turneu care a inclus Varşovia, Auschwitz şi München, dar a ocolit capitala acaparată de regimul Dragnea, vicepreşedintele SUA a cerut imperativ Europei o schimbare de macaz. Dar are oare cocota urechi de auzit?

În raporturile transatlantice dialogul s-a înăsprit sensibil. SUA cer europenilor arestarea și condamnarea teroriştilor care au slujit în Siria şi Irak "Statului Islamic". Europa reacţionează iritat şi impotent. Dincoace de Ocean, Germania se agită sub stindardul multilateralismului, dar adoptă decizii unilaterale, care divizează şi Europa şi comunitatea transatlantică. Iar dincolo de Ocean, preşedintele american mârâie tot mai ameninţător.

Tonul tot mai răspicat şi autoritar al lui Donald Trump aminteşte fatal de al proxenetului iritat de scăderea veniturilor realizate, disciplinându-şi curtezana, cândva ascultătoare, care şi-a luat nasul la purtare şi stăruie, mai nou, asupra demnităţii şi independenţei ei. Ca şi asupra părelnicei ei superiorităţi morale faţă de dispreţuitul ei protector. Pe acest fond sonor, vicepreşedintele american, Pence, a făcut un remarcabil turneu în Europa. A ocolit Bucureştii, o capitală irelevantă, dacă nu mai rău, proscrisă, pentru liderii lumii civilizate, de când la butoanele României a parvenit cleptocraţia reprezentată de nefericitul guvern Dăncilă.

Pretutindeni, mesajul transmis de Pence s-a auzit clar şi a fost lesne de înţeles. În prezenţa premierului israelian Beniamin Netanyahu, numărul 2 american a reliefat, la conferinţa de la Varşovia consacrată Orientului Mijlociu, că regimul iranian pune la cale ”un nou Holocaust menit să şteargă Israelul de pe hartă”. În consecinţă, le-a cerut aliaţilor săi germani, francezi şi britanici să renunţe la susţinerea acordului nuclear cu Teheranul, care le permite ayatolahilor să încaseze suficiente fonduri spre a alimenta terorismul în regiune şi în lume şi să constituie principalul risc pentru securitatea globului.

Or, americanii îşi răcesc gura de pomană. Degeaba afirmă SUA că abordează lumea aşa cum e, nu cum o doresc unii şi alţii. Degeaba promite Pence că „America first nu înseamnă America de una singură”. Degeaba conjură demnitarii americani refacerea unităţii transatlantice. Răsfăţaţi de aproape trei sferturi de veac de protecţie militară americană şi de varii hatâruri comerciale, europenii se cred îndreptăţiţi moral, politic şi economic să le dea cu tifla partenerilor de peste Ocean. Care importă anual mărfuri germane în valoare de circa 130 de miliarde de dolari. Între care automobile beneficiind de notabile avantaje fiscale, apte a face SUA să reflecteze la a le declara risc de securitate naţională.  

Replica doldora de o afişată demnitate le-a dat-o americanilor cancelara. La München, căci la Varşovia n-au ajuns decât demnitari germani de rang inferior. Aflată în amurg de carieră, Merkel şi-a rostit poate ultimul discurs la Conferinţa de Securitate de la München cu un năduf de pater familias frustrat. I-a conferit alocuţiunii, mult elogiate de presa germană, patosul patriarhului care se pregăteşte să-şi dea duhul şi recapitulează, înainte de recviem, principalele bunuri ale unei moştenirii ce ar urma să fie împărţită între prea puţin demnii săi urmaşi. Aşa că i-a tras de urechi. Dar nu pe tirani.

Ci pe americani. Merkel le-a refuzat cererea de a reconsidera susţinerea franco-germano-britanică a înţelegerii cu genocidalii ayatolahi, cerere avansată în timp ce un secretar de stat german, trimis de ministerul de externe berlinez, celebra 40 de ani de la revoluţia islamică împreună cu oficialii Teheranului. Şi le-a amintit a enşpea mia oară că multilateralismul e mai bun. O fi. Dar unde e?

Ce aduce defilatul trufaş sub stindardul lui? Şi ce e multilateralismul? O etichetă? O promisiune goală? Să-ţi desconsideri partenerii democratici, americani şi europeni, în stăruinţa de a susţine regimul Putin printr-un gazoduct numit Nord Stream II, care amplifică fatal dependenţa Europei de livările energetice ruseşti, deşi Kremlinul se manifestă mai agresiv şi imperial decât oricând?

Să refuzi unilateral şi de ani buni promisiunea făcută de Berlin alianţei nordatlantice, de augmentare la 2% din PIB a bugetului militar, în condiţiile în care ai o armată jalnic instruită şi echipată?

Să te baţi cu pumnii în piept, ca şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, că Auschwitz te-a determinat să intri în politică, iar antisemitismul (care sporeşte aparent irepresibil în Germania şi în Europa) e intolerabil, dar să investeşti, fie şi indirect, în terorismul antisemiţilor iranieni şi palestinieni? Sau în Consiliul ONU pentru drepturile omului, cel delirant obsedat de Israel, care trece cu vederea sistematic masivele violări ale drepturilor omului din ţări ca Rusia, China şi Iran?

Maas n-are nicio vină că e german sau că seamănă, fizic, cu Adolf Eichmann. Dar nu se poate deroba de răspundere pentru inconsistenţele unei politici externe contravenind mutilateral intereselor Europei unite, ale Comunităţii Internaţionale, ale democraţilor şi ale musulmanilor moderaţi din Iran şi de aiurea, cât timp Berlinul contribuie din plin la supravieţirea toxicei teocraţii persane şi afirmă că perpetuarea acordului cu Teheranul ar servi, chipurile, intereselor de securitate germane.

Pacifista Germanie afirmă că ar vrea să se impună prin soft power, dar nu dispune nici de supleţea diplomatică, nici de forţa militară, ori de coerenţa ideologică necesare persuasiunii proprii unei politici credibile. Iată de ce reacţionează uneori disproporţionat de dur. De pildă la disidenţele ţărilor grupului de la Visegrad în materie de migraţie şi de politică europeană. Şi tot din acelaşi motiv nu poate convinge, chiar şi dacă evidenţiază reale carenţe ale unei politici de externe şi de securitate americane, care propune stupida retragere a trupelor din Siria şi Afganistan.

În răstimp, impotenţa Europei e tot mai mare şi vădită. Iar clivajul european şi transatlantic e în interesul tiranilor. Cine are urechi de auzit s-audă. Alţii, smintiţi, se vor da surzi. Vor continua să compromită libertatea. Şi să compună, involuntar, recviemul propriei politici iresponsabile.