Record negativ în Germania: aproape 30.000 de noi infectări | Germania | DW | 11.12.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Coronavirus

Record negativ în Germania: aproape 30.000 de noi infectări

Institutul Robert Koch din Germania (RKI) a anunțat că au fost înregistrate 29.875 de infecții cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Sunt aproximativ 6.000 de cazuri în plus față de vinerea trecută.

Tot în dimineața de vineri a fost anunțat și un nou record negativ al deceselor: 598 persoane infectate cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore. 

Cancelara Angela Merkel și premierii celor 16 landuri federale caută o soluție pentru a reduce substanțial contactele sociale și activitatea publică încă înainte de Crăciun, dar nu au căzut încă de acord asupra unor măsuri la nivel național. Urmează noi dezbateri pe această temă în cursul weekendului. 

Urmăriţi videoclipul 02:14

Apel insistent lansat de cancelara Merkel

Social-democrata Manuela Schwesig, premier al landului federal Mecklenburg - Pomerania Anterioară, a declarat în această dimineață la postul de radio Deutschlandfunk: "E clar că trebuie închis și comerțul cu amănuntul. Trebuie să reducem drastic contactele."

Politicienii de la Berlin avertizează că așa-numitul lockdown light din ultimele săptămâni (în cadrul căruia au fost închise localuri, cinematografe, teatre și săli de sport, dar au rămas deschise școlile, grădinițele și magazinele) nu a adus rezultatele dorite și că e nevoie de măsuri anti-pandemie mai dure. 

Cancelara Angela Merkel s-a pronunțat în Bundestag în favoarea unui lockdown strict și le-a cerut insistent cetățenilor să reducă drastic contactele sociale. 

das / maw (dpa, DLF) 

Vă mai recomandăm